Skip to main content

Grigore Cartianu, reverenţă în faţa fostului patron Dinu Patriciu

 

Publicitate

"Întotdeauna m-am ferit să-mi laud patronii, chiar şi atunci când aceştia meritau o vorbă bună", îşi începe Grigore Cartianu, redactor şef Adevărul, editorialul de azi. Titlul: Un liberal adevărat: Dinu Patriciu.

De ce scrie acum Cartianu despre fostul patron?

"Pur şi simplu, mi se pare indecent, oportunist şi necredibil s-o fac „în timpul mandatului", adică atunci când lucrez pentru ziarul sau televiziunea vreunuia dintre ei. Cred că e mai onest, dacă am ceva de spus în acest sens, s-o fac după ce drumurile noastre se despart."

Din articolul lui Cartianu:

"În aprilie 2008, când am venit redactor-şef la acest ziar, Dinu Patriciu a aflat acest lucru dintr-un comunicat. Ulterior a recunoscut că fusese surprins de opţiunea directorului general de atunci, Răzvan Corneţeanu. Avea şi motive: veneam de la „Evenimentul zilei", unde îl încondeiasem de multe ori pe politicianul Dinu Patriciu."

"Recunosc, eram pregătit de orice, inclusiv de a intra în coliziune cu patronul ziarului, în caz că acesta ar fi încercat să transforme redactorul-şef într-un abţibild. Dar Patriciu, spre cinstea lui, a înţeles o regulă sfântă a presei serioase: afacerea e a patronului, ziarul e al ziariştilor. Altfel spus, un ziar trebuie să fie expresia viziunii unei echipe editoriale conduse de un redactor-şef, nicidecum proiecţia voinţei unui patron ori a echipei sale manageriale."

"De-a lungul a patru ani şi jumătate am avut multe discuţii în contradictoriu cu Dinu Patriciu, dar niciodată n-am simţit presiune, şantaj sau ameninţare. Nici porniri revanşarde pentru „vitrionul" cu care l-am tratat în perioada EVZ. Omul îşi dădea cu părerea, fără a avea pretenţia că ideile sale - mai ales cele politice! - trebuie transpuse în ziarul pe care-l finanţa."

"La un moment dat şi-a manifestat dorinţa de a scrie un editorial săptămânal pe teme economice. Super! - mi-am zis, fără a-mi trăda entuziasmul. Pentru orice ziar, comentatorul economic Dinu Patriciu ar fi fost o achiziţie de marcă. Mai ales că orizontul său, în privinţa banilor şi a afacerilor, era - şi este - mult mai mare decât cel al multor ziarişti de specialitate."

"O vreme, editorialul lui Dinu Patriciu a fost unul dintre punctele de atracţie ale ziarului. Provoca sute de comentarii şi făcea 20.000 de afişări pe internet. Şi, atenţie: textul chiar şi-l scria Patriciu, nu era opera vreunui scrib anonim (cum se mai obişnuieşte la asemenea niveluri). Apoi, patronul s-a cam plictisit. Sau a obosit."

"Chiar şi la republicare, textul lui Dinu Patriciu era printre cele mai citite (precum filmele care fac audienţă bună şi la reluare). Dar la nivel de conducere editorială i-am aplicat regula valabilă pentru toţi colaboratorii: nu i-am plătit textele republicate. Iar patronul a reacţionat ca un adevărat liberal: e o decizie corectă, mi-aţi plătit textul prima dată; conform contractului, puteţi să-l republicaţi gratis de câte ori vreţi. (Banii aceia, câştigaţi de Patriciu cu pixul, erau donaţi unei fundaţii; dar ca să donezi nişte bani, trebuie mai întâi să-i câştigi.)"

"Au fost momente în care Dinu Patriciu s-a implicat activ în bătăliile politice din România. De exemplu, când a povestit la televizor cum l-a pocnit Băsescu pe copil în mitingul de la Ploieşti. Lui Patriciu îi venea greu să se desprindă din mocirla politică. Treaba lui, ne-am zis, el cu ale lui, noi cu ale noastre. Şi am făcut ziarul aşa cum am considerat de cuviinţă, gândindu-ne ce vor cititorii, nu ce vrea patronul."

"Patriciu n-a fost patronul perfect - a mai vândut iluzii, a mai întârziat salariile -, dar cu siguranţă a fost un patron modern, corect şi civilizat. A rezistat sutelor de rugăminţi primite de la mulţii săi fini şi de la şi mai mulţii colegi de partid - „Dinule, uite ce scriu ăia în ziarul tău!", „Dinule, fă ceva!" -, decontând ambiţia de a avea un ziar liber."

"L-am criticat pe Dinu Patriciu înainte de a lucra la ziarul său, l-am criticat în propriu-i ziar şi, probabil, voi avea ocazia să-l critic şi de aici înainte. Dar acum, la finele unei colaborări în care am descoperit un liberal adevărat, unul infinit mai onest decât poltronii care i-au mâncat din palmă, nimeni şi nimic nu mă poate opri să-i fac o reverenţă."

Editorialul integral, în Adevărul.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adel adel
    imi vine sa vomit. De ce dracu nu-l da nimeni afara pe agariciul asta?
  • Vladimir Timis Vladimir Timis
    Niciodată nu s-a mai pomenit ca o firmă, patronat sau ce-o putea fi, să oprească salariul pe o lună pentru redresare economică. E absurd să lucrez o lună şi să mi se oprească salariul pentru că "e criză"! Să vedem ce ne mai aduce ziua de măine...
  • Ziaristul Ziaristul
    Adevarul e urmatorul: aceasta reverenta nu e intamplatoare, pentru ca Ecrivain simte din nou ca-i fuge pamantul de sub picioare. E clar ca zilele lui ca director editorial la Adevarul, pe o leafa de "numai" 5.000 de euro pe luna, sunt numarate! Cine-l cunoaste pe Burci stie ca nu va mai astepta mult pana sa dea cu barda si printre cei un milion de redactori-sefi de la Adevarul. Din ratiuni economice, evident. Nici la "Scanteia" lui nea Nicu nu era director editorial, redactor-sef, prim-redactor-sef adjunct plus inca trei redactori-sefi adjuncti, ca pe Lucica Pop l-a matrasit deja. Din cate se aude, Cartianu si bOrcan sunt urmatorii pe lista neagra a patronatului, mai ales ca au intrat deja in diverse clinciuri cu echipa de manageri a lui Burci!
  • reporter reporter
    unde scuipă craciun, linge cartianu :)
    (lasă că tot el ii dă un os de ros la băscos)
  • Gogu PintenogLu Gogu PintenogLu
    Aceasta este o sugestie anti-vitală. În lumea de azi cartianu e un model de succes. Aşa că, dacă n-aveţi copii, mai bine nu faceţi pentru că, dacă-i faceţi, nu-l vor putea ignora pe Cartianu şi clonele lui.
  • Giovanni Giovanni
    ce aveti ma cu el? e si el baiat simplu de la tara! face tot ce poate pentru bunastarea familiei lui. Grigore, asculta la mine, daca iti imbunatatesti dictia, rar si apasat pe consoane, vei face un rating urias pe sticla. Iti recomand The Kings Speach poate vei reusi astfel sa intelegem ce spui pe sticla. Hai ca poti!
    PS: si lasa l pe gigi in pace, doar vezi ce stea frumoasa a rasarit!
  • paul S paul S
    Articolul asta nu mai trebuie comentat.
    Cartianu isi etaleaza aici caracterul, in cele mai mici detalii, fara niciun artificiu.
    Nu-l mai injurati, nu-l mai infierati, ca n-are sens.
    Cel mai bun lucru pe care-l puteti face este ca, daca aveti sau veti avea copii, sa-i invatati sa nu fie ca el.
  • ala ala
    Asta lua 9.000 de euro pe luna ? Uau, acum inteleg de ce ii putea respiratia a PDL. Bleah !
  • hash hash
    Baiatu' asta sufera de sinfromul Stockholm, e evident.
    Oricum, un sclav ramane un sclav. Ramane de vazut, acum ca e om liber, cui isi va vinde serviciile de acum inainte.
  • adrian adrian
    eu nu pot decat sa va amintesc, mai ales redactorilor, declaratiile lui cartianu ulterioare debarcarii lui corneteanu
  • fost coleg fost coleg
    Saracul om bogat, pe mina cui au incaput banii lui!... Sa-ti fie rusine, Grigore Cartianu, si tie, si celor care i-ati papat banii!
  • diana diana
    Am nevoie de o remorca de lamaii !
  • Un sclav Un sclav
    Gregoire, Patriciu merita o reverenta, fara doar si poate, si nu doar din partea ta. Ci si din a lui Imre, Ionescu, Borcan, Adrian Vasile, Liliana Munteanu, Sorin Blaga si multi alti atarnatori care v-ati batut joc de banii lui fara sa va dea afara. Pentru ca paguba e a lui, in timp ce voi v-ati pus bani la ciorap si din cauza deciziilor voastre catastrofale au fost dati afara sute de oameni si au pierit mii de copaci de pe planeta. Iar tu, bai Gregoire, te-ai mai facut si scriitor pe munca altora! Si ai si lipsit cu lunile de la serviciu in timp ce incasai 9.000 euro pe luna si altii iti tineau locul. Si, pe deasupra, ti-ai promovat cartile fara jena confiscand primele pagini ale ziarului, mergand prin tara pe banii redactiei, practicand preturi de dumping pe banii idolului tau si tolerand excesele de putere ale lui Imre, care dadea afara colege ce l-au incondeiat candva. Sa-ti fie rusine. Ai fi mai util societatii daca te-ai duce la coasa.

Trimite un comentariu

sus