Skip to main content

VIDEO. Fără jocuri întrerupte de reclame. Noul val în piaţa de gaming: publicitate afişată direct în joc

 
Sursa foto: Anzu
Sursa foto: Anzu

Reclame afişate nativ în jocuri, cu bannere ca în viaţa reală. Aceasta este noua soluţie propusă brandurilor şi agenţiilor de media buying locale.

Publicitate

Publicitatea nativă nu mai întrerupe experienţa jucătorului. Ci, în timp ce se joacă, acesta vede şi câteva reclame, bine plasate în universul jocului, ca în viaţa reală.

În plus, mesajele se adaptează permanent unghiului din care se află jucătorul. Tocmai ca să poată fi văzute cât mai realist.

Cine a adus această soluţie în România? Două mari companii au semnat un parteneriat:

  • grupul regional de media digitală cu acţionariat majoritar autohton Thinkdigital – parte din grupul internaţional TDG 
  • şi compania israeliană Anzu, unul dintre cei mai mari in-game advertiseri la nivel global.

Proiectul lor se numeşte Thinkdigital Gaming Network. 

VIDEO. Cum arată publicitatea nativă în jocuri?

Cele două companii, ANZU şi Thinkdigital, au anunţat că pun la dispoziţia brandurilor şi agenţiilor media un motor patentat de urmărire a reclamelor 3D, care a dus la măsurarea „in-game viewability” cu ajutorul Oracle Moat. 

Piaţa de gaming din România numără aproximativ 8 milioane de utilizatori, din care 52% înseamnă public masculin şi 48% feminin, potrivit datelor furnizate de cele două companii.

Fondat în Israel, ANZU s-a extins la nivel global şi a primit investiţii de 37 de milioane de dolari de la WPP, Sony Innovation Fund, NBCUniversal, HTC, Bitkraft şi alţi investitori.

TDG are peste 15 ani de prezenţă în piaţă şi peste 200 de angajaţi în ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Nodul Africii, prin Thinkdigital şi celelalte companii din portofoliu: Project Agora (programmatic advertising), Tailwind (adtech & martech) şi Forestview (performance marketing).

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus