Skip to main content

Dan Diaconescu a depus la Parchetul ICCJ o plângere la adresa membrilor CNA

 

Sursa foto: Libertatea.ro
Sursa foto: Libertatea.ro

Publicitate

Dan Diaconescu a depus, astăzi, la Parchetul instanţei supreme o plângere la adresa membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului, pe care îi acuză de abuz în serviciu în legătură cu deciziile de retragere a licenţei de emisie a OTV şi de amendare după închiderea postului, scrie Mediafax.

Avocatul care l-a însoţit pe Dan Diaconescu la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a declarat că plângerea vizează abuzul în serviciu de care s-ar face vinovaţi preşedintele şi membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului în cazul deciziei de a retrage licenţa OTV şi a dispoziţiei de amendare a acestuia după închiderea postului.

Avocaţii de la firma de avocatură Fenechiu-Savu şi Asociaţii, care reprezintă firma Ocram Televiziune, au depus la Curtea de Apel Bucureşti şi o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA, până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a hotărârii Consiliului Naţional al Audiovizualului. Instanţa a stabilit ca cererea de suspendare să se judece în 30 ianuarie.

Avocaţii au spus că cererea depusă la Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu decizia CNA de retragere a licenţei OTV sunt invocate "trei motive mari şi late".

"Primul motiv este acela că amenzile vechi au fost contestate, iar faptul că ele, contestaţiile, au fost respinse definitiv după deschiderea procedurii, chiar dacă erau amenzi prealabile, şi prin urmare datoria era dinaintea procedurii, nu ne permitea să le plătim", au arătat avocaţii OTV.

Odată cu deschiderea procedurii falimentului, au mai precizat aceştia, nu mai pot fi plătite datoriile restante.

"Odată ce s-a deschis o procedură, nu poţi plăti nimic, nicio plată ce o datorai la momentul deschiderii procedurii. Deci acele amenzi de care vorbesc ei (CNA - n.r. ) nu puteau legal fi achitate. Relativ la amenzile de după deschiderea procedurii, respectiv 28 martie 2012, toate au fost contestate. Niciuna nu era irevocabil pierdută", au mai declarat sursele citate.

Al doilea motiv, susţin avocaţii OTV, este legat de faptul că hotărârea a fost luată de un Consiliu constituit nestatutar.

"Pentru că preşedinta CNA a fost validată în ziua când s-a dat suspendare. Nici măcar nu fusese publicată în Monitorul Oficial numirea ei. S-a publicat a doua zi. Ea nu era preşedintele CNA. Iar faptul că ei au optat pe varianta semnării documentelor de către vicepreşedintele CNA, care era legal, este o pură ficţiune, pentru că şedinţa a fost condusă de un preşedinte nestatutar, motiv pentru care şedinţa respectivă este nulă", spun aceleaşi surse.

Al treilea motiv menţionat în cele două documente este acela că faptele pentru care s-a dat respectiva decizie "nu sunt descrise în niciun fel". "Decizia CNA este nemotivată. Are o pagină", afirmă avocaţii OTV.

CNA a retras, în şedinţa din 22 ianuarie, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nemesis nemesis
    Instituţiile massmedia NU pot fi închise decât pentru pornografie, afirmaţii antisemite, xenofobe şi terorism. CNA NU ESTE FISC. Iar fiţuica lui WC TUDOR, "TRICOLORUL", care conţine toate ingredientele suprimării ei, continuă să apară bine mersi, fără a fi amendată măcar.
  • radu radu
    si uite asa DD va castiga. este cel mai corect afacerist, politician si jurnalist. legislatia e facuta sa fie incalcata.

Trimite un comentariu

sus