Skip to main content

UPDATE. Monica Gubernat a fost demisă din fruntea CNA. Comisiile de Cultură au respins raportul de activitate pe 2020

 
Monica Gubernat. Sursa foto: Agerpres
Monica Gubernat. Sursa foto: Agerpres

UPDATE. Plenul Parlamentului a respins, marţi, raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020. Efectul este că Monica Gubernat pierde şefia instituţiei, scrie Agerpres

Publicitate

„Automat, preşedintele CNA îşi încheie mandatul", a precizat, după vot, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, citat de Agerpres. 

S-au înregistrat 35 voturi „pentru„ şi 240 „contra”

Actuala şefă a CNA - Monica Gubernat - ar putea fi demisă din funcţie, după ce Comisiile Parlamentare au respeins Raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe 2020.

Propunerea de respingere a raportului de activitate a avut 12 voturi „pentru” şi cinci „împotrivă”, scrie news.ro.

Urmează votul în plenul reunit al Parlamentului, iar în cazul unei alte respingeri se va demara o procedură de alegere a unui nou preşedinte CNA.

În prezent, Monica Gubernat (la propunerea PSD-ului) este preşedintele Consiliului din iulie 2019, iar Nicolaie Bălaşa (tot din partea PSD) este vicepreşedinte.

Gubernat a făcut parte din echipa tehnică de campanie a PSD în anii 2000 şi 2004. A lucrat în adminstraţia publică centrală (Ministerul Turismului). A fost consilier în cadrul Parlamentului României având ca atribuţii, printre altele. monitorizarea presei scrise şi audiovizuale.

Dacă pierde poziţia de preşedinte, Monica Gubernat rămâne în CNA, în calitate de membru.

Din Consiliu mai fac parte: Cristina Pocora, Dorina Rusu, Oana Dincă, Ramona Sorescu, Răsvan Popescu, Orsolya Borsos, Valentin Jucan, Mircea Toma, Ionel Palăr.

O lege pentru un om

Monica Gubernat pierde şefia CNA după ce Legea audiovizualului a fost modificată în urmă cu cinci ani, pentru ca preşedintele de atunci - Laura Georgescu, să fie îndepărtat din funcţie.

Laura Georgescu, preşedintele CNA (propusă în for de către premierul Victor Ponta) era contestată de majoritatea membrilor CNA, însă nu putea fi schimbată.

Legea audiovizualului a fost schimbată atunci şi s-a introdus articolul care prevede că respingerea raportului de activitate al CNA echivalează cu pierderea şefiei instituţiei.

Citeşte şi: Sefa CNA va putea fi demisa daca raportul de activitate al Consiliului este respins - legea a fost adoptata de Senat, camera decizionala

Laura Georgescu, precedentul preşedinte, probleme cu legea

Înaintea Monicăi Gubernat, preşedintele CNA a fost Laura Georgescu, cea care a avut un mandat „agitat”. Ea a fost trimisă în judecată de DNA în 2015 şi ulterior condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Georgescu, preşedinte al CNA în perioada 2012-2019, a fost implicat într-un dosar ce viza cazul televiziunii Giga TV, patronat de Gheorghe Ştefan „Pinalti”, căruia i-a fost retrasă licenţa audiovizuală.

Pinalti şi Hrebenciuc ar fi convins-ope Laura Georgescu, fosta şefă CNA, să reacorde licenţa postului de televiziune. Pe de altă parte, Laura Georgescu ar fi cerut unor angajaţi ai instituţiei să întocmească reclamaţii false, ce vizau anumite posturi TV.

CITEŞTE ŞI: OFICIAL. Parlamentul a votat noii membri CNA: Mircea Toma, unul dintre ei

CITEŞTE ŞI: Laura Georgescu, fosta şefă CNA, condamnată la închisoare alături de Hrebenciuc şi Pinalti. Decizia nu e definitivă

CITEŞTE ŞI: Laura Georgescu, preşedintele CNA, trimisă în judecată de DNA, alături de Narcisa Iorga şi Viorel Hrebenciuc în dosarul Giga TV şi al sesizărilor false

CITEŞTE ŞI: Aproape 3.000 de persoane au semnat până acum petiţia online pentru demiterea preşedintelui CNA

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus