Skip to main content

Florin Ristei, de la SuperNeatza, despre Insula iubirii (Antena 1): „8 din 10 ispite au făcut sau fac videochat. Ne este prezentată degradarea statutului femeii”

 
Cântăreţul Florin Ristei este un vechi colaborator al postului Antena 1 / foto: arhiva personală
Cântăreţul Florin Ristei este un vechi colaborator al postului Antena 1 / foto: arhiva personală

Reality-show-ul Insula Iubirii de la Antena 1 este aspru criticat de Florin Ristei, au remarcat jurnaliştii de la Click!. Atitudinea este surprinzătoare deoarece artistul este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai postului: face parte şi din echipa emisiunii SuperNeatza, şi realizează şi podcast-ul Fierţi pe insulă, care promovează şi comentează pe un canal de YouTube tot ceea ce se întâmplă în culisele producţiei. „8 din 10 ispite au făcut sau fac videochat. Ne este prezentată degradarea statutului femeii. Exemplele astea nu sunt bune la televizor”, a spus Florin Ristei.

Publicitate

De când a debutat sezonul 7 de la Insula iubirii, Florin Ristei comentează împreună cu Speak tot ceea ce se întâmplă în culisele reality-show-ului de la Antena 1. Cei doi sunt protagoniştii unui serial intitulat Fierţi pe insulă, realizat pentru canalul Sold Out TV de pe YouTube.

„Dacă aveţi întrebări sau curiozităţi, putem să vi le satisfacem. Dacă e ceva ce putem să aflăm de la producţie, putem să aflăm pentru voi. Sau de la ispite, sau de la oricine. Am vorbit cu ispitele şi atunci când au venit la Neatza, mai vorbesc şi cu băieţii (Răzvan şi Dani, n.r.)”, anunţa Florin Ristei, într-unul dintre episoadele de început.

De asemenea, Florin Ristei a dezvăluit că face parte dintr-un grup de comunicare unde ţine legătura cu producţia şi concurenţii din reality-show.

„Îi întreb: «Chiar aşa a fost acolo?». Îi descos un pic. Şi tot nu vor să mă angajeze la Insulă. În fine, Insula pierde...”, a mai spus, pe un ton de glumă, Florin Ristei.

În cel mai recent episod Fierţi pe insulă, Florin Ristei a criticat atât producţia, cât şi concurenţii.

 

Florin Ristei: „Îmi pare rău că spun asta şi nu vreau să fiu interpretat altfel decţt o zic. Mi se pare că în emisiunea asta şi în alte reality-show-uri sau experimente sociale ne este prezentată, şi nu este prezentată fals, ne este prezentată degradarea statutului femeii în relaţie cu bărbatul. Sau statutului femeii.”

„Nu generalizez, că poate nu e un eşantion reprezentant ăsta de la insulă, pentru toate femeile din România, însă 8 din 10 ispite au făcut sau fac videochat. Ceea ce este un procent uriaş. În plus, doupă dintre concurente au venit la emisiune cu bărbaţi care le-au înşelat înainte.”

„Întrebarea mea este ce facem pentru chestia asta? Ca să schimbi... Vine Ceva, cineva? Sau încercăm noi să spunem că exemplele astea nu sunt bune la televizor."

Cum justifică Florin Ristei declaraţia făcută: „Reality-show-urile, ispitele... toate astea doar prezintă realitatea”

Contactat de Paginademedia.ro, Florin Ristei a completat:

Florin Ristei: „Nu critic nici concurenţii, nici ispitele, nici reality-show-urile, nici Antena1, nici videochat-iştii, pentru că toate astea doar prezintă realitatea, efectele reale. Sunt efectele a peste 30 de ani de nepăsare. Asta atac şi critic eu: comportamentul lipsit de maniere, sistemul defectuos, atac lipsa spiritului civic, atac lipsa de interes a naţiunii pentru educaţie."

Citeşte, la final de articol, declaraţia sa integrală a lui Florin Ristei

VIDEO. Florin Ristei: „Este vina lipsei de educaţie" 

 

 

Florin Ristei: „Ai văzut săptămâna trecută fenomenul Gheboasă. A explodat internetul, că «e face ăla cu versurile?» Păi nu-i vina lui, mă, frate! Nu-i vina lui că nişte copii de 12-15 ani cântă chestiile alea.”

Este vina lipsei de educaţie, la nivel macro. Ce vrei să cânte şi să asculte nişte copii într-o ţară în care parlamentarii sunt analfabeţi, şcoala e vai de capul ei, copiii înjunghie profesorii la şcoală, legea nu se aplică pentru şmecheri... Ce vrei să-nveţe? Acasă nu văd exemple pozitive... Ce să asculte? Rezonează cu ăia cu mesajul cel mai aproape de ei.”

„Educaţia e singura cheie pentru tot ceea ce vedem şi la emisiunea asta (Insula iubirii, n.r.), pentru tot ceea ce vedem şi pe stadioane... Că nu doar la noi în ţară se duc copiii să asculte trap.”

Finala Insula Iubirii - Sezonul 7: 27 august

Actualul sezon Insula iubirii, cel cu numărul 7, a debutat la Antena 1 în data de 22 iunie şi este prezentat, ca şi până acum, de Radu Vâlcan.

Astăzi (20 august) va fi transmisă ediţia cu numărul 19 din sezonul 7, iar finala competiţiei va fi difuzată duminică, 27 august, de la ora 20.00.

Florin Ristei, declaraţia integrală pentru Paginademedia.ro

Florin Ristei: „În cazul în care e cineva care nu a înţeles exact ceea ce am vrut să spun în mica intervenţie din podcast, voi fi aici mai explicit.

Noi (adică societatea românească) încercăm de fiecare dată să tratăm o problemă atunci când e prea târziu sau să-i tratăm doar efectele, simptomatic. Spun că e gresit, pentru că atâta timp cât nu încercăm să rezolvăm fundamentul problemei sau lucrurile care au făcut ca problema să existe, nimic nu se va rezolva.

Nu critic nici concurenţii, nici ispitele, nici reality-show-urile, nici Antena1, nici videochat-iştii, pentru că toate astea doar prezintă realitatea, efectele reale. Sunt efectele a peste 30 de ani de nepăsare. Asta atac şi critic eu: comportamentul lipsit de maniere, sistemul defectuos, atac lipsa spiritului civic, atac lipsa de interes a naţiunii pentru educaţie.

Degeaba cânţi jazz unui public care a ascultat doar doine şi degeaba pui la TV emisiuni despre fizică, chimie şi spatiu, când jumătate dintre tineri sunt analfabeţi funcţional.

Televiziunile nu trebuie să facă educaţie, si nici artiştii. Ci doar să îşi evalueze publicul, să pună pe tavă (cât pot de bine) bucăţi din realitatea majoritară a societăţii şi să aştepte rezultatele.

Singurul lucru despre care vorbesc şi de care ţin cu dinţii este educaţia. Educaţia este singura investiţie în tine, pe termen lung, care nu va fi inutilă.

Mark Twain spunea ca «De fiecare dată când închizi o şcoală, va trebui să construieşti o închisoare». Ceea ce câştigi pe o parte vei pierde pe cealalta.

Noi putem trage semnalul de alarmă şi putem porni luptele, însă cei care pot schimba ceva sunt copiii de azi, prin îndrumarea primită."

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

sus