Skip to main content

GAFĂ DE ZILE MARI. Un reporter zelos sau Cum să dai un vânt de 60 km/oră!

 
Cum sa dai un vant de 60 de km pe ora
Cum sa dai un vant de 60 de km pe ora

Publicitate

FILM DE SENZAŢIE. Un direct de la Constanţa, realizat de un reporter Realitatea TV, a dat un film care va rămâne în antologia gafelor de televiziune din România.

ACTUALIZARE 1: "A fost o glumă proastă a cameramanului de la Digi TV", explică într-un comentariu la acest articol reporterul Adrian Boioglu. Citiţi ce spune el, la finalul articolului.

ACTUALIZARE 2: Cameramanul Digi 24 infirmă acuzaţiile aduse de reporterul Adrian Boioglu. Marius Panţu: “Nu sunt eu în imagini, nu am făcut nicio glumă proastă colegilor mei, Poate era un turist.” Ce spune cameramanul, în articol.

Limitele umane sunt nebănuite. Sub nasul reporterului, un român a provocat o furtună de nisip doar cu picioarele! Cum s-a întâmplat, în continuare:

SUBIECTUL. Furtună de nisip la Constanţa. Corespondentul are legătura.

VÂNT PUTERNIC, ZIARISTUL REZISTĂ. Reporterul începe directul: “Chiar şi în acest moment, vântul suflă cu putere. E aproape imposibil să stai aici, pe malul mării, din cauza faptului că vântul suflă cu peste 60 de kilometri pe oră”. În spate, puternice rafale de nisip.

OMUL-FURTUNĂ INTRĂ ÎN CADRU: Graţie cameramanului, autorul furtunii de nisip care a făcut ravagii intră în cadru. În spate, se vede clar un personaj care dă energic şi zelos cu picioarele în plajă stârnind rafale de nisip. Ironic, o face chiar în momentul în care jurnalistul anunţa viteza vântului: peste 60 de kilometric pe oră.

COMEDIA CONTINUĂ: Involuntar, comicul momentului nu se opreşte aici, pentru că reporterul continuă: “Chiar în acest moment, colegul meu Dorin Boboc (cameramanul, n. red ☺) vă arată cât de repede suflă vântul, iar nisipul este scos de pe plajă şi aruncat aproape de staţiune."

Gafa reporterului zelos a fost sesizată de un cititor la rubrica PaginaTAdemedia. Filmul a fost pus la dispoziţie de agenţia de monitorizare MediaImage.

Reporterul: "A fost o glumă proastă a cameramanului de la Digi TV"

"A fost o glumă proastă a cameramanului de la Digi TV", explică într-un comentariu la acest articol reporterul Adrian Boioglu, cel care a realizat transmisia.

Explicaţia reporterului:

"Nu este gafa de proportii, ci o gluma proasta facuta de cameramanul Digi TV, Corespondent la Constanta, Marius Pantu.

Situatia s-a petrecut in felul urmator: Live-ul de la ora 16:00 pe care l-am facut pentru Realitatea TV era urmat de unul similar facut de colegii de la Digi TV. Cameramanul Digi TV, Marius Pantu a plecat de linga trepiedul lui si s-a apropiat de zona in care faceam noi direct.

Cu citeva secunde inainte sa intram in Live, Marius Pantu a inceput sa dea cu piciorul in nisip. Nu a fost indemnat de nimeni (in niciun caz de mine sau de cameramanul meu) si doar a vrut sa faca o gluma proasta, spune el.

Atunci cind cameramanul meu a miscat camera de pe mine eu eram cu spatele la individul de la Digi TV. Nu am vazut ce facea el. Cameramanul meu era “orbit” de vantul destul de puternic si de nisipul care oricum venea in zona aia, asa ca nu a vazut ce apare pe LCD-ul camerei si nici pe Marius Pantu nu l-a vazut.

Cert este ca la TV s-a vazut cu totul altceva. Situatia nu a fost deloc regizata. A fost doar una dintre glumele proaste facute de Marius Pantu, cameramanul Digi TV.

Pentru cei interesati, exista si un film (fara sigla) in care se vede fata individului."

Un film postat de reporterul Realitatea pe Youtube, cu cameramanul care a stârnit furtuna:

Cameramanul acuzat: “Nu sunt eu în imagini, nu am făcut nicio glumă proastă colegilor mei

“Nu sunt eu în imagini, nu am făcut nicio glumă proastă colegilor mei. Poate era un turist”, spune cameramanul Marius Panţu, într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro.

Marius Panţu:

“Eu in acel moment eram concentrat sa strang cablurile, eram in criza de timp, ne grabeam catre un eveniment. In plus pe imagini apare un barbat imbracat in pantaloni scurti iar eu in aceea zi am purtat o pereche de blugi si un tricou rosu. Nu sunt eu in imagini, nu am facut nicio gluma proasta colegilor mei. Poate era un turist.”

Poziţia integrală a Digi 24:

Digi 24, singura televiziune de stiri din Romania care emite in format full HD, infirma acuzatiile corespondentului Realitatea TV la Constanta, Adrian Boioglu.

Acesta l-a acuzat pe Marius Pantu, cameramanul Digi24 ca ar fi facut o gluma proasta in timpul unui transmisiuni live.

“Acela este locul nostru de transmisie si, in timp ce strangeam cablurile, colegii de la Realitatea aveau la randul lor o transmisiune in direct. Eu in acel moment eram concentrat sa strang cablurile, eram in criza de timp, ne grabeam catre un eveniment."

"In plus pe imagini apare un barbat imbracat in pantaloni scurti iar eu in aceea zi am purtat o pereche de blugi si un tricou rosu. Nu sunt eu in imagini, nu am facut nicio gluma proasta colegilor mei. Poate era un turist”, concluzioneaza cameramanul Digi24, Marius Panţu.

Ai văzut vreo gafă? Vreun titlu ieşit din comun? Vreo reclamă remarcabilă? Intră în rubrica PaginaTAdemedia şi spune-ne despre ce este vorba!

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gogaie Gogaie
    LOOSER !!! :D

Trimite un comentariu

sus