Skip to main content

ZI. Căldură mare şi audienţe mai mici. Pentru unii. Marile generaliste au pierdut din public, iar DigiSport a fost printre marii câştigători din iulie

 
Foto: Pexels
Foto: Pexels

AUDIENŢE după MEDIA PE ZI | IULIE. Căldură, vară şi relaxare. Românii au fost în număr mai mic la televizor, în luna iulie. Acest lucru reiese din audienţele în scădere înregistrate de unele posturi TV, inclusiv de staţiile mari, în luna lui „cuptor”. 

Publicitate

Pro TV are, în continuare, cele mai bune cifre indiferent de segmentele de public despre care vorbim, raportat la media pe zi. Postul din Pache Protopopescu a pierdut, însă, în comparaţie cu luna iunie. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte două mari televiziuni generaliste - Antena 1 şi Kanal D.

De altfel, a existat şi o modificare pe podium: Kanal D a depăşit Antena 1 la nivel naţional în a doua lună de vară. 

În ceea ce priveşte staţiile de ştiri, România TV a rămas cea mai urmărită pe această nişă, după media pe zi. A avut chiar într-o uşoară creştere. De notat, de asemenea, creşterea postului Digi Sport 1 care a revenit în top zece, după ce în iunie a avut audienţe mici. Explicaţia ar fi că a revenit Liga 1 şi meciurile din Cupele Europene. 

Mai mult, postul de sport şi-a dublat audienţa de la o lună la alta, raportat la media pe zi. 

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor de televiziune după MEDIA PE ZI în luna IULIE:

NAŢIONAL. Pro TV a rămas cel mai urmărit post TV, după media pe zi. Aproximativ 560.000 de români se uitau la programele postului, cu mai bine de 50.000 mai puţini faţă de iunie.

Pe acest segment, Kanal D era al doilea cel mai urmărit post cu 394.000 de privitori pe minut (faţă de 460.000 în iunie). Podiumul a fost completat de Antena 1 - 391.000 de telespectatori pe minut, comparativ cu peste jumătate de milion în prima lună  de vară. 

În ceea ce priveşte staţiile de ştiri, România TV a fost cea mai urmărită - 250.000 de privitori pe minut. Postul de ştiri a câştigat 12.000 de telespectatori faţă de iunie.

În top zece a revenit şi Digi Sport 1, cu 55.000 de telespectatori pe minut. În iunie avea 25.000 de persoane, în medie. 

URBAN. Nici la oraşe nu a fost loc de surprize în ceea ce priveşte podiumul. Pro TV era pe primul loc cu 284.000 de telespectatori, cu mai bine de 30.000 mai puţini faţă de luna precedentă.

Scăderi au fost şi pentru Antena 1 şi Kanal D. Postul Intact  a fost  mai urmărit, faţă de Kanal D, pe acest segment de public, unde s-a clasat pe doi - 200.000 de privitori pe minut (faţă de 260.000), în timp ce Kanal D avea 171.000 (comparativ cu 200.000 în iunie). 

Pentru România TV, luna iulie a adus din nou creşteri după media pe zi. Postul TV avea 130.000 de telespectatori după media zi, cu 10.000 mai mulţi faţă de iunie.

Digi Sport 1 a avut cea mai spectaculoasă urcare - de pe 18 până pe locul 8. Postul şi-a dublat, practic, audienţa: de la 16.000, la 35.000 de oameni.

COMERCIAL. Au fost mai puţini tineri la televizor în iulie. Şi pe acest segment de public a câştigat Pro TV - 106.000 de telespectatori pe minut (de la 115.000). 

La mare distanţă se clasa pe doi Antena 1 - 66.000 de privitori pe minut (faţă de aproape 100.000) şi pe trei era Kanal D - 54.000 de urmăritori pe minut, în scădere de la 66.000. 

Situaţia staţiilor de ştiri: România TV (locul 4 - 15.000 de telespectatori, cifre constante de la o luna la alta), Digi 24 (locul 5 - 12.000 de telespectatori, într-o uşoară scădere) şi Antena 3 (locul 6 - 11.000 de telespectatori, tot evoluţie constantă).

La fel ca pe celelalte segmente de public, Digi Sport 1 avea cea mai spectaculoasă creştere - de pe locul 16 până pe 7, cu 9.000 de telespectatori pe minut. Şi aici postul aproape şi-a dublat audienta.

Audienţa posturilor TV în lunile IUNIE 2021 şi IULIE 2021, la nivel NAŢIONAL, după media pe zi:

  NATIONAL ZI Iunie Mii persoane Rtg% Share   NATIONAL ZI Iulie Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 617 3,5 18   Pro TV 560 3,2 17,7
2 Antena 1 514 2,9 15   Kanal D 394 2,2 12,5
3 Kanal D 461 2,6 13,5   Antena 1 391 2,2 12,4
4 Romania TV 238 1,4 7   Romania TV 250 1,4 7,9
5 Antena 3 178 1,0 5,2   Antena 3 174 1,0 5,5
6 TVR 1 73 0,4 2,1   Happy Channel 68 0,4 2,2
7 Happy Channel 72 0,4 2,1   TVR 1 68 0,4 2,1
8 National TV 67 0,4 2   National TV 64 0,4 2
9 Prima TV 65 0,4 1,9   Antena Stars 63 0,4 2
10 Antena Stars 63 0,4 1,8   DigiSport 1 55 0,3 1,7
11 Digi 24 54 0,3 1,6   Realitatea Plus 50 0,3 1,6
12 Pro 2 47 0,3 1,4   Prima TV 49 0,3 1,6
13 Realitatea Plus 43 0,3 1,3   Digi 24 49 0,3 1,5
14 TVR 2 43 0,2 1,2   TVR 2 47 0,3 1,5
15 Pro Cinema 42 0,2 1,2   Pro 2 45 0,3 1,4
16 Diva 36 0,2 1,1   Diva 40 0,2 1,3
17 Boomerang 33 0,2 1   Pro Cinema 34 0,2 1,1
18 AXN 30 0,2 0,9   Cartoon Network 31 0,2 1
19 Film Cafe 30 0,2 0,9   Boomerang 27 0,2 0,8
20 B1TV 29 0,2 0,8   Nickelodeon 26 0,2 0,8
21 Cartoon Network 29 0,2 0,8   AXN 26 0,1 0,8
22 Nickelodeon 28 0,2 0,8   B1TV 25 0,1 0,8
23 ETNO 26 0,2 0,8   ETNO 24 0,1 0,8
24 DigiSport 1 25 0,1 0,7   Film Cafe 23 0,1 0,7
25 Disney Junior 21 0,1 0,6   Disney 21 0,1 0,7
26 Disney 21 0,1 0,6   TNT 20 0,1 0,6
27 TNT 20 0,1 0,6   Disney Junior 20 0,1 0,6
28 AMC 19 0,1 0,5   AMC 18 0,1 0,6
29 History 18 0,1 0,5   Minimax 16 0,09 0,5
30 Minimax 14 0,08 0,4   History 14 0,08 0,4
31 Pro X 13 0,07 0,4   Nick JR 13 0,07 0,4
32 Eurosport 1 13 0,07 0,4   Pro Gold 13 0,07 0,4
33 Nick JR 12 0,07 0,4   DigiSport 2 12 0,07 0,4
34 Nicktoons 11 0,06 0,3   Eurosport 1 12 0,07 0,4
35 Favorit TV 11 0,06 0,3   Pro X 11 0,06 0,3
36 Cinemaraton 11 0,06 0,3   Favorit TV 11 0,06 0,3
37 TV1000 11 0,06 0,3   Cinemaraton 11 0,06 0,3
38 Comedy Central 10 0,06 0,3   Comedy Central 11 0,06 0,3
39 AXN White 10 0,06 0,3   Nicktoons 10 0,06 0,3
40 National Geographic 9 0,05 0,3   TV1000 10 0,06 0,3
41 Pro Gold 9 0,05 0,3   AXN White 9 0,05 0,3
42 DigiSport 2 9 0,05 0,3   Eurosport 2 9 0,05 0,3
43 N24 PLUS 9 0,05 0,3   Bollywood TV 9 0,05 0,3
44 Bollywood TV 9 0,05 0,2   TLC 9 0,05 0,3
45 Discovery 8 0,05 0,2   National Geographic 9 0,05 0,3
46 National Geographic Wild 8 0,04 0,2   TV Paprika 9 0,05 0,3
47 TLC 8 0,04 0,2   N24 PLUS 8 0,05 0,3
48 Taraf TV 8 0,04 0,2   Look Sport+ 8 0,05 0,3
49 TV Paprika 8 0,04 0,2   Kiss TV 7 0,04 0,2
50 HGTV 6 0,04 0,2   Discovery 7 0,04 0,2
51 Eurosport 2 6 0,03 0,2   ZU TV 7 0,04 0,2
52 Kiss TV 5,3 0,03 0,2   HGTV 7 0,04 0,2
53 TVR 3 4,8 0,03 0,1   Taraf TV 6 0,04 0,2
54 ZU TV 4,7 0,03 0,1   National Geographic Wild 6 0,03 0,2
55 DigiSport 3 4,3 0,02 0,1   JIM JAM 5,5 0,03 0,2
56 Aleph News 3,8 0,02 0,1   AXN Black 4,6 0,03 0,1
57 JIM JAM 3,5 0,02 0,1   DigiSport 3 4,4 0,03 0,1
58 AXN Black 3,4 0,02 0,1   Aleph News 3,5 0,02 0,1
59 Music Channel 3,2 0,02 0,1   Telekom Sport 1 3,4 0,02 0,1
60 Look Sport+ 3,2 0,02 0,1   Music Channel 3,2 0,02 0,1
61 Magic TV 2,7 0,02 0,1   U TV 2,6 0,01 0,1
62 U TV 2,4 0,01 0,1   DigiSport 4 2,4 0,01 0,1
63 Travel Channel 2,1 0,01 0,1   Travel Channel 2,0 0,01 0,1
64 DigiSport 4 2,1 0,01 0,1   Look Sport 1,9 0,01 0,1
65 E! Entertainment 1,4 0,01 0   Magic TV 1,6 0,01 0,1
66 Duck TV 1,3 0,01 0   Duck TV 1,5 0,01 0
67 Hit Music 1,2 0,01 0   E! Entertainment 1,4 0,01 0
68 Look Sport 1,0 0,01 0   Hit Music 1,2 0,01 0
69 Telekom Sport 1 0,8 0 0   Canal 33 0,4 0 0
70 Metropola TV 0,6 0 0   Metropola TV 0,4 0 0
71 Canal 33 0,5 0 0   Rock TV 0,2 0 0
72 Rock TV 0,3 0 0   Telekom Sport 3 0,2 0 0
73 Telekom Sport 3 0,2 0 0          

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile IUNIE 2021 şi IULIE 2021, în mediul URBAN, după media pe zi:

  URBAN ZI Iunie Mii persoane Rtg% Share   URBAN ZI Iulie Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 318 3,3 17,8   Pro TV 284 3,0 17,3
2 Antena 1 266 2,8 14,9   Antena 1 200 2,1 12,2
3 Kanal D 204 2,1 11,4   Kanal D 171 1,8 10,4
4 Romania TV 120 1,3 6,7   Romania TV 130 1,4 7,9
5 Antena 3 110 1,2 6,1   Antena 3 103 1,1 6,2
6 Happy Channel 42 0,4 2,3   Happy Channel 41 0,4 2,5
7 Digi 24 39 0,4 2,2   Digi 24 36 0,4 2,2
8 TVR 1 33 0,4 1,9   DigiSport 1 35 0,4 2,1
9 Prima TV 32 0,3 1,8   TVR 1 33 0,3 2
10 Antena Stars 31 0,3 1,7   Antena Stars 30 0,3 1,8
11 National TV 29 0,3 1,6   National TV 29 0,3 1,7
12 Diva 26 0,3 1,5   Diva 28 0,3 1,7
13 Realitatea Plus 23 0,2 1,3   Realitatea Plus 26 0,3 1,6
14 TVR 2 22 0,2 1,2   Prima TV 25 0,3 1,5
15 Pro 2 20 0,2 1,1   TVR 2 24 0,3 1,5
16 Pro Cinema 18 0,2 1   Pro 2 21 0,2 1,3
17 AXN 18 0,2 1   AXN 18 0,2 1,1
18 B1TV 17 0,2 1   Pro Cinema 16 0,2 1
19 DigiSport 1 16 0,2 0,9   B1TV 15 0,2 0,9
20 Nickelodeon 14 0,2 0,8   Nickelodeon 13 0,1 0,8
21 Film Cafe 14 0,2 0,8   Film Cafe 13 0,1 0,8
22 Boomerang 13 0,1 0,7   TNT 11 0,1 0,7
23 Disney Junior 12 0,1 0,7   Disney Junior 11 0,1 0,7
24 TNT 12 0,1 0,7   Cartoon Network 10 0,1 0,6
25 History 11 0,1 0,6   Boomerang 10 0,1 0,6
26 Eurosport 1 11 0,1 0,6   Comedy Central 10 0,1 0,6
27 AMC 10 0,1 0,6   Eurosport 1 9 0,1 0,6
28 Cartoon Network 10 0,1 0,5   AMC 9 0,1 0,6
29 Disney 9 0,1 0,5   Disney 9 0,09 0,5
30 Comedy Central 9 0,09 0,5   History 8 0,09 0,5
31 Pro X 8 0,09 0,5   ETNO 8 0,08 0,5
32 AXN White 8 0,08 0,4   Eurosport 2 8 0,08 0,5
33 Nick JR 8 0,08 0,4   DigiSport 2 8 0,08 0,5
34 ETNO 8 0,08 0,4   AXN White 7 0,08 0,5
35 National Geographic 7 0,07 0,4   Nick JR 7 0,07 0,4
36 TV1000 7 0,07 0,4   Pro X 7 0,07 0,4
37 Discovery 6 0,06 0,3   TV1000 6 0,06 0,4
38 DigiSport 2 5,8 0,06 0,3   National Geographic 5,9 0,06 0,4
39 HGTV 5,5 0,06 0,3   TV Paprika 5,8 0,06 0,4
40 TV Paprika 5,5 0,06 0,3   HGTV 5,8 0,06 0,4
41 TLC 5,2 0,05 0,3   Discovery 5,2 0,05 0,3
42 Minimax 5,0 0,05 0,3   Minimax 5,1 0,05 0,3
43 Eurosport 2 4,7 0,05 0,3   Nicktoons 4,9 0,05 0,3
44 Bollywood TV 4,6 0,05 0,3   TLC 4,8 0,05 0,3
45 National Geographic Wild 4,4 0,05 0,2   Look Sport+ 4,7 0,05 0,3
46 Pro Gold 4,3 0,05 0,2   Pro Gold 4,6 0,05 0,3
47 Favorit TV 3,9 0,04 0,2   Cinemaraton 4,2 0,04 0,3
48 Cinemaraton 3,9 0,04 0,2   Favorit TV 3,6 0,04 0,2
49 Nicktoons 3,9 0,04 0,2   ZU TV 3,3 0,03 0,2
50 Kiss TV 3,2 0,03 0,2   Kiss TV 3,1 0,03 0,2
51 N24 PLUS 3,2 0,03 0,2   DigiSport 3 2,9 0,03 0,2
52 ZU TV 3,1 0,03 0,2   Bollywood TV 2,9 0,03 0,2
53 DigiSport 3 2,8 0,03 0,2   National Geographic Wild 2,8 0,03 0,2
54 TVR 3 2,7 0,03 0,1   AXN Black 2,7 0,03 0,2
55 Taraf TV 2,5 0,03 0,1   N24 PLUS 2,6 0,03 0,2
56 Magic TV 2,4 0,02 0,1   Taraf TV 2,4 0,02 0,1
57 AXN Black 2,2 0,02 0,1   U TV 2,0 0,02 0,1
58 Aleph News 2,0 0,02 0,1   Aleph News 2,0 0,02 0,1
59 U TV 2,0 0,02 0,1   Telekom Sport 1 1,9 0,02 0,1
60 JIM JAM 1,5 0,02 0,1   DigiSport 4 1,4 0,01 0,1
61 Look Sport+ 1,5 0,02 0,1   Duck TV 1,4 0,01 0,1
62 DigiSport 4 1,5 0,02 0,1   JIM JAM 1,3 0,01 0,1
63 Travel Channel 1,5 0,02 0,1   Magic TV 1,3 0,01 0,1
64 Music Channel 1,3 0,01 0,1   Travel Channel 1,2 0,01 0,1
65 Hit Music 0,9 0,01 0,1   Hit Music 0,9 0,01 0,1
66 E! Entertainment 0,9 0,01 0,1   Music Channel 0,9 0,01 0,1
67 Duck TV 0,5 0,01 0   E! Entertainment 0,9 0,01 0,1
68 Look Sport 0,4 0 0   Look Sport 0,8 0,01 0
69 Canal 33 0,4 0 0   Canal 33 0,4 0 0
70 Telekom Sport 1 0,3 0 0   Metropola TV 0,2 0 0
71 Metropola TV 0,3 0 0   Telekom Sport 3 0,1 0 0
72 Rock TV 0,2 0 0   Rock TV 0,1 0 0
73 Telekom Sport 3 0,1 0 0          

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Audienţa posturilor TV în lunile IUNIE 2021 şi IULIE 2021, la nivel COMERCIAL, după media pe zi:

  COMERCIAL ZI Iunie Mii persoane Rtg% Share   COMERCIAL ZI Iulie Mii persoane Rtg% Share
1 Pro TV 115 2,7 21,9   Pro TV 106 2,5 22,6
2 Antena 1 97 2,3 18,4   Antena 1 66 1,6 14,1
3 Kanal D 66 1,6 12,5   Kanal D 54 1,3 11,6
4 Digi 24 14 0,3 2,7   Romania TV 15 0,4 3,1
5 Romania TV 14 0,3 2,7   Digi 24 12 0,3 2,6
6 Antena 3 11 0,3 2,1   Antena 3 11 0,3 2,3
7 Prima TV 8 0,2 1,6   DigiSport 1 9 0,2 2
8 Happy Channel 8 0,2 1,5   Happy Channel 9 0,2 1,9
9 Pro Cinema 7 0,2 1,4   Antena Stars 7 0,2 1,5
10 Antena Stars 7 0,2 1,3   Diva 7 0,2 1,5
11 History 7 0,2 1,2   Prima TV 7 0,2 1,4
12 TVR 1 6 0,2 1,2   TVR 1 6 0,2 1,3
13 AXN 6 0,2 1,2   Comedy Central 6,0 0,1 1,3
14 National TV 5,9 0,1 1,1   National TV 5,8 0,1 1,2
15 Boomerang 5,7 0,1 1,1   AXN 5,6 0,1 1,2
16 DigiSport 1 5,1 0,1 1   Pro Cinema 5,5 0,1 1,2
17 Diva 5,0 0,1 1   Pro 2 4,5 0,1 1
18 Comedy Central 4,9 0,1 0,9   TVR 2 4,5 0,1 1
19 Disney Junior 4,2 0,1 0,8   TNT 4,2 0,1 0,9
20 Pro 2 4,2 0,1 0,8   History 4,1 0,1 0,9
21 TVR 2 4,0 0,1 0,8   Boomerang 4,0 0,09 0,8
22 Film Cafe 3,6 0,09 0,7   Disney 3,8 0,09 0,8
23 TNT 3,6 0,08 0,7   Disney Junior 3,5 0,08 0,8
24 Disney 3,5 0,08 0,7   Film Cafe 3,5 0,08 0,7
25 Nickelodeon 3,4 0,08 0,6   Nickelodeon 3,0 0,07 0,7
26 AMC 3,3 0,08 0,6   Pro Gold 3,0 0,07 0,7
27 National Geographic 3,1 0,07 0,6   Realitatea Plus 2,9 0,07 0,6
28 Pro Gold 3,0 0,07 0,6   AMC 2,8 0,07 0,6
29 Pro X 2,8 0,07 0,5   HGTV 2,6 0,06 0,6
30 Realitatea Plus 2,8 0,07 0,5   TV1000 2,6 0,06 0,5
31 Nick JR 2,7 0,06 0,5   Nick JR 2,5 0,06 0,5
32 HGTV 2,6 0,06 0,5   Kiss TV 2,5 0,06 0,5
33 ZU TV 2,6 0,06 0,5   National Geographic 2,4 0,06 0,5
34 Discovery 2,5 0,06 0,5   Cartoon Network 2,4 0,06 0,5
35 Eurosport 1 2,5 0,06 0,5   Discovery 2,3 0,05 0,5
36 TV1000 2,4 0,06 0,5   ZU TV 2,2 0,05 0,5
37 Kiss TV 2,4 0,06 0,4   Minimax 2,1 0,05 0,4
38 TLC 2,3 0,06 0,4   TLC 2,0 0,05 0,4
39 B1TV 2,0 0,05 0,4   TV Paprika 2,0 0,05 0,4
40 Minimax 1,7 0,04 0,3   Pro X 2,0 0,05 0,4
41 TV Paprika 1,7 0,04 0,3   Eurosport 2 1,9 0,04 0,4
42 Bollywood TV 1,6 0,04 0,3   Eurosport 1 1,8 0,04 0,4
43 National Geographic Wild 1,6 0,04 0,3   Nicktoons 1,7 0,04 0,4
44 Cartoon Network 1,6 0,04 0,3   B1TV 1,5 0,04 0,3
45 Cinemaraton 1,4 0,03 0,3   Bollywood TV 1,5 0,04 0,3
46 Magic TV 1,4 0,03 0,3   Taraf TV 1,3 0,03 0,3
47 Taraf TV 1,3 0,03 0,3   Look Sport+ 1,2 0,03 0,3
48 AXN White 1,2 0,03 0,2   Cinemaraton 1,2 0,03 0,3
49 U TV 1,1 0,03 0,2   U TV 1,2 0,03 0,3
50 Nicktoons 1,0 0,02 0,2   Duck TV 1,1 0,03 0,2
51 ETNO 1,0 0,02 0,2   AXN White 1,1 0,03 0,2
52 N24 PLUS 0,9 0,02 0,2   Favorit TV 1,0 0,02 0,2
53 JIM JAM 0,8 0,02 0,2   DigiSport 2 1,0 0,02 0,2
54 Travel Channel 0,8 0,02 0,1   National Geographic Wild 0,9 0,02 0,2
55 DigiSport 2 0,7 0,02 0,1   AXN Black 0,9 0,02 0,2
56 Favorit TV 0,7 0,02 0,1   N24 PLUS 0,8 0,02 0,2
57 Music Channel 0,7 0,02 0,1   ETNO 0,7 0,02 0,2
58 AXN Black 0,7 0,02 0,1   DigiSport 3 0,7 0,02 0,2
59 Eurosport 2 0,6 0,01 0,1   JIM JAM 0,7 0,02 0,2
60 DigiSport 3 0,6 0,01 0,1   Magic TV 0,7 0,02 0,1
61 E! Entertainment 0,6 0,01 0,1   Travel Channel 0,7 0,02 0,1
62 TVR 3 0,4 0,01 0,1   Telekom Sport 1 0,6 0,01 0,1
63 Hit Music 0,3 0,01 0,1   Music Channel 0,5 0,01 0,1
64 Look Sport+ 0,3 0,01 0,1   E! Entertainment 0,5 0,01 0,1
65 DigiSport 4 0,3 0,01 0,1   Hit Music 0,3 0,01 0,1
66 Duck TV 0,3 0,01 0,1   DigiSport 4 0,2 0 0
67 Canal 33 0,3 0,01 0   Canal 33 0,2 0 0
68 Rock TV 0,2 0 0   Look Sport 0,1 0 0
69 Telekom Sport 1 0,2 0 0   Aleph News 0,1 0 0
70 Look Sport 0,2 0 0   Rock TV 0,1 0 0
71 Aleph News 0,1 0 0   Metropola TV 0,1 0 0
72 Metropola TV 0,1 0 0   Telekom Sport 3 0,1 0 0
73 Telekom Sport 3 0,0 0 0          

Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Marian,

    Serialele turceşti de pe Pro2 sunt foarte calitative, cu un simplu search pe google poți vedea cât de mulți fani au în întreaga lume, deci e imposibil să aibă un preț prea redus. Telenovele latino îi trag rău în jos, chiar nu cred că se mai uită cineva la ele în prezent, când valorile turceşti sunt prezente peste tot. Ideea e că managementul celor de la Pro2 este praf, sunt promovate producții numai de pe ProTV, în timp ce Pro2, Prox, Pro cinema sau care mai sunt, nu sunt mai deloc băgate în seamă. Probabil multă lume nici nu ştie că sunt începute aceste seriale la TV, iar aici pierd foarte mult. Eu una cred că cei de la Pro2 au cea mai diversificată grilă din toate posturile TV de nişa: şi drame, şi producții de acțiune, şi comedii romantice, şi seriale turceşti, latino sau indiene, adică chiar nu putem reproşa ceva grilei. Promovarea acesteia merită însă toate criticile.
  • Iuli cu ce vrei sa creasca Pro 2 cu seriale indiene iar cele noi de la Televiza sunt niste seriale facute dupa altele mai vechi care nu prind la ei si le cumpara la pret redus, la fel si cele turcesti pe cand Happy dau si excursii in Turcia celor care urmaresc serialele turcesti la ei , Pro 2 nu stiu daca va mai reveni in plin plan daca nu se fac ceva schimbari sau cred ca nu-i intereseaza .
  • Știe cineva dacă va mai începe un nou sezon de "Te cunosc de undeva"?
  • Ce s-a întâmplat cu TVR 3 în iulie? (Lipsește un post față de luna trecută și nu-l găsesc nicăieri...)
  • Ce audiențe a făcut finala Mireasa? Au depășit Puterea dragostei + Stirile Kanal D și filmele de pe ProTV în intervalul 15:30 - 19:00?
  • Audiențe bune pentru Happy, dezastru pentru Pro 2.
    Antena1 pică pe 3 pe național sub ProTV și Kanal D.

    Toamna asta piesa de rezistență a Antenei 1 este doar Asia Express.
    IUmor o să fie pe 2/3, Adela la fel, X Factor sub Masked Singer sau Superstar, Prețul corect o să fie sub filmul Pro. Dacă nici Asia nu reușește să fie pe 1, atunci Antena1 o să aibă probleme.

    Mai bine făceau un alt sezon Chefi la cuțite de duminică-marți și Asia miercuri-vineri, altfel era audiența pentru Antena.

    Vom avea emisiune de gătit în 2022: Chefi la cuțite vs MasterChef

Trimite un comentariu

sus