Skip to main content

Gabriel Butnaru şi Iulia Verbancu părăsesc Europa FM

 

Gabriel Butnaru a decis să părăsească Europa FM, după zece ani la postul de radio. Butnaru spune într-un mesaj că decizia "îmi aparţine şi are parţial legătură cu schimbările produse în ultima perioadă în structura redacţiei şi în strategia editorială."

Publicitate

Un alt fost redactor şef al ştirilor, Iulia Verbancu, pleacă de la Europa FM la sfârşitul acestei săptămâni pe o poziţie de editor la ştirile Antena 3.

Câteva detalii, în continuare:

Deciziile celor doi vin după ce Europa FM a făcut câteva modificări la conducerea ştirilor, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Sorin Dragomir a fost numit redactor şef, iar foştii redactori şefi Gabriel Butnaru şi Iulia Verbancu au fost trecuţi pe poziţii de editori, ceea ce s-a reflectat şi în salariile acestora.

O altă schimbare ţine de jurnalele coordinate de cei doi. În noua structură, Iulia Verbancu a trecut pe jurnalul de noapte (înainte se ocupa de cel de la ora 18.00), iar Gabriel Butnaru ar fi urmat să preia jurnalul de la ora 18.00 (înainte coordona ştirile de la 7.00).

Ţin să precizez că despărţirea s-a produs în termeni amiabili”, spune Butnaru.

Butnaru:

“După aproape 19 ani de presă şi mai bine de un deceniu petrecut în Europa FM (din care aproape jumătate ca redactor şef), e timpul să mă dedic altor proiecte şi - mai ales – dorinţei de a lucra într-un mediu mai curat şi mai indulgent cu nevoia mea de linişte interioară.”

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Cea mai balbaita echipa de stiri din fm romanesc,sunt groaznici
  • dragomir seamana vint si culege furtuna. in curind vor pleca si altii, desi nu prea mai sunt multi stiristi...
  • Butnaru spune într-un mesaj că decizia “îmi aparține și are parțial legătură cu schimbările produse în ultima perioadă în structura redacției și în strategia editorială” - exprimarea incorecta de care vorbeam mai devreme.

    Corect:
    Varianta 1: Butnaru spune într-un mesaj că decizia ii aparține și ca “are parțial legătură cu schimbările produse în ultima perioadă în structura redacției și în strategia editorială”.
    Varianta 2: Butnaru spune într-un mesaj: “decizia imi aparține și are parțial legătură cu schimbările produse în ultima perioadă în structura redacției și în strategia editorială”
  • cred ca au fost cea mai buna echipa de prezentatori de stiri radio din romania, pacat ca pleaca

Trimite un comentariu

sus