Skip to main content

De la Puterea Dragostei, la puterea...ştirilor. Kanal D va avea jurnal de dimineaţă, prezentat de Cristina Dorobanţu

 
Cristina Dorobantu. Foto: Kanal D
Cristina Dorobantu. Foto: Kanal D
Kanal D intră în lupta ştirilor de dimineaţă, alături de Ştirile Pro TV şi Observatorul Antenei 1. 
Publicitate
 
Postul a anunţat că va introduce un nou program de ştiri în grila sa, de dimineaţă, începând din 1 martie. Acesta va completa grupajele informative de la prânz şi de seară.

Jurnalul va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 07:00, şi va fi prezentat de Cristina Dorobanţu, cunoscută pentru participarea în emisiunea "Bravo, ai stil“, dar şi fostă prezentatoare a reality-show-ului „Puterea Dragostei“.

Amintim că postul Kanal D a mai anunţat o schimbare pe tronsonul de dimineaţă. Va avea un matinal, pe format de divertisment, ce va fi prezentat de Adrian Cristea (Bursucu), Viviana Sposub şi actorul George Tănase.  

Cristina Dorobanţu:

„Sunt foarte emoţionată să păşesc în această nouă etapă din cariera mea. E o provocare pe care o aşteptăm şi la care visez de foarte mult timp şi pentru care am muncit enorm. 

Mă onorează să fiu alături de telespectatori în fiecare dimineaţă, să le ofer acele informaţii de interes, agenda zilei care stă să înceapă, precum şi ştiri relaxate, pozitive, care să ne ajute pe toţi să ne începem ziua şi informaţi, şi binedispuşi.

Vă mulţumesc pentru toată susţinerea de până acum şi vă invit să îmi fiţi alături în continuare în această nouă călătorie, care sper să vă bucure şi să vă facă ziua mai frumoasă şi mai informată".

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @ABC+, toate au pile in spate, mai pot sa iti dau exemplul Marisa Paloma Brinzaru, de la Bravo, ai stil, care a castigat exclusiv pentru ca a sprinjinit-o iubitul Liviu Stanciu, la vremea aceea unul dintre producatorii emisiunii (ma rog, pe atunci relatia lor era secreta, se stia doar intern ca sunt impreuna, nu si public). Daca mai statea Liviu Stanciu producator la Kanal D iti garantez 110% ca o vedeai si pe Brinzaru prezentatoare la Stirile Kanal D. Nu castiga nimeni pe bune concursurile de genul Bravo, ai stil, Puterea dragostei, Mireasa mireselor etc., castiga cine vrea producatorul sa castige.
  • Poate îl ia pe nasc ariciul Radu co-prezentator‼ acest circa a fost feblețe Cristinei la puterea dragostei.
  • Ce oameni rai ! Nu dati nici o sansa acestei fete, care chiar e o fata cu bun simt. Faptul ca a moderat mai intai PD, nu ar trebui sa fie decisiv pt cariera ei. Nu toata lumea porneste din varf, ea a avut rabdare si ambitie, si a plecat de jos, dar nu se multumeste cu atat, si asta e bine. Nu a deranjat pe nimeni, de ce atata rautate ? Nu a aparut prin tabloide cu fel de fek de indivizi, ce aveti cu ea ?
  • Ce vă mI mirați? În România oricine poate prezenta știri. Absolut oricine. Nu ai nevoie de nimic. E, nu chiar nimic. Dar îmi va bloca textul dacă as scrie anumite ,,calități,,
  • Kanal D a mai avut știrile dimineții în 2008, prezentată de Silvia Ioniță și mai apoi de Bianca Ioniță. Nu știu până în ce an a fost știrile dimineții la Kanal D.
  • Sincer, nu stiu ce sanse are la audiente mari, dimineata kanal d e de obicei pe locurile 5 sau 6. Probabil i-au dat stirile pe mana ca sa se revanseze pentru revenirea Andreei Mantea la pd. Eu zic ca atat stirile, cat si matinalul, vor rezista pana in august cel mult, la incheierea sezonului. Posibil sa fie scoase de pe post si mai repede.
  • Fetița aceasta nu are nicio legătură cu televiziunea; nu are nici fața, nici timbrul vocal, nici dicția și nici intuiția necesară pentru a apărea pe sticlă. Kanal D ne reamintește, prin noua mișcare, că e doar o televiziune compromisă.
  • Au găsit pe cine sa bage! Ce credibilitate are ea dacă a prezentat circul numit Puterea dragostei? Și se certa cu ăia pe acolo și pe la Bravo, ai stil!
    Dar la ce sa te aștepți de la kkanal d
  • @B.A.M. Focus la prima ora este de la ora 8.Deci nu sunt la "bataie" stirile celor 2 posturi
  • @jk, așa se aude prin Kanal D, dar cel mai probabil din 7 Martie, platoul nu este încă gata și nici repetițiile nu sunt făcute.

    Cristina Dorobanțu are pile bune în spate! De la un reportaj la Teo Show, la emisiune de divertisment și acum la stiri, peste ceva timp o să intre la stirile de seara de la 19:))

    Dacă totul merge bine cu viitoarea grilă de programe, cei de la Kanal D au în plan lansarea unei emisiuni de noapte + renunțarea la serialele turcesti în timp

    Andreea Mantea revine la Puterea dragostei din Martie odată cu lansarea sezonului 5.
  • 1)Ați uitat de Prima TV cu "Focus la prima oră". :)
    2)Ce se știe despre acest matinal cu Bursucu', Sposub și Tănase? În afară că va exista începând cu o dată NEcunoscută...

Trimite un comentariu

sus