Skip to main content

COMUNICAT. Cum să faci economii în 2021, prin 6 strategii esenţiale şi un site de reduceri

 
COMUNICAT. Cum să faci economii în 2021, prin 6 strategii esenţiale şi un site de reduceri

COMUNICAT. După un an marcat de incertitudini, planificarea va fi esenţială în 2021. Gestionarea atentă a bugetului propriu şi cumpărăturile strategice vor fi mai importante ca niciodată pentru a te bucura de stabilitate financiară, într-un contextinstabil.

Publicitate

Câteva schimbări mici, dar de efect, te vor ajuta să faci economie de bani, dar şi de timp şi efort, fără compromisuri în privinţa calităţii. Află cele mai bune preţuri consultând un site de reduceri, cumpără obiectele importante în extrasezon şi fii atent la cheltuielile ascunse. Astfel, vei putea să-ţi menţii stilul de viaţă şi să alegi, totodată, produse durabile şi rentabile pe termen lung.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

1.Un stil de viaţă mai sănătos nu e neapărat mai costisitor

Din cauza opţiunilor de pe piaţă, am ajuns să credem că, pentru a beneficia de alternative mai sănătoase, trebuie să plătim mai mult. Desigur, acest principiu e valid, dacă facem o comparaţie de preţ între produsele bio şi cele non-organice pe care le găsim în supermarket. Însă, dacă alegi să te aprovizionezi direct de la micii producători, vei găsi produse mai gustoase şi chiar mai ieftine decât celeexpuse pe rafturilemagazinelor.

O altă cale sigură şi relativ facilă de a face economii este să laşi, măcar din când în când, maşina în parcare, şi să mergi pe jos ori cu bicicleta sau trotineta. Dacă îţi faci un obicei din asta, la finalul lunii sau al anului te vei alege nu doar cu economii considerabile, ci şi cu un tonus de invidiat.

2.Produsele perisabile îţi pot salva sau sabota bugetul, pe termen lung

Limitează risipa alimentară ţinând evidenţa produselor perisabile pe o tăbliţă magnetică lipită pe uşa frigiderului. Notează acolo ce alimente s-au terminat şi vei şti exact ce să cumperi la următoarea rundă de cumpărături. De asemenea, notează produsele care ar trebui consumate în cel mai scurt timp, pentru a-ţi adapta meniul zilnic în funcţie de acestea.

O altă metodă utilă de a limita risipa de alimente, dar şi de bani, este să plasezi mereu produsele proaspăt cumpărate în spatele celor achiziţionate anterior. Astfel, alimentele care expiră mai repede vor fi cele mai vizibile şi le vei putea consuma în termenul lor de valabilitate.

3.Acordă atenţie plăţilor automate şi renunţă la ele la timp, dacă nu-ţi mai servesc

Abonamentele pe care le cumpărăm sunt, de multe ori, o promisiune pe care ne-o facem nouă înşine. Dar, planurile se schimbă, iar socoteala de-acasă nu se potriveşte mereu cu cea din târg. Dacă ai un abonament la sală pe care nu-l vei mai folosi în viitorul apropiat, fii sincer cu tine şi suspendă-l momentan.

Dacă zilele acestea ai un program atât de solicitant, încât adormi în primele cinci minute ale oricărui film de pe Netflix, poate că ar fi cazul să revii la el în vremuri mai bune. De asemenea, verifică-ţi conturile şi asigură-te că nu ţi se reţin bani în mod lunar pentru servicii de care ai şi uitat între timp.

4.Cumpără mai puţine lucruri, dar de calitate

Vorba aceea, „sunt prea sărac să-mi cumpăr lucruri ieftine”, e de fapt un principiu de viaţă util pentru oricine, indiferent de posibilităţile financiare. Sigur, poate părea o idee bună să cumperi ceva care lasă de dorit, dar mai ieftin, dacă îţi este necesar, iar bugetul actual e limitat. Însă doar dacă e vorba de un obiect pe care-l foloseşti arareori. În caz contrar, economia iniţială este, de fapt, iluzorie.

Vei cheltui mai mulţi bani pe termen lung, dacă vei fi nevoit să înlocuieşti sau să repari o variantă inferioară, în repetate rânduri. Mai degrabă ar fi indicat să cauţi o ofertă bună, pe un site de reduceri, pentru un produs care reprezintă vârful de gamă din categoria de care ai nevoie.

5.Planifică investiţiile majore şi cumpără acele obiecte în extrasezon

Producătorii speculează nevoile de consum ale clienţilor lor. Aşa se face că preţul aceluiaşi produs va fluctua considerabil de la un magazin la altul, dar şi în funcţie de sezon, stoc sau obiceiurile consumatorilor. Din nou, înţelepciunea populară care dicta să ne luăm iarna car şi vara sanie încă e valabilă, chiar dacă vremurile s-au schimbat.

Anticipează investiţiile pe care vei fi nevoit să le faci şi mergi contra trendului. Dacă vei verifica oferta pentru aparate de aer condiţionat în perioada iernii, comparativ cu preţurile din vară, vei vedea ca acelaşi model de aparat poate fi chiar şi cu 2000 de lei mai ieftin în anotimpul rece. În schimb, aparatele de încălzire, dar şi bicicletele sau diverse echipamente pentru sporturi în aer liber, sunt mai ieftine iarna, când cererea este mai mică.

6.Compară ofertele, fără risipă de timp şi efort, consultând un site de reduceri

Pentru a ocoli aceste capcane din comerţ, soluţia ar fi să faci o cercetare amănunţită şi comparaţii între toate opţiunile disponibile, înainte de a lua o decizie. Chiar şi un obiect mai mic, precum o periuţă electrică sau un uscător de păr, îţi poate aduce o economie, dacă ştii de unde să-l cumperi. Însă, pentru a căuta toate detaliile legate de calitatea şi performanţa produsului, dar şi părerile altor clienţi - pe lângă preţuri - e nevoie să aloci prea mult timp (şi aşa limitat) şi să te înarmezi cu atenţie şi răbdare. Sau ai putea să apelezi la un site de reduceri, specializat pe acest tip de research, cum este Gunter.ro.

Pe acest site vei găsi recomandări pentru diferite categorii de produse, care se axează pe raportul calitate - preţ al acestora. De la sfaturi pentruaalege cele mai performante electrocasnice sau laptopuri la recenzii pentru console de gaming ori truse de îngrijire personală, vei găsi informaţiile de care ai nevoie într-un singur loc. Apoi, nu mai trebuie decât să alegi ce ţi se potriveşte cel mai bine.

Ţinând cont de aceste câteva strategii, nu va trebui să faci schimbări majore în viaţa de zi cu zi sau să-ţi sacrifici prea mult timp pentru a achiziţiona lucrurile de care ai cu adevărat nevoie. Iar bugetul va fi şi el ţinut sub control, indiferent de schimbările economice care vor urma.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus