Skip to main content

Netflix anunţă premiera filmului Peaky Blinders: The Immortal Man

 
Netflix anunţă premiera filmului Peaky Blinders: The Immortal Man

Netflix anunţă data premierei pentru filmul mult-aşteptat Peaky Blinders: The Immortal Man (Bărbatul nemuritor). Când? Pe 20 martie 2026.

Publicitate

Acţiunea are loc în Birmingham, în 1940. În plin Al Doilea Război Mondial, Tommy Shelby este forţat să revină dintr-un exil autoimpus pentru a înfrunta cea mai periculoasă confruntare a sa de până acum. Viitorul familiei şi al ţării atârnă de alegerile lui, dar şi de demonii pe care nu-i mai poate evita. „Din ordinul Peaky Blinders…” se întoarce cu miză dublată şi ton întunecat.

Filmul marchează întoarcerea lui Cillian Murphy în rolul iconic care l-a consacrat, la scurt timp după Oscarul câştigat pentru Oppenheimer. Regia este semnată de Tom Harper, iar scenariul îi aparţine lui Steven Knight, creatorul francizei.

Distribuţie extinsă şi cu greutate:

Rebecca Ferguson (Dune), Tim Roth (nominalizat la Oscar pentru Reservoir Dogs), Sophie Rundle, Ned Dennehy, Packy Lee, Ian Peck şi Jay Lycurgo. Lor li se alătură Barry Keoghan (nominalizat la Oscar pentru Saltburn) şi Stephen Graham, câştigător al premiului Emmy.

Proiectul este produs de Guy Heeley, Cillian Murphy, Steven Knight şi Patrick Holland, cu Andrew Warren, Caryn Mandabach, Jamie Glazebrook, Tom Harper şi David Kosse ca producători executivi.

Vezi AICI afişul filmului Peaky Blinders

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus