Skip to main content

Selly câştigă definitiv procesul cu Romania TV. Televiziunea trebuie să-i plătească daune de mii de euro. Povestea farsei cu accidentul

 
Selly câştigă definitiv procesul cu Romania TV. Televiziunea trebuie să-i plătească daune de mii de euro. Povestea farsei cu accidentul

„Meciul” Romania TV - Selly s-a încheiat în favoarea vloggerului. Definitiv. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să-i dea dreptate lui Andrei Şelaru, cunoscut publicului larg drept Selly, după ce acesta câştigase şi în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti, dar şi la Curtea de Apel. 

Publicitate

Practic, Înalta Curte a hotărât să menţină decizia Curţii de Apel prin care Romania TV ar trebui să-i plătească lui Selly daune de 40.000 de lei (în jur de 8.000 de euro). 

Ce spune soluţia pe scurt:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Ridzone Computers SRL împotriva deciziei civile nr. 568A din 20 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenta-pârâtă Ridzone Computers SRL la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.922 lei către intimatul-reclamant Andrei Şelaru.”

Totul a început în vara lui 2020, când vloggerul Selly a făcut o farsă televiziunilor şi publicaţiilor care, în groana după audienţă, nu mai stau nici măcar să verifice o ştire. Selly a lansat în online un filmuleţ în care părea că un copil este gonit de vlogger de la locul unui accident. România TV preia informaţia, fără să încerce o minimă verificare.

O zi mai târziu, Selly a dezvăluit că el a fabricat filmul pentru a da o lecţie despre cât de uşor se poate dezinforma. Spune că nimeni nu l-a sunat pentru verificare. 

Ulterior, Romania TV porneşte o adevărată campanie de linşaj împotriva lui Selly, aşa că vloggerul decide să dea televiziunea în judecată şi să ceară 100.000 de euro daune. 

Decizia Tribunalului Bucureşti vine abia în aprilie 2022, dar nu este definitivă. Instanţa a decis că Selly trebuie să primească de la RTV daune de 100.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro). 

Romania TV a contestat decizia, astfel că procesul a ajuns la Curtea de Apel. Şi aici, instanţa îi dă câştig de cauză vloggerului, însă reduce suma la 40.000 de lei (8.000 de euro).

Romania TV a atacat şi de data aceasta decizia instanţei, cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cazul a fost discutat şi la CNA, în 2020, iar Romania TV a fost amendat cu 7.500 de lei (nici 2.000 de euro). Mai fusese propusă o amendă de 50.000 de lei, însă nu a trecut la vot.

Cum a motivat Curtea de Apel decizia dată în favoarea lui Selly, în aprilie 2023:

Curtea de Apel a reţinut că Romania TV are obligaţia de a informa corect şi complet publicul, iar „în atingerea acestui obiectiv fiind însă obligată să respecte drepturile celorlalţi la reputaţie, imagine ori demnitate”.

Tribunalul a subliniat că „indiferent de calitatea de persoană publică a reclamantului sau de natura informaţiilor transmise, elementele ce au caracterizat modalitatea de prezentare a acestora, cum sunt în special intervalul mare de timp în care au fost difuzate materiale vizându-l pe reclamant (aproximativ o lună), titlurile folosite, tonul şi termenii utilizaţi de prezentatori, lipsa dovezilor în privinţa informaţiilor transmise, omisiunea solicitării unui punct de vedere din partea reclamantului conduc la concluzia că scopul urmărit de pârâtă prin prezentarea în această modalitate a informaţiilor a fost în realitatea discreditarea acestuia, iar nu atragerea atenţiei publicului asupra anumitor derapaje în comportamentul reclamantului, considerate periculoase prin influenţa negativă manifestată asupra adolescenţilor ce constituie publicul reclamantului.”

În motivarea obţinută de Paginademedia.ro se mai menţionează că prejudiciul moral a fost generat de modul în care Romania TV a prezentat informaţii în legătură cu faptele lui Selly, „care fie au fost nereale, fie au creat aparenţa pentru public că anumite acţiuni reprezentând fapte grave au fost săvârşite de intimat (de exemplu, consum de droguri ori agresarea fizică a unor persoane).”

„Ţinând seama de elementele expuse, este fără îndoială că faptele imputate acestuia în cuprinsul emisiunilor difuzate de apelanta-pârâtă, unele dintre acestea de natură a atrage răspunderea penală a autorului (ameninţare cu arma, acte de violenţă fizică, consum de droguri) au adus atingere imaginii intimatului-reclamant”, a mai arătat instanţa. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus