Skip to main content

Cum a ajuns Euronews partener cu Politehnica? Rectorul Mihnea Costoiu explică. Actualul decan la Jurnalism şi fostul decan, consultanţi

 
Cum a ajuns Euronews partener cu Politehnica? Rectorul Mihnea Costoiu explică. Actualul decan la Jurnalism şi fostul decan, consultanţi

"Nu numai cu Euronews au fost discuţii. Am vornit cu cel puţin cinci parteneri internaţionali semnificativi", spune rectorul Universităţii Politehncie, Mihnea Costoiu. Cum a ajuns Euronews să lucreze cu Politehnica? Ce va asigura Politehnica şi ce pune la bătaie Euronews? Cum comentează eventualele percepţii legate de faptul că Mihnea Costoiu a fost parlamentar PSD?

Publicitate

Şi multe alte răspunsuri, date de Mihnea Costoiu.

Invitat ieri la emisiunea Serviciul de noapte de la Radio România Actualităţi, Petrişor Obae, editorul Paginademedia.ro a avut un dialog/interviu cu Mihnea Costoiu, de asemenea invitat în programul moderat joi de jurnalistul Alexandru Rusu.

Actualul decan de la Jurnalism, Antonio Momoc, a avut discuţii cu rectorul de la Politehnică pentru proiectul Euronews România. Şi fostul decan de la Jurnalism, Mihai Coman, "ar putea avea o implicare în proiect."

Legat de independenţa staţiei?

"Trustul Euronews alege editorul şef al acestei staţii. Redactorul-şef al acestei staţii nu este angajatul Universităţii Politehnica din Bucureşti, este angajatul trustului Euronews, selectat, angajat şi plătit. Este un proces care se derulează în acest moment. Vă pot da informaţii premieră: sunt câteva sute de aplicaţii din toată lumea, pentru că este un apel internaţional şi nu unul românesc", spune Mihnea Costoiu.

Despre eventualele probleme de credibilitate, ca urmare a faptului că doi dintre oameni din proiect au fost apropiaţi de PSD (rectorul Mihnea Costoiu şi coordonatorul de proiect, Gabriel Petrea, au fost parlamentari PSD):

Mihnea Costoiu: Eu nu voi nega apartenenţa mea la un partid politic fără doar şi poate, însă vreau să sublinez: pentru acest proiect politic, eu nu am continuat cariera politică în Parlament şi în structurile Guvernamentale şi Legislativ, motiv pentru care nu am mai candidat pentru o funcţie în actualul Legislativ. Am luat o decizie instituţională.

Doi la mână, nu eu, Mihnea Costoiu, nu voi coordona şi nu mă voi implica în proiectul Euronews. Acest proiect editorial nu ni-l dorim. Eu sunt rectorul Universităţii. Proiectul meu este unul managerial, această staţie este de a ieşi internaţional cu Universitatea noastră pe diferite pieţe, cu diferite obiective specificie, de la a atrage studenţi până la a dezvolta parteneriate.

Avem calcule bine făcute pentru acest proiecte, până la urmă selecţia partenerului s-a făcut având alături de noi una dintre cele mai importante case de adviseri din lume. Este vorba de Deloitte, cu care am lucrat în această perioadă, ne-a oferit consultanţa juridică cât şi de business. De altfel le mulţumesc public pentru implicarea în acest proiect.

Iar garanţia acestui proiect este dată de Euronews, editorial, nu de noi. Noi lucrăm în Universitate cu un manager de proiect.

Detalii, dar şi alte informaţii în exclusivitate, în continuare

Dialogul dintre Petrişor Obae şi Mihnea Costoiu de la emisiunea Serviciul de noapte:

Petrişor Obae: Cum a ajuns Euronews România la Politehnică?

Mihnea Costoiu: Cel mai important canal de ştiri din Europa vine la o Universitate în primul rând, la o universitate tehnică, în al doilea rând. Răspunsul pe care vi l-aş da este: De ce nu?”

Petrişor Obae: Cum a ajuns Euronews la Politehnică? Cum s-a produs această conexiune? A sunat cineva? Cum s-a produs primul contact?

Mihnea Costoiu: Am să vă dezvălui în premieră, nu am vorbit public despre aceste momente. Nu avem o problemă în a fi foarte transparenţi. Este vorba de respectul între două instituţii importante, fără acordul colegilor noştri nu e fair să dezvălui toate amănunte. Dar o să vă dau câteva amănunte.

Eu sunt de câţiva ani de zile prezent în piaţa europeană, prezent în instituţii europene din zona învăţătământului, în special ascociaţiile europene ale universităţilor tehnice, cu o prezenţă constantă la Bruxelles, fiind reprezentantul universităţilor tehnice europene în dialog cu Comisia Europeană.

Vă daţi seama că în acest context dialogul cu foarte mulţi dintre oficialii europeni este normal, firesc, aşa s-a născut şi dialogul cu preşedintele Euronews, pas cu pas.

Petrişor Obae: Cum s-a întâmplat prima întâlnire? V-aţi întâlnit dvs. cu Michael Peter sau cum v-aţi întâlnit? Cum s-a întâmplat aşa?

Mihnea Costoiu: Discuţia a apărut într-un context mai larg. Am aflat de la cunoştinţe, parteneri, faptul că Euronews îşi doreşte să-şi extindă prezenţa în mai multe spaţii, începuseră discuţiile în mai multe zone, auzisem despre acest lucru în diferite ţări din jurul României.

În acest context, de la cunoştinţe comune, foşti angajaţi Euronews, şi în acest context a apărut discuţia mai amplă. A venit la o cafea, a fost pas cu pas.

Universitatea Politehnică avea acest canal, Sigma TV, şi mi-am asumat la începutul acestui mandat, la începutul lui 2019 faptul că ne dorim un partener internaţional pentru Sigma TV pentru prestigiul Universităţii. Am căutat mai mulţi parteneri. Am vorbit cu cinci parteneri internaţionali semnificativi.

Petrişor Obae: Cum ar putea o universitate vizibilitate printr-un canal de ştiri?

Mihnea Costoiu: Discuţia e mai amplă. Marile universităţi ale lumii investesc în diferite industrii. Marile universităţi americane sunt prezente în piaţa media cu procente mai mari sau mici, cumpără terenuri în România, spre exemplu. Universităţile europene investesc în diferite zone, în agricultură, etc.

Noi nu vedem universitatea românească doar un furnizor de servicii strict legată de învăţământ. În această piaţă globală suntem nevoiţi să jucăm global, să facem paşi importanţi într-un concurenţă în care este extrem, extrem de acerbă.

Nu putem să lucrăm cu instrumente din secolul trecut, în condiţiile în care peste noi colegii noi au această libertate.

Petrişor Obae: O televiziune de ştiri prin definiţie este independentă. O universitate ţine de instituţii ale statului. Inevitabil vor apărea, pentru că o televiziune de ştiri va relata şi lucruri care intră în contradicţie cu zonele de care este apropiată instituţional universitatea. Cum se va rezolva problema aici? Nu va fi o incompatibilitate între o televiziune de ştiri şi o instituţie de învăţământ superior? Cum se împacă acest lucruri?

Mihnea Costoiu: Nu, nu va intra în nicio incompatibilitate. Şi o să vă dau un argument extrem de serios. Astăzi, Euronews este principalul partener al Comisiei Europene, al Parlamentului European, al Consilului European.

Ele finanţează o mare parte din canalul care se nuemşte Euronews cu zeci de milioane de euro. Asta înseamnă că indepedenţa Euronews faţă de Comisie sau faţă de Parlament, Consiliu, faţă de societatea europeană nu există? Ba din contră.

Există o staţie extrem de serioasă, înfiinţată în 1993, care şi-a câştigat independenţa prin participarea mai multor ţări europene în acest trust, în această staţie, care prin profesionalism, chiar dacă aplică la diferite finanţări europene, nu şi-a schimbat, n-a derobat de la profesionalism, de la independenţă.

Discuţia de la care am plecat în acest parteneriat e legată de independenţa staţiei. Trustul Euronews alege editorul şef al acestei staţii. Redactorul-şef al acestei staţii nu este angajatul Universităţii Politehnica din Bucureşti, este angajatul trustului Euronews, selectat, angajat şi plătit. Este un proces care se derulează în acest moment. Vă pot da informaţii premieră: sunt câteva sute de aplicaţii din toată lumea, pentru că este un apel internaţional şi nu unul românesc.

Petrişor Obae: Spuneţi că Euonews va selecta redactorul şef. Pe de altă parte, este partea istoriei, dvs. aveţi un trecut care a fost apropiat de o anumită zonă politică, la fel coordonatorul proiectului. Cum putem să spunem noi sigur Euronews are un partener sigur în Europa având doi oameni care au fost în PSD drept parteneri?

Mihnea Costoiu: Eu nu voi nega apartenenţa mea la un partid politic fără doar şi poate, însă vreau să sublinez: pentru acest proiect politic, eu nu am continuat cariera politică în Parlament şi în structurile Guvernamentale şi Legislativ, motiv pentru care nu am mai candidat pentru o funcţie în actualul Legislativ. Am luat o decizie instituţională.

Doi la mână, nu eu, Mihnea Costoiu, nu voi coordona şi nu mă voi implica în proiectul Euronews. Acest proiect editorial nu ni-l dorim. Eu sunt rectorul Universităţii. Proiectul meu este unul managerial, această staţie este de a ieşi internaţional cu Universitatea noastră pe diferite pieţe, cu diferite obiective specificie, de la a atrage studenţi până la a dezvolta parteneriate.

Avem calcule bine făcute pentru acest proiecte, până la urmă selecţia partenerului s-a făcut având alături de noi una dintre cele mai importante case de adviseri din lume. Este vorba de Deloitte, cu care am lucrat în această perioadă, ne-a oferit consultanţa juridică cât şi de business. De altfel le mulţumesc public pentru implicarea în acest proiect. Iar garanţia a acestui proiect este dată de Euronews, editorial, nu de noi. Noi lucrăm în Universitate cu un manager de proiect.

Avem un proiect mare de investiţii, un proiect dat de Comisia Europeană şi finanţat de Banca Europeană de Investiţii. Managerul acestui proiect este directorul general al Universităţii. Este stilul de management, conducem Universitatea prin proiecte. Aici vorbim de implementare, echipamente, etc, până când staţia porneşti. Managerul este domnul Petre, directorul editorial este selectat de Euronews.

Petrişor Obae: Politehnica cu ce contribuie la proiect?

Mihnea Costoiu: Spaţiul necesar, platourile, continuarea investiţiei în Sigma şi funcţionarea logistică şi bugetară alături de partenerii Euronews.

Am trimis invitaţii tuturor facultăţilor de jurnalism din România. Am discutat cu decanul facultăţii de jurnalism de mai multe ori şi săptămâna viitoare vom avea o discuţie tehnică.

Mai mult, vreau să ştiţi că atunci când am repornit reabilitarea staţiei Sigma, acum zece ani, partenerul principal a fost Facultatea de Jurnalism, condusă de decanul Mihai Coman. Acum 10 ani am repornit acest proiect şi am discutat în aceste zile implicarea lui în acest proiect.

Citeşte şi: Euronews vine şi în România. Noul canal de ştiri, lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica

Citeşte şi: Directorul de proiect al Euronews România, un fost ministru, deputat şi viceprimar PSD: „M-am retras din politică”

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus