Skip to main content

Ce articole au circulat pe Facebook. ”Craiova se poate întoarce pe teren”, distribuit de peste 4.000 de ori

 

Publicitate

Decizia Curţii de Apel de a suspenda hotărârea de dezafiliere a echipei Universitatea Craiova a fost o veste bună pentru susţinătorii echipei din Bănie. Articolul din Gazeta Sporturilor care a adus vestea cea bună a fost cel mai distribuit pe reţeaua Facebook, în săptămâna 25 iunie - 2 iulie, potrivit monitorizărilor Facebrands PRO.

Două editoriale semnate de Cristian Tudor Popescu se află, de asemenea, în topul celor mai distribuite articole pe reţeaua Facebook. Unul dintre comentarii este Un prost serios, care a strâns mai bine de 2.500 de like-uri pe reţeaua de socializare. Articolul este un răspuns la afirmaţia ministrului de interne, Ioan Rus: „De vreo două mii şi ceva de ani, de la Aristotel şi Platon, toţi cei care au scris teze de doctorat pe filozofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace şi Platon, pe tehnic de la Newton şi Einstein, toată lumea a plagiat”


Cel de-al doilea comentariu al lui CTP - Năravuri naziste - a fost scris chiar în ziua în care fostul ministru interimar al educaţiei, Liviu Pop, a desfiinţat comisia care ar fi trebuit să stabilească dacă lucrarea de doctorat al lui Victor Ponta era sau nu plagiat.

În top se regăsesc şi câteva pamflete marca Times New Roman. Unul dintre ele se referă chiar la tentativa de sinucidere a lui Adrian NăstaseAcademia schimbă definiţia cuvântului “sinucidere” în “act de mare curaj soldat cu răni uşoare”.

Clasamentul integral, în continuare

  1. DECIZIE DEFINITIVĂ! » Curtea de Apel a suspendat decizia CEx de dezafiliere a Craiovei! "Craiova se poate întoarce pe teren!" spune avocatul Craiovei! - 4.137
  2. EVALUARE NAŢIONALĂ 2012 ROMÂNĂ. Subiectul care le-a pus cele mai mari probleme elevilor3.626
  3. Un prost serios - 2.563
  4. Clipe de groază în tramvaiul 41, după ce un bărbat necunoscut a închis toate geamurile - 2.463
  5. Vezi ce soluţie a găsit Ponta să poată participa la Consiliul European - 2.099
  6. Năravuri naziste - 2.032
  7. De astăzi, pedofilii şi violatorii din Republica Moldova vor fi castraţi chimic - 1.924
  8. Petiţie realitatea.net: Revizuirea baremului la proba de Română - 1.781
  9. Victor Ponta caută să fie băgat în seamă la Bruxelles - 1.584
  10. Academia schimbă definiţia cuvântului “sinucidere” în “act de mare curaj soldat cu răni uşoare” - 1.356

Clasament realizat cu sprijinul Facebrands PRO.

Citiţi şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus