Skip to main content

Money Express devine lunar

 

Săptămânalul Money Express îşi schimbă periodicitatea. Începând cu următorul număr, revista va apărea lunar.

Publicitate

Transformarea vine într-o perioadă delicată pentru Money Express. În această vară, pe fondul salariilor întârziate, redacţia şi acţionarii revistei au intrat în conflict. La scurt timp, Mona Dârţu, redactor şef, şi-a dat demisia de la conducerea editorială a revistei. În ultima perioadă, alţi 2-3 redactori au plecat de la publicaţia economică.

Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, acţionarii revistei, Dragoş Nedelcu şi Sorin Freciu, sunt în negocieri pentru atragerea unui investitor.

Contactat de paginademedia.ro, Sorin Freciu a declarat ca Money Express va rămâne lunar "cel puţin până la sfârşitul anului".

Sorin Freciu:

"Nu considerăm utilă apariţia unui săptămânal în condiţiile actuale de piaţă."

Transformarea titlului va avea efect asupra situaţiei financiare a publicaţiei. Pierderea, spune Freciu, "se reduce semnificativ". Sorin Freciu nu a precizat nivelul pierderilor. Pe primele şase luni, din informaţiile paginademedia.ro, Money Express a înregistrat pierderi de 500.000 de euro.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Buna ziua,
    sunt un fidel cititor din Insulele Seychelles al revistei Money Express. As dori sa intru, prin amabilitatea portalului Dumneavoastra, in contact cu actionarii prestigioasei publicatii Money Express.
    Propunerea mea petru distinsii domni Frechu si Nedelcu este urmatoarea:
    Sunt gata sa preiau intregul bussiness, impreuna cu datoriile de 500.000 de euro, contra unei sume de 600.000 de euro pe care dansii ar urma sa mi-o transmita in contul din tara mea de adoptie.
    Daca distinsi domni Nedeluc si Frechu vor fi de acord cu propunerea mea,vor economisi pana la sfarsitul anului acesta, 500.000 de euro - 100.000 de euro, 400.000 de euro.
    De asemenea, preluind eu revista, vor economisi 1.000.000 de euro in 2011, inca un milion in 2012 si tot asa.
    Deci in urmatorii 10 ani, cei doi inteligenti oameni de afaceri vor castiga 10 milioane de euro!!!
    Domnule Presedinte Obae al Grupului de presa Pagina de Media, va asigur de faptul ca voi insista ca, in cazul incheierii acestei profitabile afaceri, domnii Nedlicu si Frechu sa va transfere un comision onorabil, din profitul urias pe care il vor obtine.
    Este un gest absolut normal avand in vedere faptul ca Dumneavoastra le-ati facilitat sansa acestei intalniri profitabila cu mine si, astfel, un profit evident de 10.000.000 de euro in urmatorii 10 ani.
    Va sigur domnule Presedinte al Pagina de Media de intreaga mea apreciere si astept sa fiu contactat pentru perfectarea afacerii de catre cei doi profesionisti ai presei.
    In loc de semnatura, as dori ca, deocamdata, sa raman un simplu cetatean al Insulelor Seychelles, care doreste sa le ofere unor oameni de calitate, beneficiile pe care le merita.

Trimite un comentariu

sus