"Deci se închide Dor?" Şeful Decât o revistă şi un text tulburător despre trecut, prezent şi ...incertitudini: Din ianuarie 2023, poate fi orice"

"Trecem printr-o criză, de departe cea mai complexă de până acum", îşi începe textul Cristian Lupşa, redactor-şef la Decât o Revistă. Un articol care trece în revistă, transparent, fără ocolişuri, tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în istoria revistei. Încercările de supravieţuire, soluţiile încercate şi rezultate. Şi incertitudinile. 

Câteva fragmente din textul lui Cristian Lupşa, cu un titlu sugestiv: "Viitorul DoR: de azi în variantă restrânsă şi cu un 2023 incert":

- De la 1 iulie vom fi mai puţin de 10 oameni full time în redacţie. Eram 25 în echipă acum doi ani jumate. Ne mutăm într-un sediu mult mai mic (un sfert din cel de acum). Vom spune mai puţine poveşti şi vom face (deja facem) mai puţine proiecte.

În alte momente din istoria DoR ne-am uitat la astfel de crize ca la tranziţii sau ca la reinventări. Sigur că astea sunt o posibilitate. Însă, pentru prima dată în 13 ani, nu mai sunt convins că există cu siguranţă un „DoR, versiunea următoare” dincolo de ele.

- Deci se închide DoR? Nu ştiu cum să răspund la întrebarea asta. Cu siguranţă nu se închide azi. Nici mâine. Nici în următoarele luni.

- Dincolo de asta, adică din ianuarie 2023, poate fi orice: de la nimic, la transformarea într-o şcoală sau într-un amplificator al eforturilor altor jurnalişti, la combinarea eforturilor cu alte redacţii etc.

E frustrantă această incertitudine. E frustrantă şi în interior. Dar asta e lumea aşa cum e. 

- Lumea s-a schimbat după pandemie. În ceea ce priveşte consumul de informaţie, faliile nu fac decât să se adâncească. Da, în România multă lume încă se informează de la televizor. Dar sunt tot mai bătrâni cei care o fac. Gen Z creşte pe YouTube şi TikTok şi limbajul jurnalismului, chiar şi al celui făcut de noi, independenţii, le e străin. Apoi a venit războiul. 

- Studiile spun că lumea fuge de ştiri şi de informaţii, şi unul dintre motive e că noi, jurnaliştii, îi facem să se simtă prost, anxioşi, neputicincioşi. În România prea puţini jurnalişti au smerenia să recunoască că e un adevăr în asta; culegem însă ce semănăm de zeci de ani.

- Nimănui nu-i pasă prin ce trece şeful. Are putere şi privilegii, deci îi oferim empatie proporţional.

Iar şeful ăsta, adică eu în cazul nostru, n-a putut în 2021-2022 să ghideze aproape 20 de oameni prin apele tulburi de care v-am povestit. Probabil într-o companie (poate şi într-un ONG?) aş fi fost dat afară, şi ar fi urmat o perioadă drastică de reorganizare.

Orice plan aveam de revenire la o linie de plutire în 2022, orice ne spuneam despre „a fi prezent” în faţa crizei (un lucru în care credem în continuare), s-a izbit de noua realitate.

- Cireaşa de pe tort a fost că s-au oprit şi nişte proiecte care urmau să ne aducă stabilitate financiară până la final de an. Aşadar, ce le-am spus colegilor încă din primăvară suna cam aşa.

Best case scenario: se opreşte războiul, se dezgheaţă piaţa, noi avem ce vinde şi putem livra ce promitem (rubrici, evenimente, cursuri etc.).

Worst case scenario: ne înjumătăţim ca proiecte, oameni, spaţiu, tot.

Most likely scenario: vom fi şi mai puţini din mijlocul verii, probabil într-un loc mai mic.

Şi iată-ne aici.

În the worst case scenario.

Articolul integral: Viitorul DoR: de azi în variantă restrânsă şi cu un 2023 incert