Skip to main content

BBC se autoreglementează în favoarea concurenţei afectate de criză

 

BBC, postul public de televiziune din Marea Britanie a luat o serie de măsuri care favorizează celelalte posturi private, scrie The Times.

Publicitate

Ce a decis BBC să facă?

  • bugetul pentru site scade cu 25%.
  • reducerea cu 25% a cheltuielilor pe emisiuni importate din Statele Unite
  • desfiinţarea a două staţii radio
  • reducerea bugetului de achiziţii pentru drepturile de retransmisie a competiţiilor sportive la 8,5% din taxa anuală care finanţează BBC-ul

Directorul general al BBC, Mark Thompson este pe cale să admită că grupul de presă pe care îl conduce, care este finanţat de la stat cu 2,9 miliarde de euro, s-a extins prea mult şi este cazul să mai lase loc şi concurenţei din mediul privat.

Raportul strategic pe care îl va prezenta Thompson, luna viitoare, va cuprinde informaţii despre înjumătăţirea site-ului şi reducerea cu un sfert a personalului şi a bugetului. Informaţiile publicate de cotidianul The Times sunt venite pe surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

De unde nemulţumirea grupurilor de presă concurente?

Ca orice canal public de televiziune, BBC primeşte o anumită sumă de bani de la fiecare persoană care are în casă un televizor, motiv pentru care este frecvent ţinta criticilor venite din partea posturilor private. Acestea din urmă acuză televiziunea de monopol şi concurenţă neloială. Ele sunt de părere că datorită finanţării de la stat grupul BBC şi-a permis o extindere prea mare, care le reduce lor posibilităţile de reuşită în afacerile cu media din Marea Britanie.

Raportul, care necesită examinarea consiliului de administraţie al BBC, îşi propune să facă loc concurenţilor, care au fost puternic afectaţi de scăderea veniturilor din publicitate, din cauza crizei economice.

Bugetul pentru site: minus 33 de milioane de euro

Bugetul site-ului, în valoare de aproximativ 149 milioane de euro va fi redus cu 25 de procente. Mai mult decât atât, conducerea grupului BBC doreşte ca site-ul să conţină mai multe link-uri către articolele altor ziare, pentru a le aduce trafic site-urile concurente.

Mai puţini bani pentru competiţiile sportive

Printre măsurile de criză se-numără şi reducerea bugetului de achiziţii pentru drepturile de retransmisie a competiţiilor sportive la 8,5% din taxa anuală care finanţează BBC-ul, care se ridică în momentul de faţă la circa 4 miliarde de euro, potrivit The Times.

BBC închide două posturi de radio online şi două televiziuni pentru adolescenţi

De asemenea, BBC va închide posturile de radio online 6Music şi Asian Network şi canale pentru adolescenţi Switch and Blast!, pentru a lăsa loc liber concurenţei formate din ITV şi Channel 4.

Pe de altă parte, postul BBC Three, care se adresează publicului format din persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, nu va suferi nicio schimbare.

BBC îşi abandonează revistele

O altă strategie propusă, în strategie, este ca filiala BBC Worldwide să se dedice mai mult activităţilor din străinătate şi să abandoneze linia de reviste britanice. Acest lucru pune sub semnul întrebării viitorul publicaţilor ca Radio Times şi Top Gear.

Nu este clar dacă revistele grupului britanic de presă vor fi vândute sau BBC doar va ceda, pentru o perioadă determinată, licenţele publicaţiilor unor publisheri concurenţi.

Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cât costă muşcătura unui câine?; cine atacă euro?; cum ajută BBC
    […] îşi va închide. conform Pagina de Media, două posturi de radio, jumătate din site-urile sale web şi va tăia masiv din importurile de […]
  • tvr 3 e un post f util, european, trebuie mentinut cat mai mult.
  • E drept ca BBC devenise o organizatie media cam mare. Pe de alta parte, sustinerea privatilor este o chestiune de mare bun simt. Asta in conditiile in care BBC nu le este concurent pe piata de publicitate. Cum ar fi sa anunte TVR si SRR masuri similare? Adica, inchidem TVR 3 si TVR INFO, iar de la SRR, renuntam la Kids Radio, Radio 3 Net si contopim Muzical si Cultural intr-un singur post national.

Trimite un comentariu

sus