Skip to main content

Ce observaţii face CNA la Ordonanţa de modificare a Legii audiovizualului

 

Publicitate

CNA a trimis către Guvern observaţii despre o ordonanţă de urgenţă pe care oficial nu o are. Observaţiile vizează articolele referitoare la demiterea membrilor CNA, minispoturi, achiziţia de spaţiu publicitar televizat, sancţionarea distribuitorilor de servicii. Cu toate acestea, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat în mai multe rânduri în şedinţa de astăzi, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai companiilor de cablu, că nu poate lansa o dezbatere pe un proiect pe care CNA nu îl are.

Răsvan Popescu: „Nu ştim în ce formă este această ordonanţă de urgenţă, dar am zis să nu pierdem timpul şi să avansăm un punct de vedere iniţial tehnic. Aspectele la care ne-am referit în această documentaţie tehnică privesc atribuţiile Consiliului”, a declarat Răsvan Popescu.

„Eu zic să solicităm să fim sesizaţi oficial pe acest proiect. Acesta este în lucru. Apar nişte lucruri în presă. Nu poţi fi sesizat cu ceva nefinalizat”, a mai spus Răsvan Popescu.

Gelu Trandafir, membru CNA, a venit cu precizarea că „pe site-ul Guvernului este trecut la proiecte ce ar fi trebuit să intre pe ordinea de zi”.

Valentin Jucan: „În opinia mea, ne aflăm în faţa celei mai grave şi mai periculoase încercări de subminare a acestei instiuţii. Se încearcă ascunderea intenţionată de modificare a legii pentru a se evita o dezbatere corectă şi publică. (...) Dacă ar fi vorba de un proiect de modificare a legii iniţiat de comisii aş fi vrut să-l văd, dar nu un document făcut în grabă de Guvernul României.”

Valentin Jucan: „Referitor la ceea ce conţine textul pe care l-am văzut în presă, vreau să fac următoarea precizare: părerea mea este că se permite anumitor trusturi de presă să atingă un anume monopol.”

Cristina Trepcea, membru CNA – „Eu vă propun să cerem Guvernului un punct de vedere. Suntem în drept şi în nevoie de a fi parte la această discuţie. Este un domeniu extrem de sensibil.”

Narcisa Iorga, membru CNA: „Constat că mare parte din propunerile ordonanţei coincid cu precizie cu propuneri venite de la Antena Group, ca de exemplu cea cu privire la decizia condiţiilor de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie. ”

În discuţie au intervenit şi reprezentanţi ai posturilor de televiziune. Roxana Niculescu, director de programe la RTV, a delcarat: „De 2 săptămâni noi tot şuşotim că există o ordonanţă de urgenţă. De ce până în acest moment CNA nu a solicitat un punct de vedere oficial al Guvernului României, să discutăm pe lucruri concrete, nu pe declaraţii politice?”

„Ieri am trimis la Guvern în această logică, obiecţiile noastre tehnice pe ce a apărut în presă”, a răspuns Răsvan Popescu.

Christian Mititelu - „Pare să fie un fel de berlusconizare ceea ce se pregăteşte. Nu mai vorbesc de felul în care este făcută. Aş vrea să ştiu dacă se va discuta raportul de activitate depus în Parlament în luna aprilie?”

Din documentul CNA: 

  • Completarea articolului 13 privind condiţia de demitere a membrilor Consiliului: „Apreciem că modificarea dispoziţiilor art. 13, prin care ar fi posibilă demiterea în bloc a membrilor Consiliului, ca urmare a respingerii raportului anual al Consiliului, ca urmare a respingerii raportului anual al Consiliului sau a programului de măsuri pentru remedierea lipsurilor constatate, afectează independenţa autorităţii de reglementare, aşa cum acest concept este definit de legislaţia şi jurisprudenţa europeană”
  • Modificarea dispoziţiilor art 27 privind condiţiile de difuzare a minispoturilor de publicitate în timpul transmisiunilor sportive: „Regula celor 12 minute de publicitate pe oră de emisie esre una fundamentală în concepţia Directivei 2010/13/UE (...) În concluzie: minispoturile nu pot excede celor 12 minute de publicitate permise de directivă”
  • Punctul privind achiziţia de spaţiu publicitar: Apreciem că aceste noi dispoziţii constituie reguli privind menţinerea şi stimularea concurenţei, materie care este în competenţa exclusivă a Consiliului Concurenţei. Mai mult, potrivit Legii audiovizualului, Consiliul nu reglementează activitatea altor subiecte de drept, decât cea desfăşurată de radiodifuzori.
  • Punctele privind sanţionarea distribuitorilor de servicii: „(...) Retragerea avizului de retransmisie într-o procedură rapidă, de numai 5 zile, aşa cum se prevede în proiect, ar avea ca efect încetarea retransmisiei tuturor programelor, fapt ce ar afecta grav drepturile abonaţilor şi, nu în cele din urmă, chiar ale radiodifuzorilor ce beneficiază de retransmisie.”
  • Punctele privind sistemul de sancţionare: „(...) În conformitate cu dispoziţiile art. 91 din Legea 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de aplicarea unei sancţiuni pecuniare există obligaţia adoptării de CNA a unei somaţii de intrare în legalitate, iar, dacă difuzorul nu se conformează acesteia sau încalcă din nou aceleaşi prevederi, se aplică amenda. Or, în condiţiile în care scopul urmărit de legiuitor este de a proteja şi respecta anumite valori sociale fundamentale în domeniul audiovizual (demnitatea umană, dreptul la propria imagine, dreptul la replică, protecţia minorilor), apreciem că prins suspendarea efectelor deciziei de sancţionare odată cu atacarea acesteia în instanţă, scopul urmărit de legiuitor ar fi compromis.”

Săptămâna trecută Guvernul a avut pe ordinea de zi discutarea unei ordonanţe de urgenţă privind modificări la Legea Audiovizualului. Ordonanţa nu a fost asumată şi nici supusă dezbaterii publice.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus