
Televiziunea Publică va negocia plata în rate a taxei pentru Eurovision. Comitetul Director al TVR a hotărât săptămâna trecută, începerea negocierilor dintre postul public şi European Broadcasting Union – EBU, organizatorul concursului.
Potrivit hotărârii conducerii TVR, se aprobă “începerea negocierilor cu EBU în vedereea eşalonării taxei de participare la Eurovision.”
Aceeaşi hotărâre stabileşte echipa de negociere: Irina Radu, Liana Stanciu, Costi Şerbu (Departament Emisiuni şi Ştiri Sportive), Camelia Pătru (director economic).
România trebuie să plătească, până la mijlocul lunii aprilie, o taxă de 130.000 de euro. TVR încearcă o eşalonare în trei rate a sumei pentru participarea la Eurovision.
În cazul în care discuţiile nu ajung la un rezultat, TVR va achita taxa integral, urmând să acopere suma din eşalonări de plată către alţi furnizori ai instituţiei publice.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roAi în plan să faci un podcast? Filmează-l în Studiourile Paginademedia! Ai și producție, dar și promovare către publicul site-ului Paginademedia.ro. Vezi toate variantele!
Urmărește interviurile video pe YouTube, dă-ne follow pe Instagram pentru culise și fii la curent pe Facebook cu primele știri din media.
Comentarii
Așadar, înainte de a avea pretenții de la TVR sa ne gândim ce oferim.