Începând de mâine, Oana Dobrescu intră în echipa Telejurnalului matinal, difuzat de principalul post al Televiziunii Române.
Odată cu venirea ei se schimbă şi conceptul emisiunii informative, care începe de la ora 7.00. Noul program, prezentat de Radu Tudor şi Oana Dobrescu, va conţine două ore de hard news şi informaţii utilitare.
Printre schimbările cele mai importante suferite de emisiunea matinală de la TVR1 se numără: denumirea, sigla şi rubricile. Iar toate acestea sunt susţinute de o echipă de proiect total nouă.
Cum va arăta noul Telejurnal matinal
Telejurnalul matinal de la TVR 1 va fi difuzat în două segmente, pe intervalele
orare 07.00 - 7.50, respectiv 8.00 - 8.50, formatul emisiunii permiţând prezenţa
unui invitat în studio, atunci când dialogul cu acesta este relevant în prezentarea
evenimentelor zilei. Noul Telejurnal matinal va fi un program de hard news care va include şi utilitarele de dimineaţă.
Rubricile Telejurnalului matinal
"Rubrica de trafic este unul dintre punctele forte ale noii emisiuni. Difuzată la fiecare 15 minute, cu informaţii rutiere utile, rubrica este destinată românilor din întreaga ţară care se pregătesc să plece de acasă şi vor să ştie care sunt zonele aglomerate şi ce rute alternative pot alege", se arată într-un comunicat al TVR.
Cum se numesc noile rubrici ale matinalului de pe TVR1
- Trafic la sfert - informaţii despre starea traficului în capitală şi în ţară, recomandări şi avertizări.
- Părinţi şi copii - informaţii de parenting şi sănătate, aduse de Camelia Csiki.
- Cool-Tura - evenimente culturale şi premiere pentru weekend, cu Andrei Bărbulescu.
- Stilul tău - Albertina Ionescu face o incursiune în zona de informaţie artistică şi de stil de viaţă urban.
- Agenda digitală - Elena Crăciun şi Mihai Melinescu vorbesc despre Internet, noile tehnologii şi gadgeturi.
- Cuvântul zilei - o pastilă pe zi despre folosirea corectă a limbii române, cu Albertina Ionescu.
- Buget personal - informaţii despre cursul valutar, dobânzi bancare, credite, oferte.
- Tichet de vacanţă - zone turistice din ţară şi din străinătate.
- Acestora li se adaugă, desigur, rubricile de Sport şi Meteo.
Despre Oana Dobrescu
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roOana Dobrescu şi-a început cariera în Televiziunea Română în 2003, la TVR Iaşi. A fost, pe rând, reporter, redactor şi prezentator în cadrul Redacţiei Ştiri, dar a realizat şi moderat şi emisiuni dedicate tinerilor, emisiuni de dezbateri, Revista Presei Regionale, programe estivale sau ediţii speciale.
În 2008, odată cu lansarea TVR 3, Oana a prezentat Jurnalul Regional de la Iaşi.
Din martie 2011 a prezentat Jurnalul Cultural, la studioul din Bucureşti şi a realizat ştiri şi reportaje jurnal şi pentru rubrica Legendele Oraşului.
Din septembrie 2012, Oana a intrat în echipa ştirilor la Departamentul Emisiuni Informative şi Sport.
Comentarii
A fost angajata pe vremea lui Lazescu - e evident MOLDOVEANCA - cand , de fapt, TVR-ul nu mai avea nevoie de personal (si asa erau prea multi).
Asa se procedeaza in unitatile bugetare: ULTIMII veniti trebuie sa fie PRIMII care pleaca!