Skip to main content

COMUNICAT. 8 sfaturi pentru o dieta fara gluten

 
COMUNICAT. 8 sfaturi pentru o dieta fara gluten

COMUNICAT. Ce presupune o dietă fără gluten? Dieta fără gluten se adresează persoanelor cu boală celiacă (intoleranţă la gluten) şi celor cu sensibilitate non-celiacă la gluten.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Glutenul este o proteină care se găseşte în mod natural în grâu, orz şi secară, fiind inofensivă în cazul persoanelor sănătoase.

Dieta fără gluten se adresează persoanelor cu boală celiacă (intoleranţă la gluten) şi celor cu sensibilitate non-celiacă la gluten.

La ingestia de gluten, acestea prezintă simptome digestive severe, cum ar fi diaree, dureri abdominale şi vărsături. Totuşi, în lipsa unui diagnostic cert, nu se recomandă excluderea alimentelor cu gluten din alimentaţie.

Iată ce presupune o dietă fără gluten.

1. Evită grâul, orzul, secara

Grâul, orzul şi secara conţin în mod natural gluten. Prin urmare, acestea trebuie excluse din alimentaţie. Bineînţeles, trebuie evitate şi produsele obţinute din aceste cereale, dar şi cele care le conţin în cantităţi mici:

● Pâine de grâu/secară/orz/graham
● Biscuiţi din făină de grâu/orz/secară
● Griş
● Pesmet
● Produse de patiserie şi simigerie (covrigi, covridog, plăcintă, croissant, gogoşi etc.)
● Paste
● Produse fast-food
● Sniţele în crustă de pesmet
● Pizza
● Snacksuri, covrigei
● Cereale pentru micul dejun care conţin gluten
● Napolitane
● Bere
● Bragă

2. Optează pentru ovăzul pur fără gluten

Uneori, şi ovăzul poate fi „contaminat” cu gluten. Deşi acesta nu conţine în mod natural această proteină, glutenul poate fi transferat la ovăz în cursul procesului tehnologic.

Spre exemplu, ovăzul poate fi procesat în aceleaşi maşinării în care au fost procesate grâul, secara şi orzul.

De aceea, este important să consumi fulgi de ovăz pur, fără gluten, lucru specificat pe ambalaj.

3. Include în dietă cereale şi pseudocereale fără gluten

Cerealele cu gluten şi alimentele obţinute din acestea trebuie înlocuite cu cele care nu conţin gluten – hrişcă, mei, orez, quinoa, porumb, sorg, amarant, ovăz pur.

De asemenea, poţi utiliza în reţete făină fără gluten obţinută din aceste cereale/pseudocereale, pentru a prepara pâine, biscuiţi sau deserturi.

4. Consumă o varietate de alimente din celelalte grupe alimentare

Să nu uităm că multe alimente nu conţin gluten. Aşadar, este important să menţii o dietă cât mai diversificată, bazată pe alimentele în starea cât mai naturală – fructe, legume, oleaginoase (avocado, seminţe şi nucifere), lactate (lapte, iaurturi, brânzeturi), leguminoase boabe, peşte, carne slabă, uleiuri vegetale.

5. Evită sursele ascunse de gluten

Multe produse procesate din comerţ conţin gluten în cantităţi mici, sub diferite forme, cum ar fi sub formă de amidon de grâu.

În cazul pacienţilor cu boală celiacă, chiar şi urmele de gluten pot exacerba simptomatologia. Alimentele procesate care pot conţine gluten:

● Îngheţata
● Mezelurile (salam, şuncă presată, parizer, cârnaţi, crenvurşti)
● Iaurturile cu fructe
● Chipsurile şi snacks-urile
● Dulciurile
● Budinci
● Sosuri (ketchup, maioneze)
● Piure instant

6. Alege produsele etichetate „gluten free”

În unele supermarketuri există raioane doar cu produse fără gluten. Multe produse de pe piaţă au fost reinventate în varianta „gluten free”, astfel încât dieta pacienţilor cu boală celiacă să poată fi cât mai diversificată.

Găseşti în comerţ batoane, biscuiţi, dulciuri, paste, făină, pâine şi multe alte produse sau gustări fără gluten. Spre exemplu, există în comerţ paste din mazăre. Ai grijă să aibă pe ambalaj eticheta „gluten free”.

7. Ai grijă ce mănânci în oraş

Atunci când mănânci la restaurant, comunică-i chelnerului că urmezi o dietă fără gluten. Asigură-te că produsele pe care le comanzi, inclusiv sosurile, nu conţin gluten.

Îţi poţi crea singur meniul, optând pentru alimente care nu conţin această proteină. Spre exemplu, poţi consuma piept de pui la grătar cu garnitură de legume şi orez.

8. Atenţie la produsele nealimentare cu gluten

O serie de produse nealimentare care sunt ingerate, cum ar fi pasta de dinţi, rujul, medicamentele şi suplimentele alimentare, pot conţine gluten. De aceea, trebuie citite cu mare atenţie ambalajele. Caută variantele „gluten free”.

Aşadar, dacă eşti diagnosticat cu boală celiacă sau sensibilitate non-celiacă la gluten, fii foarte atent la alimentele pe care le consumi şi urmează o dietă cât mai diversificată fără gluten.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus