Skip to main content

Grupul Publicis anunţă echipa de management al studioului de branding şi design Carré Noir Bucharest

 
Grupul Publicis anunţă echipa de management al studioului de branding şi design Carré Noir Bucharest

Studioul de branding şi design Carré Noir Bucharest, parte a Publicis Groupe România, ce are în portofoliu clienţi precum  Dacia, City of Paris, Engie, Nescafe, anunţă noua echipă de leadership

Publicitate

Leadership-ul creativ al noii agenţii va fi preluat de Ionuţ Coandă, Head of Design, cu o experienţă de 20 ani în care a ghidat demersurile de design şi art direction pentru companii locale şi internaţionale, precum: Spotify, Banca Transilvania, Stup, Asahi Group, Strauss, MINA Museum, TIFF, MegaImage.

Ionuţ Coandă, Head of Design:

„Cred că un brand trebuie să răspundă direct timpului în care trăieşte pentru a deveni memorabil. Principiile de branding şi design pe care le urmăm în întregul proces, indiferent de brief, sunt: “no nonsense design” (impactul dependent de autenticitate), curiozitate şi experimentare continuă, dar dublate de multă practică şi, dacă îl putem numi aşa, un hedonism riguros. La final, soluţiile pe care le propunem sunt întotdeauna “pe brief”, dar cu o doză foarte mare de neaşteptat.”

Leadership-ul strategic va fi asigurat de Maria Sarivan, Strategy and Branding Director. Maria are o experienţă de peste 15 ani şi un portofoliu de clienţi din domenii variate de comunicare: banking, technology, ecommerce, culture şi entertainment.

“Peisajul actual de business - şi, implicit, de branding - este definit de opţiuni infinite şi de un ritm al schimbărilor nemaiîntâlnit până acum, cu focus pe rezultate obţinute în timp record.

Construim Carré Noir în România cu credinţa că singurul mod prin care un brand poate rezista acestor schimbări seismice este relevanţa pe care o are pentru oameni şi pentru cultura din care face parte. Astfel, a fi ancorat constant la motivaţiile şi nevoile sociale prezente şi a le răspunde direct, în timp real, nu mai este nice to have, ci vital.”

Diana Alexa, Executive VP Leo Burnett Group Romania, va gestiona management studioului în România:

“Carré Noir construieşte pe capabilităţile de strategie şi design care au definit produsul nostru în ultimii ani, care au determinat business growth pentru clienţii noştri şi au fost apreciate în competiţii de industrie locale şi internaţionale. Acest demers completează efortul de diversificare pe care l-am început prin lansarea diviziilor specialiazate de data (Data Intelligence) sau de production (Est.Now).”

Sub poziţionarea Brand Meaning For Today, Carré Noir Bucharest pune la dispoziţia clienţilor o gamă completă de servicii de strategie şi poziţionare de brand, naming & brand rethoric, arhitectură de brand şi portofoliu, identitate de brand şi grafică, brand guidelines şi strategie de design, produse şi packaging, expoziţii şi instalaţii creative, vizualizări de date sau video art direction.

Pe piaţa din România, din portofoliul studioului fac parte lucrări de identitate de brand şi identitate vizuală pentru clienţi precum MINA Museum, STUP, TIFF, Banca Transilvania, Ursus Breweries şi XR Month. 

Echipa completa de leadership Carre Noir Romania:

  • Ionut Coanda – Head of Design,
  • Maria Sarivan – Strategy & Branding Director,
  • Vlad Hodor – Designer,
  • Adriana Pascan – CCO,
  • Diana Alexa – Executive VP.

Carré Noir este un brand din portofoliul grupului Publicis cu o istorie de 50 de ani la nivel internaţional.

Publicis Groupe România, prezent de peste 25 ani pe piaţa locală, reuneşte agenţiile:

Publicis, Leo Burnett, Saatchi & Saatchi, MSL The Practice, The Geeks, MSL Consultants, Digitas, Publicis Relations, Zenith, Starcom, Spark Foundry, Est.Now şi Carré Noir. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus