Skip to main content

Cine sunt membrii Consiliului de Administraţie al TVR

 

Publicitate

Majoritatea celor 13 membri ai Consiliului de Administraţie din TVR provin din zona mass-media. Lista celor 13 conţine multe nume care au fost şi în alte guvernări mandate, dar au apărut şi noutăţi. De exemplu, Gabriel Tufeanu, proaspăt numit din partea Guvernului este directorul direcţiei judeţene de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor Constanţa.

O altă apariţie surprinzătoare este cea a Rominei Surugiu, profesoară de jurnalism la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.

Marea surpriză a acestui consiliu este Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidenţial şi, pentru scurt timp, şef al Serviciului de Informaţii Externe. Săftoiu este şi cel ales pentru şefia televiziunii publice de către ceilalţi membri ai Consiliului. Mai trebuie să fie validat şi prin vot de către Parlament.

În continuare, detalii despre noii membri titulari ai CA al TVR:

  • Anne Jugănaru (nominalizată de PSD) - este inginer de profesie, dar a fost ziarist şi mai apoi a devenit membru PSD în anul 2002. Ea a fost redactor-editorialist la Jurnalul Naţional în anii 1993-1995 şi apoi realizator la Antena 1 între 1995 şi 1997. După 2000 a ocupat funcţia de director de relaţii publice la Univerisitatea Ecologică şi Pass SRL şi şef al Institutului Social Democrat „Ovidiu Şincai”. Din 2005 a devenit membru în Consiliul Naţional al PSD. Din acelaşi an ocupă funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al TVR.
  • Claudiu Brânzan (nominalizat de PSD) are din 1991 atestatul de ziarist profesionist în cadrul Asociaţiei Ziariştilor Profesionişti din România. În 2002 a absolvit cursul de Management Economic - Open University Business School. A fost jurnalist până în 2001 şi a activat la mai multe publicaţii locale. A fost jurnalist şi redactor-şef la revista “Orientări”  din Galaţi, ziarist, şef al departamentelor Eveniment şi apoi Politic la cotidianul „Viaţa liberă”, ulterior director general al Televiziunii Galaţi. A intrat în PSD în 2002, unde a îndeplinit funcţia de purtător de cuvânt al partidului, întâi la organizaţia municipală, ulterior la cea judeţeană.
  • Cristian Niţulescu (nominalizat de PSD) a fost redactorul-şef al ştirilor în perioada 2001 - 2005 şi director după 2005. El mai este consilier în management la TVR Info. Niţulescu a făcut parte din CA al TVR şi în mandatul lui Alexandru Lăzescu.
  • Claudiu Săftoiu (nominalizat de PNL) este, la bază, jurnalist. Cariera de ziarist şi-a început-o la Radio Pro-FM, în 1994. A fost şef al Departamentului ştiri la Radio Total (1995-1997); jurnalist, redactor-şef adjunct, şef al Departamentului Politic la "Evenimentul Zilei" (1997-1999); jurnalist la revista lunară "Privirea" (1999-2000); şef al Departamentului Politic la revista "Plai cu Boi" (2000-2002).
  • La alegerile locale din anul 2004, Claudiu Săftoiu s-a ocupat de campania electorală a liberalului Gheorghe Ştefan, care a câştigat postul de primar al municipiului Piatra Neamţ. Este fondator al companiei Capital Promotion din Bucureşti. În decembrie 2004, Claudiu Săftoiu a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de politică internă, deţinând această funcţie până la desemnarea sa ca director al SIE de către Parlament la 4 octombrie 2006.
  • Lucia Hossu Longin (nominalizată de PNL). Realizatoare TV cunoscută publicului prin reportajele din serialul Memorialul Durerii de la TVR, începând cu anul 1991.
  • Irina Radu (nominalizată de PNL) lucrează în televiziune din 1991, când a debutat la TVR unde a fost, pe rând, realizator, prezentator şi producător de ştiri, moderator de talk-show şi publicist-comentator. A fost director al postului TVR 1 şi al TVR 2, precum şi director pentru patru ediţii ale Festivalului „Cerbul de Aur". În 2006 părăsit TVR pentru poziţia de director de producţie la Kanal D, iar în februarie 2010 a fost numită director general al Intact Production.
  • Nicoleta Nicolicea (nominalizată de UNPR) este jurnalist şi a ocupat funcţia de şef al secţiei Politic la cotidianul Click!. Este soţia deputatului Eugen Nicolicea.
  • Nagy Zoltan Levente (nominalizat de UDMR) a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în perioada 2007 - 2009.
  • Raico Cornea (nominalizat de grupul parlamentar al Minorităţilor naţionale) a fost corespondent de război al TVR în Iugoslavia.
  • Romina Gabriela Surugiu (nominalizată de Administraţia prezidenţială) predă un curs de Jurnalism feminin şi seminarii de Presă şi actualitate, Genurile presei scrise şi Producţie de presă scrisă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.
  • Gabriel Tufeanu (nominalizat de Guvernul României) este directorul direcţiei judeţene de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor Constanţa.
  • Valentin Nicolau (ales de salariaţii TVR) este scriitor şi a condus Televiziunea Română în perioada 2002-2005. A fondat editura Nemira şi postul de radio Smart FM. În perioada 2001 – 2002, a fost consilier al prim-ministrului pe probleme de cultură. Între 15 iulie 2005 şi 31 martie 2006 a fost vicepreşedinte al GRIVCO – Grupul de presă Intact. Din 2006 este consultant al Grupului Lagardère Media.
  • Sorin Burtea (ales de salariaţii TVR) este producătorul emisiunilor Interes General (TVR 1) şi Investiţi în România! Afaceri de Succes (TVR Internaţional) şi moderator al programului Investiţi în România! Euroeconomia. (TVR Internaţional). A mai fost membru în Consiliul de Administraţie al TVR, tot ca reprezentant al salariaţilor, între 2005 – 2007, 2007 – 2010 şi 2010-2012.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • @dana
    In consiliul de administratie al TVR e mai multa nevoie de onestitate, decat de experienta in TV. Membrii consiliului nu fac programele de TV, ci gestioneaza strategic o institutie publica de media pe care se bat toti politicienii. Si mie mi-a fost profesoara Romina Surugiu, stiu ca are un doctorat in filosofie si mi se pare o tipa competenta si de bun-simt. Sper sa nu se simta prost in acel Consiliu, alaturi de neveste de politicieni (Nicolicea) si patroni incompetenti (Nicolau, care a falimentat editura Nemira).
  • Penibilă selecție în numele profesiei și cunoașterii specificului unui post de televiziune a unor indivizi cu "grade" politice.Regăsim printre ei și pe doamna Lucia Hossu Longin, profesionist în manipulare care a păcălit telespectatorii cu "Memorialul durererii"și dorește continuarea proiectului prin alăturarea lui ... Adrian Năstase. Se răscolesc în mormite seniorul Coposu și cei cu ani grei de pușcărie ai dictaturii comuniste. Sinisră intenție cu scop precis de parvenire politică și nu profesională, de a accede la funcți decizionale. Triste vremuri trăim când mass media devine pârghie de manipulare politică.
  • Romina Surugiu mi-a fost profesoara. E o tipa ok, insa singura ei tangenta cu presa- la nivel practic - o reprezinta cateva colaborari sporadice cu reviste usurele. Am fost surprinsa de stire, nu credeam ca e asa bazata.
  • 90% dintre ei nu au nicio legatura cu ceea ce inseamna televiziunea in sec 21. iar aia care mai stiu nu vor fi lasati de politic da faca treaba

Trimite un comentariu

sus