Skip to main content
PODCAST: Premieră. Florin Grozea lansează studiul despre influenceri în direct. Câţi influenceri sunt şi câţi bani câştigă?

Campania cumperi HotNews Premium, un profesor primeşte abonament gratis, se apropie de final. Bilanţul până acum

 
Campania cumperi HotNews Premium, un profesor primeşte abonament gratis, se apropie de final. Bilanţul până acum

Un abonament pentru cititor, unul pentru profesor. Aşa funcţionează campania HotNews Premium prin care, pentru fiecare abonament anual cumpărat în septembrie, publicaţia oferă un abonament gratuit de 12 luni unui profesor.

Publicitate

Până acum, 419 profesori au primit acces la HotNews Premium, iar campania mai poate aduce beneficiari până pe 30 septembrie, scrie hotnews.ro.

Campania se apropie de final. Cât mai durează, în continuare, Până atunci, câteva informaţii.

Profesorii nu sunt selectaţi de redacţia HotNews. De distribuirea abonamentelor se ocupă MERITO şi Teach for Romania, organizaţii implicate în proiecte educaţionale şi care lucrează direct cu profesori.

Un detaliu important al campaniei: peste jumătate dintre abonamente sunt direcţionate către profesori din oraşe mici şi sate, astfel încât beneficiile să ajungă şi în şcolile din afara marilor centre urbane.

Cum poţi oferi un abonament unui profesor

Dacă îţi faci un abonament anual HotNews Premium până pe 30 septembrie, acesta generează automat un abonament gratuit de 12 luni pentru un profesor.

Ai deja abonament lunar? Îl poţi transforma în abonament anual, iar acesta intră în calculul campaniei.

Campania se încheie pe 30 septembrie, iar numărul final al profesorilor care vor primi acces gratuit va fi calculat după încheierea lunii.

Cine distribuie abonamentele

MERITO, proiect al Romanian Business Leaders, este implicat de 11 ani în proiecte dedicate profesorilor din învăţământul preuniversitar public.

Teach for Romania recrutează şi pregăteşte cadre didactice pentru copii din comunităţi vulnerabile. Potrivit datelor prezentate de HotNews, organizaţia a avut peste 400 de absolvenţi de la lansarea programului, în 2014, iar 195 dintre aceştia au rămas la catedră în şcolile publice din România.

Citeşte şi: La câţi abonaţi a ajuns HotNews la două luni şi jumătate de la lansarea Premium

Citeşte şi: HotNews anunţă numărul de abonaţi la două săptămâni de la lansarea variantei Premium

Citeşte şi: VIDEO. Ce procent din veniturile grupului Hotnews provine din pariuri? Publisher-ul grupului, Răzvan Ionescu: „M-am înşelat când am alocat atâtea resurse pentru deschiderea spre această zonă.”

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus