Insula iubirii este difuzat şi astăzi, vineri, după programul obişnuit. Deşi Consiliul Naţional al Audiovizualului a constatat că emisiunea este prea indecentă pentru ora 20.30, reality-showul va putea fi urmărit şi astăzi de la 20.30, după cum a anunţat Antena.
Care este motivul?
Din informaţiile Paginademedia.ro, CNA nu a trimis încă oficial decizia către Antena Group întrucât are nevoie de timp ca să o redacteze. Practic, trebuie să informeze oficial televiziunea asupra deciziei.
Amintim că CNA a analizat săptămâna aceasta mai multe ediţii din septembrie ale emisiunii Insula iubirii, după ce a primit reclamaţii de la telespectatori dar şi de la organizaţia Salvaţii Copiii.
După lungi dezbateri, forul audiovizual a decis că aceasta ar trebui să aibă marcaj 15 ani şi nu 12 aşa cum e difuzată în prezent. Prin urmare a somat televiziunea să intre în legalitate şi să mute emisiunea după 23.00 sau să îşi adapteze conţinutul astfel încât să nu mai încalce legislaţia.
Majoritatea membrilor a ţinut cont de protecţia minorilor în ce priveşte emisiunea, considerând că sunt promovate modele comportamentale toxice.
Decizia CNA a dus la o reacţie brutală din partea Antenelor. Mircea Badea, realizator la Antena 3, a atacat Salvaţi Copiii pentru că a reclamat emisiunea şi a acuzat organizaţia că are Pro TV, televiziunea concurentă a Antenei 1, printre sponsori.
Organizaţia Salvaţi Copiii a comentat de asemenea decizia CNA. Într-o poziţie pentru Paginademedia.ro, a explicat: Ce vedem în emisiune nu sunt modele de relaţionare. Sunt reprezentări degradante ale femeilor.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro