Skip to main content

Revista Auto Bild are un nou publisher. Nu mai este editată de Ringier

 
Revista Auto Bild are un nou publisher. Nu mai este editată de Ringier

Publicația Auto Bild România nu mai este editată de Ringier, firma care deține ziarele Libertatea și Gazeta Sporturilor, după 9 ani. Licența Revistei a trecut în portofoliul companiei Audiență Generală AG SRL de la începutul lunii ianuarie.

Publicitate

Cine este noul publisher al revistei? Ne-a explicat chiar Sebastian Toma, redactorul-șef al revistei Auto-Bild:

„Audiență Generală SRL este un publisher specializat în construcții, au peste 15 ani de experiență în editarea publiciațiilor specializate în acest domeniu. Este o firmă românească și de aceea am dorit să facem acest parteneriat. Contractul e făcut pe mai mulți ani.”

Prima ediție din 2021 va apărea pe 11 februarie. Noutatea ar fi că revista nu mai apare de două ori, ci o dată pe lună.

Despre noutățile revistei din 2021 ne-a explicat redactorul-șef Toma:

„Ediția din print va apărea pe 11 februarie și începând cu aceasta va fi una lunară, ca să putem să facem mai multe proiecte și articole mai elaborate. 

Anul trecut am avut o scurtă oprire din cauza pandemiei, când a început starea de urgență. Ne-am oprit la numărul 6 al revistei, pe 19 martie. Numărul 7 a fost exclusiv online, apoi am revenit în mai cu numărul 8. Iar începând cu numărul 8 și până la numărul 24 am avut apariții neîntrerupte o dată la două săptămâni. Diferența în 2021 este că vom apărea doar o dată, tot joia. Prima joi a fiecărei luni.

Vreau să le mulțumesc în mod special colegilor mei și celor care au avut încredere în mine să facem acest pas. Acum suntem în lucru și concentrați pe următorul număr al revistei.”

De compania Audiență Generală se ocupă Cornelia Rotaru, care este și director general al revistei Auto Bild. Conform profilului de LinkedIn, Rotaru a fost PR&Communication Assistant la Flamingo Computers (din 2002 până în 2004), asistent executiv și manager general la ATDI Est Romania (din 2004 până în 2006), iar în prezent, pe lângă funcția pe care o ocupă la Audiență Generală, este director executiv la Maz Truck&Bus SRL și la United Patterns Agency.

CITEȘTE ȘI: Revista Auto Bild a trecut de la Edipresse la Ringier

 

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Trimite un comentariu