Skip to main content
PODCAST: BISTURIU. Ce-ai, eMag, de faci aşa? Controversata reclamă cu maneaua de Black Friday, la analiză

Antena 1 pregăteşte un show de roast-uri. Emisiunea aduce în prim-plan vedete din România

 
foto: freepik.com
foto: freepik.com

Antena 1 pregăteşte o emisiune nouă. Postul de televiziune anunţă că va fi un show de roast-uri realizat după un concept original, menit să aducă în prim-plan vedete din România.

Publicitate

„Spre deosebire de show-urile clasice de roast, acest format va merge mai departe decât glumele de suprafaţă.

Viaţa întreagă a invitatului aflat în vizor va fi pusă sub lupă, cu toate momentele ei importante – profesionale, personale, publice sau mai puţin cunoscute – transformate într-un spectacol de comedie. Pe lângă asta, show-ul va atinge şi alte aspecte, fiind şi o celebrare a carierei celui invitat”, anunţă televiziunea.

Echipa de scenarişti şi comedianţi a început deja lucrul. Antena 1 va anunţa în curând cine va semna producţia acestui format, precum şi ce vedete se vor alătura proiectului.

Televiziunea mai spune că „producţia promite o abordare proaspătă şi curajoasă, dedicată celor care ştiu să aprecieze umorul de calitate, cu un simţ al autoironiei bine dezvoltat şi cu deschiderea de a râde şi atunci când „paharul” pare mai mult gol decât plin.”
 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro

Ai în plan să faci un podcast? Filmează-l în Studiourile Paginademedia! Ai și producție, dar și promovare către publicul site-ului Paginademedia.ro. Vezi toate variantele!

Urmărește interviurile video pe YouTube, dă-ne follow pe Instagram pentru culise și fii la curent pe Facebook cu primele știri din media.

viewscnt

sus