Skip to main content

SCHIMBARE. Revista BeWhere! va apărea trimestrial

 

Coperta-BeWhere-no.-5

Publicitate

Începând cu luna martie, revista lunară de cultură urbană BeWhere! îşi va schimba periodicitatea. Astfel, revista printată va apărea trimestrial, ”în funcţie de anotimpuri”. Se încearcă astfel o soluţie de compromis, varianta vehiculată pe piaţă fiind închiderea publicaţiei.

Stela Nadoleanu, redactor şef, a declarat pentru paginademedia.ro:

”Am avut mai multe discuţii şi variante şi cea pe care am ales-o a fost aceea a apariţiei trimestriale. Practic lipsim doar în luna februarie, întrucât momentan pe piaţă este ediţia decembrie-ianuarie. Vom încerca să trecem de la distribuţie gratuită la abonamente şi să fim mult mai activi pe online. Nu vom mai putea să anunţăm evenimentele, dar vom face cronici şi analize post-event”.

Nadoleanu a mai precizat că încă se discută varianta adăugării unui număr de 16-18 pagini şi că tirajul iniţial va fi de aproximativ 3.500 de exemplare.

Revista BeWhere! s-a lansat în octombrie 2011, într-un tiraj iniţial de 15.000 de exemplare.

În cele 80 de pagini ale unei ediţii se găsesc informaţii de cultură urbană, lifestyle, cronici avizate, feature-uri şi editoriale.

La un an de la apariţie adunase peste 800 de pagini, 52 de editoriale, 32 de reportaje, 112 interviuri, 746 de fotografii şi 206 invitaţi.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • Dinu Dinu
    Pacat. Inca o dovada ca ceva e putred in media noastra.
  • carolina carolina
    si eu auzisem pe surse ca nu va mai aparea deloc. e pacat totusi ca revista promitea mult, dar cerea si un buget destul de mare pentru a putea mentine acest nivel ridicat. vina este a patronilor care nu si-au facut un plan de marketing pe o perioada mai indelungata, parerea mea. totusi daca nu vor reusi sa o sustina nici trimestrial, ar putea sa ramana pe online. si cred ca ar avea succes si asa.

Trimite un comentariu

sus