Skip to main content

Domn, Domn, să-nălţăm, varianta GMP: Rom, rom, telecom

 

Un colind de Crăciun a fost adaptat de GMP pentru primul spot realizat pentru Romtelecom, după ce agenţia de publicitate a câştigat licitaţia săptămâna trecută.

Publicitate

În primul spot, colindul Domn, Domn, să-nălţăm este „Rom, rom, telecom.”

O a doua reclamă îi are ca protagonişti pe Pavel şi Cleopatra Stratan.

Ce spun oficialii agenţiei?

Primul spot, spun oficialii agenţiei, se adresează tinerilor necăsătoriţi, în timp ce reclama cu Pavel şi Cleopatra Stratan ţinteşte familiile tinere, care au copii.

„ Ideea care a stat la baza campaniei a fost prezentarea ofertei într-o manieră uşor de înţeles, uşor de reţinut şi foarte uşor de reprodus.

Am lucrat cele două spoturi principale sub forma unor cântece de sărbătoare, reinterpretate, pe care ne-am pliat mesajul promotional astfel încât să păstram spiritul şi atmosfera specifice perioadei sărbătorilor.”

Campania, care a început în aceste zile, se întinde până la începutul lunii ianuarie.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • treicraidelaapus treicraidelaapus
    Nu ma mai mir unde a ajuns tupeul publicitatii. Dupa ce Coca-Cola si-a arogat Sfanta Sarbatoare a Craciunului colorandu-l pe Mos in Rosu totul este posibil. Sa inlocuim pe Domnul Dumnezeu cu Rom Telecom si sa exploatam un cantec popular crestin la pachet cu copil exploatat de chiar tatsu'... e deja un lucru firesc. Sa ne mai miram ca ai nostri copii cred ca mosul bea Cola, renii Sprite si ca pt a fi naturaltrebuie sa bei Fanta...
  • postaques sans frontieres postaques sans frontieres
    Dar ce inseamna tigan tigan telecom?????
    In toata presa se scrie rom in loc de tigan, deci rom inseamna tigan, nu?
    Ceva nu e in regula aici, nu?
    Poate n-ar trebui sa li se zica tiganilor romi, ca se creeaza, iata, confuzii.
  • seba seba
    Au uitat sa-l puna pe ala micu a lu' Stratan sa zica un "Tatal Nostru" adaptat. Jalnic!
  • George George
    Astia de la GMP ori sunt fumati, ori cei de la RomRom nu au pic de intelegere a fenomenului. Ambele reclame tinesc orice mai putin familii tinere si tineri necasatoriti. Parerea mea... Romtelecomu e o chestie comunista, imbatranita, dificila, greoaie, buna pt clientii conservatori cu bani putini. Si avem destui de-astia in Romania. O sa isi atinga publicul, dar nu ala pe care sperau ei sa il atinga. Mult succes, Romilor!
  • Alex.D Alex.D
    Mari "idei" mai au astia.
    Si cand te gandesti ca au luat bani pe asta.

Trimite un comentariu

sus