Skip to main content

Realitatea, amendată pentru comentariile Alexandrei Păcuraru despre „bărbăţia” lui Dan Andronic. Postul se apără: „a fost un discurs decent”. Andronic "a avut oricând dreptul la replică".

 
Realitatea, amendată pentru comentariile Alexandrei Păcuraru despre „bărbăţia” lui Dan Andronic. Postul se apără: „a fost un discurs decent”. Andronic "a avut oricând dreptul la replică".

Afirmaţiile Alexandrei Păcuraru despre fizicul patronului EVZ, Dan Andronic, s-au lăsat cu amendă de la CNA. Forul audiovizual a decis în şedinţa de astăzi sancţionarea cu 10.000 de lei (adica 2.000 de euro) postul Realitatea Plus pentru emisiunea România Suverană. Pentru ce a insinuat Alexandra Pacuraru despre "barbatia" lui Andronic.

Publicitate

Sancţiunea a fost acordată pentru încălcarea articolului privind respectarea respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, vieţii private, onoarei şi dreptului la viaţa privată. 

Avocatul Ioan Georgescu, care a reprezentat postul Realitatea Plus, le-a spus membrilor CNA că din punctul său de vedere „Alexandra Păcuraru a avut un discurs decent”, iar afirmaţia că „Dan Andronic este foarte mic” ar fi de fapt o metaforă. 

De cealaltă parte, Răsvan Popescu, fost preşedinte al instituţiei şi membru de peste 20 de ani în CNA, a spus că asistăm la un caz fără precedent în audiovizualul românesc, „în care o confruntare pe o proprietate, Evenimentul zilei, degenerează în afirmaţii indecente la adresa concurentului.

„Iar aceste afirmaţii merg aşa cum a citat şi colegul meu, de la un „caracter infect”, la „n-are cu ce să fie bărbat”, la „portofelul a compensat bărbăţia, al tot felul de relatări privind fostele căsnicii ale domnului Dan Andronic.

Una peste alta, o serie de afirmaţii indecente de natură să lezeze imaginea domnului Dan Andronic. Iar acesta este un fapt interzis de legislaţia audiovizualului”, a spus Răsvan Popescu.

Redăm în continuare din discuţiile de la CNA:

Avocatul Ioan Georgescu, reprezentantul Realitatea Plus:

„O să încep să vă spun că art 30, alineat 1 din Constituţia României vorbeşte drespre libertatea de exprimare a gândurilor sau a opiniilor, a credinţelor, prin viu grai orice persoană e liberă să şi le expună.

Eu am asistat la un discurs al Alexandrei Păcuraru care a vorbit, într-adevăr despre o persoană care nu era prezentă în platou, despre Dan Andronic, a făcut nişte afirmaţii la adresa acestuia şi reţin că a zis că „este mic” şi a arătat şi cu degetele cam cât de mic ar fi Dan Andronic. Cred că afirmaţia poate fi luată ca o metaforă şi este o metaforă.

Nu are de unde să ştie Alexandra cât de mic este Dan Andronic. Este însă o metaforă care poate însemna nesemnificativ.

Tot acest discurs al Alexandrei vine pe fondul unui război la unor afirmaţii pe care Dan Andronic le-a făcut referitor la familia Alexandrei Păcuraru. Şi cred că a fost suficient de îndreptăţită să se aprere într-un fel sau altul. (...)

Ce este cert în toată chestiunea asta este că Alexandra Păcuraru a avut un discurs decent, din punctul meu de vedere.

Ştiţi foarte că Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa naţională spun că jurnalistului îi este permisă o mai mare largheţe în discurs. El poate chiar să şocheze, să impresioneze, că până la urmă acesta este rolul jurnalistului.

(...) El a avut oricând dreptul la replică. El chiar a fost contactat. De fiecare dată când se face o afirmaţie în platourile Realităţii despre o anumită persoană sau când se expun anumite fapte ale unei persoane, acea persoană este contactată. Aşa a fost contactat şi Dan Andronic, însă, din infromaţiile pe care le deţin, nu a dorit să dea o replică, a formulat o sesizare la CNA.”

Dorina Rusu:

„Domnul avocat, aţi vorbit despre art 30 din Constituţiei, dar aţi vorbit doar de partea care v-a convenit dumneavoastră. La alineatul şase se spune că Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi nici dreptul la propria imagine. Asta spune şi articolul din Convenţia CEDO când se referă la jurnalişti. Nu văd, domnul Georgescu, care este interesul public justificat în dimensiunea....aceea, că nu pot să spun cuvântul.

Cred că se poartă războiae pentru asta, cred că oamenii sunt în stare să se bată când cineva se referă la dimensiunea aceea. Nu există ceva mai rău pentru un bărbat decât să vorbeşti despre asta. E ceva absolut înfiorător.

Nu cred că există vreun fel de justificare şi vreun fel de interes să se facă referire la cel mai intim lucru din viaţa unui bărbat.”

Ioan Georgescu:

Eu sunt de acord cu dumneavoastră, sunt situaţii în care s-au născut revolte foarte puternice legate de aspectul acesta. E un lucru sacru al bărbatului şi acest lucru nu poate fi întinat. Însă produsul societatăţii moderne sunt bărbaţi inteligenţi care pot fi şi autoironici cu acest aspect. Însă Alexandra Păcuraru nu a făcut referire la dimensiunile fizice ale lui Dan Andronic.

A spus: „Andronic este foarte mic”. Este metaforic. S-a referit la persoana lui. Este o expresie, este o metaforă. Un om mic este nesemnificativ. 

Mihăiţă Avram, reprezentant Realitatea Plus:

Plus că a revenit Alexandra Păcuraru şi a spus că s-a referit la mintea domnului Andronic. 

Dorina Rusu:

Nu, nu este adevărat. E deja penibil să continuăm. A vorbit de mai multe ori despre asta, a şi subliniat. În contextul acesta a vorbit şi despre femeile din viaţa lui. 

Ioan Georgescu:

Nu a spus-o cu subiect şi predicat.

Dorina Rusu:

Să foloseşti chestiunilea astea într-un discurs public ca să ataci pe cineva pentur un motiv pe care dânsa îl ştie, dar felul în care dânsa vorbeşte despre asta este obscen. Dânsa este un jurnalist într-o emisiune de dezbatere publică. Nu există precedent în jurnalismul românesc despre aşa ceva. Despre dimensiunea...aceea. 

Ioan Georgescu:

Alexandra Păcuraru s-a oferit la omul Andronic că este mic. Nu s-a referit explicit la părţile lui intime. Ok, dumneavoastră vreţi să înţelegi lucrurl acesta. Eu vreau să înţeleg altceva şi cred că dacă faceţi un sondaj probabil că telespectatorii sunt împărţiţi.

E foarte posibil să fi făcut o referire subtilă la ceea ce spuneţi dumneavoastră, însă a spus: „Andronic e foarte mic”. Andronic, omul e foarte mic. Iar un om mic poate fi o metaforă foarte des folosită. 

Mircea Toma:

Vreau doar să vă ajut să interpretaţi corect ce a vrut să spună Alexandra Păcuraru.

Citez: „mai ales că fostele neveste se plângeau cum că au suferit experienţe de neimaginat provocate de Dan Andronic.

Dezvăluiri dezgustătoare din viaţa acestui individ, ce crede că şi astăzi poţi face un astfel de jurnalism, el se înşeală. Nu ştie că va veni vremea când cititorii lui îşi vor da seama de adevărata lui valoare.

Mă cunoaşteţi deja, ştiţi că nu sunt consumatoare de cancan, de picanterii, nu mă interesează, de fapt, intimitatea altora, dar nu pot să nu vă spun că Dan Andronic este foarte mic, este atât de mic, ruşinos de mic. Şi ca să se răzbune că nu poate să fie bărbat, că nu are cu ce să fie bărbat”

Mircea Toma:

„Îmi cer scuze, dar nu prea încap interpretări aici.Şi aveţi încredere în interpretarea mea fiindcă am practicat, cu jenă mărturisesc, uneori în Caţavencu, sportul acesta, ambiguitatea. Aici nu mai este ambiguitate. Aici, doamna Păcuraru s-a eliberat de monştri.”

Ioan Georgescu:

Aici este interpretarea dumneavoastră şi aveţi dreptul să o faceţi. Eu consider altceva şi consider că afirmaţia nu poate fi sancţionabilă atâta vreme cât nu a fost făcută în mod direct. 

Răsvan Popescu, membru CNA:

Cred că asistăm la un caz fără precedent în audiovizualul românesc, în care o confruntare pe o proprietate, Evenimentul zilei, degenerează în afirmaţii indecente la adresa concurentului.

Dar aceste afirmaţii merg aşa cum a citat şi colegul meu, de la un „caracter infect”, la „n-are cu ce să fie bărbat”, la „portofelul a compensat bărbăţia, al tot felul de relatări privind fostele căsnicii ale domnului Dan Andronic.

Una peste alta, o serie de afirmaţii indecente de natură să lezeze imaginea domnului Dan Andronic. Iar acesta este un fapt interzis de legislaţia audiovizualului.” 

CONTEXT. Televiziunea Realitatea Plus, controlată de omul de afaceri Maricel Păcuraru, a demarat o adevărată campanie împotriva patronului EVZ şi Capital, Dan Andronic. Atacurile postului au vizat nu doar partea profesională a jurnalistului, ci şi pe cea personală. Pe post au rulat titluri precum „Cum a fost lăsat Vîntu fără soţie de omul său de încredere”, „Moralistul Andronic a furat nevestele politicienilor.”

Totula  culminat cu un monolog al fiicei lui Maricel Păcuraru, Alexandra Păcuraru, care a spus, printre altele, să discute despre zonele intime ale lui Andronic. 

„Mă cunoaşteţi deja, ştiţi că nu sunt consumatoare de cancan, de picanterii, nu mă interesează, de fapt, intimitatea altora, dar nu pot să nu vă spun că Dan Andronic este foarte mic, este atât de mic, ruşinos de mic”, a spus Alexandra Păcuraru în emisiunea sa din prime-time, România Suverană. 

Legislaţie.

Art. 30 din Codul audiovizualului - 

„Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine”];

Citeşte şi:

DERAPAJ. Atacurile Realitatea la Andronic, un nou nivel. De jos. Fiica patronului a ajuns să discute despre zonele intime ale lui Andronic: „este foarte mic, este atât de mic, ruşinos de mic”

EVZ şi Capital acuză un linşaj mediatic la televiziunea Realitatea Plus, controlată de Maricel Păcuraru. „Scopul acestui atac mediatic violent este şantajul”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus