Skip to main content

Premieră pe HBO Max: nou serial românesc, cu Şeban Pavlu şi Raluca Aprodu

 
Premieră pe HBO Max: nou serial românesc, cu Şeban Pavlu şi Raluca Aprodu

Ruxx, noul serial produs de HBO Max şi filmat în România, va avea premiera pe platforma de streaming în luna martie. Filmul ne arată povestea unei generaţii care trăieşte într-o ţară prinsă între trecut şi viitor.

Publicitate

Data premierei pentru Ruxx a fost stabilită chiar pe 8 martie, odată cu lansarea noii platforme de streaming HBO Max.

Producţia originală HBO Max are opt episoade, cu o durată de 45 de minute fiecare. Primele două vor fi disponibile pe HBO Max în ziua lansării.

Iulia Rugină, regizor Ruxx:

„Ruxx e un serial diferit de tot ce s-a făcut în România până acum, pentru că vorbeşte despre o generaţie care-şi găseşte vocea şi identitatea într-o societate patriarhală. Fiecare episod e un carusel de emoţii, iar fiecare personaj are părţi în care mă regăsesc ca femeie în România şi Europa de azi. M-am luptat, la rândul meu, cu prejudecăţile unei societăţi care te împiedică să-ţi găseşti şi să-ţi asumi identitatea”.

În rolurile principale: Raluca Aprodu („Câini”, „În derivă”) şi Alec Secăreanu („God’s Own Country”, „Cannibal”, „Strike Back”), alături de Mădălina Craiu („Umbre”, „Mo”) şi Şerban Pavlu („Umbre”, „Babardeală cu bucluc”, „Monştri”), Alina Chivulescu („Selfie”), Bogdan Dumitrache („Pororoca”, „În derivă”, „Poziţia copilului”), Ioana Bugarin („Miracol”, „Mia îşi ratează răzbunarea”) şi Marian Olteanu („Alice T.”).

Octav Gheorghe, regizor:

„Am avut ocazia unică de a lucra cu actori pe care, altfel, i-aş fi oprit pe stradă pentru autografe şi cu o echipă extrem de competentă. Şi am avut bucuria de a spune câteva poveşti uneori calde şi sentimentale, alteori dramatice şi crude, despre relaţii, prejudecăţi, trădare, duplicitate sau putere. Ruxx este un serial original, distinct ca abordare şi teme, curajos şi contemporan.”

Despre ce este vorba în Ruxx?

Seriaul este o dramă modernă care o are în centru pe Rux (Ruxandra), interpretată de Raluca Aprodu. Aceasta încearcă să îşi echilibreze cariera solicitantă cu viaţa personală. În plus, îşi susţine financiar familia şi are o relaţie la distanţă.

Rux plănuieşte să se mute în SUA, dar viaţa are alte planuri pentru ea: trebuie să coordoneze cel mai mare proiect al şefului ei, campania electorală a soţiei sale.

Serialul este regizat de Iulia Rugină (6 episoade) şi de Octav Gheorghe (2 episoade). Scenariile sunt scrise de Vera Ion, Andrei Butică este director de imagine, iar Mihai Codleanu semnează montajul.

Ioanina Pavel este producător HBO Max, iar Johnathan Young şi Antony Root sunt producători executivi. Cristian Mungiu şi Tudor Reu sunt producătorii din partea Mobra Films, care asigură serviciile de producţie.

Ioanina Pavel, producător HBO Max:

„Ruxx este serialul generaţiei mele, cu poveşti şi personaje în care răsună clar pasiunea Verei de a reflecta realitatea Bucureştiului nostru – frumos ca noi, petrecăreţ, melodios, neumbrit de resemnare. E o pasiune şoptită în secretele unui personaj, asumată răspicat în aventurile altuia, şi vine la pachet cu un optimism rupt parcă din serialele cu fundal New-York-ez. M-a sedus de la draftul 1. Se vor regăsi în serial şi realiştii, şi optimiştii, şi cei care se consumă în scuze şi regrete – şi mai ales, cei care nu. Şi sper să se lase cu toţii seduşi.” 

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cristi Teodorescu Cristi Teodorescu
    Hbo ignoră interesele clienților. Aplicația lor a devenit inaccesibilă. Din cauza lor mi-am reziliat unilateral contractul cu furnizorul de tv. Să le fie rușine!
  • An An
    E un semn de respect fata de clientii din Romania sa creezi filme/seriale romanesti... Umbre, Valea muta, In deriva etc sunt seriale foarte tari...
    Era vorba si despre un serial in care joaca Cristina Cepraga...despre acesta e vorba?!
  • Fierbintescu Fierbintescu
    Iată ca Adela prinde și pe YouTube

    Dar cu mult sub Fierbinti. Ha ha ha !
  • Valentin Valentin
    @Andrei După părerea mea PRO TV și Antena 1 au arătat că avem actori foarte buni cu care se poate face în România un serial original de excepție care poate să fie vândut în multe țări ! În schimb ce nu mai are România din păcate este un producător foarte talentat cu multă viziune care poate să facă un astfel de serial nu să copieze formatele din Turcia cum se întâmplă în prezent și un lucru foarte important este bugetul !
  • Mile Mile
    Iată ca Adela prinde și pe YouTube
  • ddd ddd
    legat de această schimbare de haine și un pic diversificat din HBO Go în Max Observ un entuziasm un pic exagerat și un hype pe care HBO nu îl merită în România în timp tot Netflix va fi jucătorul dominant

    diferența o face la HBO că din resursele pe care le obține și din produsele de pe TV clasic își poate obține niște resurse suplimentare pentru conținut local Netflix se bazează pe un singur abonament HBO încă are și alte resurse dar jucătorul dominant va fi tot Netflix și în special din cauza celor care conduc HBO la nivel Regional local

    de câțiva ani bunicei de zile HBO la nivel de management regional chiar și Discovery trăiesc în globul de sticlă unde au impresia că lucrurile sunt la fel și Chiar dacă lumea nu vede ei sunt cei mai buni complet greșit Mai ales în ultimii ani și HBO și Discovery au suficiente greșeli nerecunoscute și neasumate pentru că e scuza de vină publicul
  • Andrei Andrei
    A vorbit și Dan Negru la interviurile paginademedia despre cum serviciile de streaming vor face seriale în România. Prostii. Probabil HBO Max va rămâne la nivelul mediocru al HBO GO, dar cu o interfață care și merge. Singura actriță din România care m-a convins e Carmen Tănase în serialul "Fructul oprit". În rest, nu ai cu cine. Poate serviciile vor filma în România, dar nu cred că vor face conținut în limba română. Vorbesc de Netflix și Disney Plus. La HBO văd că cei de la controlul calității sunt orbi și surzi. Și Netflix a făcut o imensă prostie să bage niște filme proaste doar ca să nu mai zbiere disperații prin comentarii că nu au conținut românesc. (Mă rog, nu tot conținutul în limba română e prost, cam 95%). Trebuie să ne obișnuium cu ideea că suntem praf la filme, seriale.

Trimite un comentariu

sus