Skip to main content

Noua serie Dallas s-a terminat. Câţi români s-au uitat la serialul de pe Antena 1

 

dallas-tnt

Publicitate

Cele zece episoade ale seriei noi Dallas s-au terminat sâmbătă seara, când Antena 1 a difuzat ultimul calup al seriei. Paginademedia.ro vă prezintă în continuare ce audienţe au făcut aventurile familiei Ewing, reluate într-o serie nouă, la 30 de ani după primele episoade ale popularului serial.

Vârful de interes pentru JR Ewing, Bobby şi Sue Ellen a fost în primele două episoade, difuzate de Antena 1 în 12 ianuarie. Primul episod a fost urmărit, în medie pe minut de aproape 2,6 milioane de români, dintre care peste 1,2 milioane au fost din mediul urban.

De altfel, primele două episoade au fost lider de audienţă pe intervalul de difuzare, peste Pro TV, care difuza Evadatul, cu Harrison Ford şi Tommy Lee Jones, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Următoarele episoade (grupate câte două în fiecare sâmbătă seara) au avut rezultate de audienţă mult sub primele două difuzări. Astfel, episoadele trei-patru au fost depăşite de Specialistul, filmul cu Sylvester Stallone, de pe Pro TV. Până la ultimul episod, Dallas nu a mai fost pe primul în topul audienţelor.

Cel mai slab episod: 2 februarie, când aventurile familiei Ewing au fost urmărite de 566.000 de români în fiecare minut, dintre care aproape 310.000 din oraşe.

Dallas a fost difuzat în fiecare sâmbătă: primele şase episoade au fost programate de la 20.30. Ultimele patru (grupate tot câte două), au fost plasate în program mai tâziu: de la ora 23.00, respective 22.15.

Audienţa serialului Dallas, difuzat de Antena 1, episod cu episod:

Dallas URBAN NATIONAL
Ep. 1, 12 ian 1.260.000 telespectatori pe min (12 rtg) 2.560.000 (13,5 rtg)
Ep. 2, 12 ian 1.060.000 (10,1) 2.028.000 (10,7)
Ep. 3, 19 ian 638.000 (6,1) 1.390.000 (7,3)
Ep. 4, 19 ian 625.000 (6) 1.248.000 (6,6)
Ep. 5, 26 ian 420.000 (4) 1.055.000 (5,5)
Ep. 6, 26 ian 471.000 (4,5) 974.000 (5,1)
Ep. 7, 2 feb 338.000 (2,9) 642.000 (3,4)
Ep. 8, 2 feb 308.000 (2,9) 566.000 (3)
Ep. 9, 9 feb 466.000 (4,4) 788.000 (4,1)
Ep. 10, 9 feb 517.000 (4,9) 807.000 (4,2)

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mara Mara
    Sezonul 2 lam luat dupa torente scenefz.net sa terminat si el ;))
  • tony tony
    In acest moment inca se filmeaza Dallas si nicigand de intreruperea filmarilor,ne asteapta un Dallas plin de surprize in continuare.Pana acum au filmat 2 sezoane,primul sezon a fost la tv dar in sezonul doi este suspansul abea din sezonul doi filmul ia amploare
  • tony tony
    Copii Dallas este forte ... Cine vrea sa priveasca acest film sa intre aici si sa vada online subtitrat,e cel mai bun serial.http://serialeonlinehd.eu/category/seriale-online/dallas-2012/
  • frigider frigider
    Nu se mai sau si alte episoade?
  • john john
    S-a si terminat? Dar cand a inceput?
  • RJA RJA
    Milti au urmarit serialul inca de cand a fost lansat in USA
  • Liviu Liviu
    Presupun că ai terminat vreo şcoală de actorie. Sau poate eşti vreun maestru în teatru? Totuşi, eşti sigur că vorbeşti despre aceiaşi actori şi aceeaşi serie?
  • cristi cristi
    Episoadele 7 si 8 au fost difuzate dupa 23.30, atunci cand a fost bagata finala Top Chef de la 20. Asa se explica de ce au avut audienta cea mai slaba dintre toate, batranii erau deja culcati. :)))
  • cristi cristi
    Nu. Incepe "Te cunosc de undeva" de sambata asta, in locul lui .
  • adrino adrino
    :))) eu vazusem 5 episoade pe un site. dupa aia l-am lasat balta ptr ca era fffffffffff prost. daca aveau la antena un expert in film le-ar fi spus ca n-o sa prinda la noi. actorii sunt fffffffffffffff prosti, fara carisma(cu exceptia lui jr). si nici scenariul nu ii ajuta.
  • Darius Darius
    Pai si mai continua?
  • alex alex
    lumea "
  • alex alex
    mda , s-a plictisit luema si de filmul asta :D

Trimite un comentariu

sus