Skip to main content

12 noiembrie: Conducerea TVR analizează situaţia şefului TVR 2, în cazul prostituatelor de lux

 

Televiziunea publică analizează situaţia lui Răzvan Nicolescu, directorul TVR 2, citat ca martor în dosarul privind prostituatele de lux, urmând să decidă dacă este sau nu necesară suspendarea acestuia din funcţia pe care o ocupă în Televiziunea Română, scrie Mediafax.

Publicitate

"Analizăm cazul lui Răzvan Nicolescu şi vom lua o decizie în ceea ce îl priveşte. Deocamdată calitatea în care a fost citat este cea de martor. Dacă lucrurile sunt mai neplăcute, se poate ajunge la suspendarea lui din funcţia de director al TVR 2 până la clarificarea situaţiei, dar trebuie să vedem exact care este situaţia", a declarat pentru Mediafax Andi Lăzescu, preşedintele - director general al Televiziunii Române.
Conducerea TVR analizează situaţia lui Răzvan Nicolescu, în cazul prostituatelor de lux

MediaIQ a realizat un top al celor mai mediatizaţi realizatori de talk-show-uri, prima poziţie în acest clasament fiind ocupată de Robert Turcescu. El numără 753 de apariţii în ultimele şase luni, plecarea lui de la Realitatea TV fiind subiectul despre care s-a scris cel mai mult. Gabriela Vrânceanu-Firea ocupă locul doi, cu 638 de apariţii, iar Victor Ciutacu locul trei, cu 567, scrie Jurnalul Naţional. Realizatorii de la Antena 3 sunt urmaţi, în ordine, de Stelian Tănase (Realitatea TV), Radu Moraru (B1), Cristian Tabără (TVR), Mihai Gâdea (Antena 3), Răzvan Dumitrescu (Antena 3), Mihai Tatulici (Realitatea TV) şi Sandra Stoicescu (Antena 3).
Firea şi Ciutacu, în topul celor mai mediatizaţi realizatori tv

Adrian Halpert, directorul editorial al Adevărul Holding, discută online cu cititorii HotNews.ro astăzi, de la ora 12.00, despre cum vede el relaţia dintre editorial, manageri şi patroni în toamna stenogramelor, demisiilor şi supravieţuirii prin marketing?
Cum vede un director demisionar relaţia dintre editorial, manageri şi patroni în media. Halpert a demisionat săptămâna aceasta din trustul media controlat de Dinu Patriciu.
Adrian Halpert discută online vineri de la ora 12.00

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) va solicita Comisiei Europene un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă, adoptată de Camera Deputaţilor, care prevede obligaţia posturilor de radio şi televiziune din România de a difuza operele muzicale româneşti în 40% din timpul de difuzare, notează Financiarul şi Mediafax. George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicatii Audiovizuale (ARCA), a spus că proiectul de lege contravine atât directivelor Uniunii Europene, cât şi prevederilor Legii audiovizualului care se referă la independenta editorială a posturilor de televiziune şi radio. Senatul este Cameră decizională la acest proiect.

CNA vrea să elimine din Legea audiovizualului prevederile care obligă cabliştii să ofere în grilele lor canale de televiziune private, în funcţie de audienţa pe care acestea o au, din cauză că posturi precum Taraf TV, Favorit TV sau Mynele TV nu satisfac interesul superior al publicului, scrie Mediafax. Membrii CNA şi-au manifestat nemulţumirea faţă de forma actuală a articolului 82 din Legea audiovizualului, care reglementează principiul must carry, ce impune cabliştilor obligativitatea de a retransmite toate televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (SRTv), televiziunile stabilite prin acorduri internaţionale (TV5) şi celelalte servicii de programe libere la retransmisie în ordinea indicelui anual de audienţă.
CNA vrea ca posturile de manele să nu mai fie obligatorii în ofertele cabliştilor

Companiile specializate în cercetare de marketing, social şi politic trec cu bine peste criză. Anul trecut, piaţa de profil a fost estimată la aproximativ 35 de milioane de euro, pentru 2010 fiind estimată o majorare de 5%-10% comparativ cu nivelul din 2009, scrie Financiarul într-o analiză. Piaţa de reseach din România a fost evaluată, anul trecut, la 148,7 mil. lei (aproximativ 35 mil. euro), în regres de 4% comparativ cu 2008, potrivit datelor Societăţii Române de Marketing şi Cercetarea Opiniei Publice (SORMA). Daniel Enescu, presedintele SORMA şi directorul general al Managing Partner Daedalus Millward Brown, declară că 2010 pare să fie un an mai bun decât 2009 pentru piaţa de profil. „Estimarea mea este că în 2010 piaţa va înregistra o creştere de 5%-10% faţă de 2009”, spune Daniel Enescu.
Cercetarea de piaţă: afaceri de 38,5 mil. €, plus 5%-10% faţă de 2009

Federal Communications Commission (FCC) investighează dacă Google a încălcat legile federale atunci când a colectat informaţii prin serviciul panoramic de imagini Street View, scrie DailyBusiness.ro, care citează Wall Street Journal. Michele Ellison, purtătorul de cuvânt al FCC, a confirmat recent începerea anchetei, însă autoritatea nu comunică, în general, detaliile referitoare la investigaţiilor ce le desfăşoară.
Scandalul imaginilor Google Street View ia amploare: Autorităţile din SUA cercetează compania pentru colectarea abuzivă de date

Axel Springer AG, unul dintre cele mai mari grupuri media din Europa, a achiziţionat 72% din acţiunile SOHOMINT GmbH, un administratorul mai multor site-uri proprii, precum misterinfo.com. Restul de acţiuni sunt deţinute de către cei doi fondatori, Karsten Krienke şi Timo Nolte, care vor rămâne la conducerea operaţională a companiei, împreună cu Patrick Aust, chief operating officer, care va deveni cel de-al treilea director al SOHOMINT, scrie Money.ro.
Axel Springer cumpără majoritatea acţiunilor SOHOMINT

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Erata:
    Vor lucra ...
  • Horea Horea
    "Analizăm cazul lui Răzvan Nicolescu şi vom lua o decizie în ceea ce îl priveşte".
    Nu mai ANALIZATI atata. Doar se stie ca doar asa - trecand intai prin patul unora - ajung "fetiţele" pe ecranele televizoarelor.
    Cine nu accepta, nu apare. V-or lucra doar in spatele sticlei pentru "vedetele" sefilor.

Trimite un comentariu

sus