Skip to main content

Te cunosc de undeva îşi desemnează câştigătorul sâmbătă seară. Finalişti: Ilona şi Florin Ristei, Emi şi Cuza

 
Te cunosc de undeva îşi desemnează câştigătorul sâmbătă seară. Finalişti: Ilona şi Florin Ristei, Emi şi Cuza

Te cunosc de undeva îşi desemnează câştigătorul în ediţia de sâmbătă seară (25 mai). Transforming show-ul de la Antena 1 se apropie de finala sezonului 20, iar cele patru echipe de finalişti îşi pregătesc ultimele prestaţii.

Publicitate

Finala Te cunosc de undeva este programată sâmbătă, 25 mai, de la ora 20.00, la Antena 1. Sâmbăta aceasta, pe lângă câştigători sezonului 20, telespectatatorii vor afla şi câştigătorii premiului de popularitate, pe care chiar ei i-au desemnat prin vot.

Emi şi Cuza, Jo şi Liviu, Ilona şi Ristei şi Connect-R şi SHIFT sunt cele 4 echipe care se vor întrece în finală de sâmbătă. Punctajul pentru care au muncit vreme de 14 ediţii se va reseta, iar juraţii le vor acorda finaliştilor note cuprinse între 9 şi 12.

Apoi va veni rândul celor patru echipe care nu se află în concurs să desemneze beneficiarii celor 5 puncte pe care le au la dispoziţie. Mai departe, rolul hotărâtor în desemnarea câştigătorilor va reveni publicului din platoul emisiunii. Fiecare spectator le va oferi concurenţilor de la 9 la 12 puncte, ce se vor adăuga la cele acumulate până atunci. 

Ce spun despre finală Ilona şi Ristei?

Florin Ristei:

„Vrem să arătăm în finală fix opusul a ceea ce suntem noi. Adică eu să nu prea cânt deloc, să cânte Ilona toată piesa, iar eu să fac ceva ce n-a făcut nimeni până acum la Te cunosc de undeva!, adică să cânt live la un instrument. Tot greul va cădea pe colega mea Ilona.

Nu m-am lăsat mai prejos şi m-am dat peste cap să găsesc chitara originală din clip. Am spus trei poveşti, patru rugăciuni şi am făcut rost de ea. Dar să nu se uite lumea acasă şi să zică stai mă, că ăsta oricum cântă la chitară, pentru el e uşor, că nu e simplu. Eu nu sunt chitarist, sunt un solist care mai cântă la chitară din când în când, de plăcere.”

Ilona:

„Chiar vrem să câştigăm emisiunea asta”.

Cele 4 echipe de finalişti pentru ultima oară în lupta pentru trofeul sezonului şi premiul în valoare de 15.000 de Euro.

UPDATE. Ilona Brezoianu şi Florin Ristei au câştigat Te cunosc de undeva, sezoznul 20.

Citeşte şi: Cine sunt concurenţii noului sezon Te cunosc de undeva? Bella Santiago (fostă câştigătoare X-Factor), Ilona Brezoianu şi Connect-R, printre ei

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus