Skip to main content

La câţi abonaţi a ajuns HotNews la două luni şi jumătate de la lansarea Premium

 
La câţi abonaţi a ajuns HotNews la două luni şi jumătate de la lansarea Premium

HotNews face bilanţul abonaţilor la mai bine de două luni de când a lansat varianta cu plată. Într-un articol postat pe site-ul publicaţiei şi semnat de Răzvan Ionescu, CEO-ul publicaţiei, platforma HotNews Premium a ajuns la peste 2.400 de abonaţi activi, la două luni şi jumătate de la introducerea conţinutului plătit. 

Publicitate

Potrivit mesajului, 60% dintre abonaţi au ales varianta anuală, iar rezultatele sunt peste aşteptările redacţiei.

„Am trecut de 2.400 de abonaţi activi. Dintre ei, 60% sunt abonaţi anual. Suntem emoţionaţi, responsabilizaţi şi le mulţumim lor şi tuturor acelora care se uită la HotNews Premium ca la o încercare mai largă. În jurnalismul profesionist, lucrurile sunt la fel ca acum 200 de ani, e simplu: încrederea e totul!”, a spus Răzvan Ionescu. 

HotNews estimează că, dacă obiectivele bugetare vor fi atinse, veniturile generate de abonamentele Premium vor ajunge la aproximativ 100.000 de euro până la finalul anului 2026. Publicaţia estimează venituri din publicitate de circa 3,5 milioane de euro în acelaşi interval.

În mesajul adresat cititorilor, conducerea HotNews spune că abonamentele reprezintă o modalitate de susţinere a jurnalismului independent şi afirmă că modelul de business bazat exclusiv pe publicitate nu mai este suficient pentru sustenabilitatea unei redacţii.

Ionescu: „Pretutindeni în lume, şi e pe deplin valabil şi la HotNews Premium, când oamenii plătesc, ei „nu cumpără” un anume articol, o lună sau un an de abonament. De fapt, ei cumpără un serviciu de vigilenţă publică.

Relaţia cititori-jurnalişti este unul dintre mecanismele testate de control pe termen lung în societăţile democratice. Noi, la HotNews, suntem decişi să ne facem această muncă.”

Amintim că în acţionariatul HotNews a intrat Pluralis, un vehicul de investiţii specializat în sprijinirea presei independente. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus