Skip to main content

Publicaţiile Mediafax, distribuite de Hiparion

 

Ziarele şi revistele Mediafax Group sunt distribuite din această lună de Hiparion (fosta Rautakirja).

Publicitate

Asta înseamnă că publicaţii precum ProSport, Ziarul Financiar, Business Magazin şi Ce se întâmplă doctore? vor ajunge în punctele de vânzare prin intermediul aceastei companii.

"Hiparion va prelua atât difuzarea publicaţiilor, cât şi soldurile acumulate până în prezent", potrivit unei înştiinţări făcute de grupul de presă către clienţii săi, intrată în posesia paginademedia.ro.

Printre publicaţiile editate de Mediafax Group se mai numără: ProMotor, PRO TV Magazin şi The ONE.

Mesajul Mediafax, în continuare:

“Datorită reorganizării activităţii din cadrul S.C Mediafax Group SA vă informăm că începând cu data de 01.09.2011 vom înceta distribuţia directă către clienţi a publicaţiilor aparţinând grupului nostru de presă.

Începând cu data menţionată aceste publicaţii vor fi difuzate prin intermediul societatii S.C HIPARION SA , societate care va prelua atât difuzarea publicaţiilor cât şi soldurile acumulate pâna în prezent.

Va rog ca in perioada urmatoare sa ne expediati returele aferente perioadei in care ati colaborat cu societatea noastra pentru a putea inchide situatiile financiare.Pana la sfarsitul anului vor trebuie achitate si restantele financiare pe care le aveti fata de noi.

Pe aceasta cale doresc să vă mulţumesc pentru ajutorul acordat, înţelegerea de care aţi dat dovadă şi de colaborarea pe care am avut-o în toţi aceşti ani, cu bune şi cu rele, cu tot ce a însemnat activitatea de difuzare presă desfăşurata prin intermediul societăţilor dumneavoastră.

Îmi doresc să ne distribuiţi publicaţiile în continuare în acelaşi mod ca şi în perioada în care am colaborat direct şi să le acordaţi aceiaşi grija şi atenţie.”

Despre Hiparion:

La începutul lunii aprilie, Dan Vasile a cumpărat compania de distribuţie ziare şi reviste Rautakirja de la Sanoma Group, după cum paginademedia.ro a scris aici.

Citeşte şi:

Sursa foto: Financiarul

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Jane Doe Jane Doe
    @x: Chiar crezi ca acum vor disparea? Esti naiv:)))

    Repet intrebarea pusa anterior, ce se intampla cu Dan A.?
  • x x
    vor urma si altii... cu siguranta...
    aranjamentele cu retururi, solduri pierdute, maculatura, livrari, transport fictiv.... trebuiau sa dispara odata....
    noroc cu criza... altfel sistemul nu s-ar fi curatat...
  • anonim anonim
    s-a cam injumatatit departamentul de distributie...se dau afara oameni pe rupte si de aici. Toata munca de ani de zile este trecuta ba pe online, ba inchisa. Se duce de rapa toata presa asta. Traiasca onlin-ul care deabia a reusit sa aduca impresionata suma de 10% din vanzari de publicitate
  • SemnulExclamarii SemnulExclamarii
    E vorba de doua societati: Hiparion Distribution si Tutun si Ziare.
  • George Predoi George Predoi
    Si dl Apostolache ce o sa faca?

Trimite un comentariu

sus