Skip to main content

Revista presei media - 23 aprilie

 

Publicitate

cannesMcCann Erickson şi Saatchi&Saatchi conduc detaşat la capitolul număr de lucrări înscrise la festivalul de publicitate Cannes Lions, fiecare dintre cele două agenţii având câte 15 lucrări, la diverse categorii. Totalul aplicaţiilor româneşti de pînă acum număra 75 de entry-uri, scrie IAA.ro.

Singurele agenţii de PR din România care au trimis aplicaţii sunt Rogalski-Grigoriu cu 5 şi The Practice, cu 3 (faţă de anul trecut când şi McCann PR şi Lowe PR se aflau pe lista competitorilor). Singura agenţie de profil care a înscris la capitolul media creativă este Starcom MediaVest, cu 4 piese, în vreme ce singura agenţie de comunicare on-line ale cărei proiecte vor fi evaluate de juriul de la cyber este Senior Interractive.


75 de lucrări româneşti, cu 2 zile înainte de închiderea sezonului de entry-uri la Cannes Lions 2010

ducu-hancuScenarist la Divertis, fost medic şi fost jurnalist, umorist şi înainte de 1990, Alexandru Hâncu intră în pielea lui Dinu Patriciu în emisiunea umoristică „Serviciul Român de Comedie“, de la Pro TV. Lui Ducu Hâncu, unul dintre cei cinci scenarişti de la Divertis, i-au reuşit cel mai bine lucrurile pe care nu şi le-a propus.

Dacă iniţial înţelegerea a fost ca el şi Dragoş Muşat să scrie gagurile, cei doi au ajuns, din amuzament, şi în faţa micului ecran, scrie Adevărul. Anul trecut a plecat de la televiziunea online Happy Fish, unde aduna până la o sută de mii de vizualizări la parodiile de câteva minute, scrise împreună cu Dragoş Muşat. „Era lucrul pe care mi-l doream", spune Hâncu despre trecerea sa la televiziunea comercială.
Cine-l interpretează pe Patriciu?

Cristi Lupşa, iniţiator al proiectului Decât o revistă, spune  într-un interviu acordat IAA.ro cu ce se diferenţiază DoR de celelalte publicaţii.

Cum am mai spus şi scris - vrem să facem o revistă care reflectă viaţa românească, puţinul pop culture pe care îl avem, punctul în care Mircea Badea se intersectează, să zicem, cu Dilema Veche. A spus-o minunat un cititor: "[Revista] mi-a indus ideea cotidianului prin limbajul folosit si prin temele abordate. Am simţit că cineva acolo vede şi scrie despre toate lucrurile care se întâmplă în jurul nostru ACUM".
Decât o revistă - la un an de la naşterea ideii

Românii au asaltat forumul canalului France 2, răspunzând la "gluma" făcută de un comedian francez care a spus că salutul românesc este cu mâna întinsă. Marea majoritate a celor care şi-au exprimat părerea pe forumul francez sunt români mutaţi în Franţa ce încearcă să disocieze de românii de ţigani, potrivit Realitatea.net.
Românii au luat cu asalt forumul televiziunii France 2

Schneider Electric România a anunţat joi că agenţia Lowe Public Relations va gestiona comunicarea companiei începând cu aprilie 2010, relatează Daily Business. Schneider Electric a înregistrat la nivel global vânzări de 3,9 mld. euro, în creştere cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, potrivit rezultatelor publicate joi.
Lowe Public Relations gestionează comunicarea Schneider Electric România din aprilie

Înainte de declanşarea recesiunii, marile companii internaţionale se întreceau în investiţiile pentru promovarea produselor lor, ajungându-se astfel la sume uriaşe cheltuite pentru realizarea spoturilor. Anul trecut, cea mai costisitoare reclamă a fost la Adidas, de 2,1 milioane de dolari. Iar Honda este fruntaşa clasamentului, cu cel mai mare buget alocat vreodată producţiei unei reclame, de 6,12 mil. $, scrie Fiananciarul, care citează newluxuryitems.com.
Top 10 cele mai scumpe spoturi publicitare la nivel mondial, condus de Honda

Campionatul Mondial de Fotbal din acest an va oferi industriei media un motiv de bucurie impulsionând fiecare sector al pieţei de publicitate. Astfel, Coca-Cola, ce va beneficia de un buget de marketing de ordinul milioanelor de euro, va utiliza în campania să TV-ul şi online-ul, respectiv o temă “de celebrare”. Wall-Street.ro citează din Mediaweek cum se pregătesc brandurile pentru campionatul mondial din Africa de Sud.
Cum se pregătesc marii advertiseri pentru World Cup 2010

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus