Skip to main content

Revista presei media – 19 martie

 

Publicitate

Răzvan Corneţeanu, director general Adevărul Holding, susţine că Jurnalul Naţional i-a copiat ideea lansării unei colecţii de cărţi vândute la pachet cu ziarul, relatează NewsIn, citat de Daily Business. Marius Tucă susţine că a avut ideea acum trei ani.

  • Corneţeanu: "Cei de la Jurnalul Naţional ne-au copiat. Colecţia lor cuprinde tot 100 de cărţi cu apariţie săptămânală şi au stabilit acelaşi preţ -11 lei. Chiar dacă volumele noastre se vând foarte bine, am decis să scădem cu trei lei preţul pachetului ziar plus carte, pentru a da o lovitură concurenţei".
  • Marius Tucă: "Ideea de a scoate carte românească îmi aparţine de acum trei ani. Pare că am copiat pe cineva, dar nu este aşa. Eu sunt un tip original. Oricum, e loc şi pentru unii, şi pentru alţii, pe piaţă".
  • Corneţeanu: "Cei de la Jurnalul Naţional ne-au copiat"

Chiar dacă din eleganţă nu am dat declaraţii deschise cu privire la motivele despărţirii, cine avea urechi deschise să înţeleagă, putea întelege”, spune pentru Adplayers Ştefan Iordache în legătură cu separarea companiei lui Marcel Străuţ (Bigger) de grupul Leo Burnett, la 1 ianuarie 2008. Bigger a fost închisă brusc luni, Străuţ motivând vânzarea companiei. "Sunt norocos că am iniţiat despărţirea de Marcel cu mult timp în urmă", declară Iordache.

Ştefan Iordache despre despărţirea de Marcel Străuţ

 

Octav Popescu, managing director Initiative , a estimat pentru HotNews piaţa de publicitate TV din 2009 undeva sub 280 de milioane de euro, mai pesimist decât estimările de la începutul anului, care se ridicau la mai mult de 300 de milioane. El confirmă situaţia proastă în care se găseşte printul, a cărui scădere pe veniturile de publicitate va fi “mult peste 20%”.
Piaţa TV va fi în 2009 sub 280 de milioane de euro

Capital calculează banii care revin posturilor publice de la buget. Radioul primeşte 47,1 milioane de euro, cu aproape zece milioane mai mult decât în 2008, în timp ce TVR va primi 43 milioane de euro. Urmează agenţia publică de presă Agerpres, cu 4,41 milioane de euro.
Taxele radio şi TV ne scot, în 2009, din buzunar 110 milioane de euro

Telespectatorii programelor despre maşini au studii medii şi salarii mari. ProMotor (Pro TV), Autoforum (Prima TV) şi Automobile (Naţional TV) au avut între 117.000 şi 38.000 de telespectarori, în medie pe minut, în ultimele şase luni, analizează Adevărul.
Public puţin la emisiunile auto

Marjele de profit ale agenţiilor de media din România vor scădea în 2009, sunt de părere jucătorii de pe piaţa de profil, scire Business Standard. Octav Popescu, managing director Initiative Media: „Cred că marjele vor evolua puternic în jos. Explicaţia este simplă: clientul solicită preţ mai mic, comision/fee mai mic, bugetele sunt în scădere, se munceşte mai mult, pe mai puţini bani“.
Marjele din media scad. Agenţiile schimbă planul de business

Grupul Ringier renunţă la varianta tipărită a publicaţiei elveţiene de business Cash, acesta urmând să ofere, din 23 martie, "produse pur digitale", prin platforma Cash.ch şi prin aplicaţii pentru mobil, scrie HotNews. Ringier precizează că abandonarea variantei print presupune disponibilizarea a 23 de angajaţi.
Ringier renunţă la versiunea tipărită a publicaţiei elveţiene Cash

De la începutul săptămânii, Lagardere România a renunţat la monitorizarea Trafic.ro pentru site-urile din portofoliu, urmând să se bazeze exclusiv pe datele furnizate de SATI, scrie iaa.ro. În portofoliul întră radio21.ro, europafm.ro, vibefm.ro, stiumuzica.ro, sportival.ro şi umornegru.ro.
Lagardere România a renunţat la monitorizarea Trafic.ro

Mediaset, compania lui Silvio Berlusconi, cea mai mare firmă media privată din Italia, a anunţat o scădere cu 9% a profitului din 2008, a redus plata dividendelor şi a avertizat că profitul ar putea scădea din nou anul acesta, în contextul încetinirii economice, relatează agenţia Reuters, citată de Wall-Street.
Mediaset: Scădere cu 9% a profitului net din 2008

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • gina Visan gina Visan
    Corneteanu ieftineste cartile si da afara din personal, obligandu-i pe angajati sa renunte si sa plece cu acordul partilor. Daca nu vor sa plece cum vrea el, pune paznicii si directorii sa ii dea afara cu forta.
  • Pacaliciul Pacaliciul
    Corneteanu acuza Jurnalul ca a copiat ideile lui geniale, dar uita ca el si trupetii din subordine au copiat cu NESIMTIRE aproape tot ceea ce produce Ringier in momentul de fata...

Trimite un comentariu

sus