Skip to main content

(P) Ce modele de venit au sugerat specialiştii pentru presă. Le-au luat publisherii în seamă?

 

Capturaţi ecranul complet 19.02.2013 132526.bmp

Publicitate

SECŢIUNE SPONSORIZATĂ. Au ţinut cont publisherii de recomandările specialiştilor? Sunt modelele de venit sugerate de World Association of Newspapers (WAN) de-a lungul anilor aplicate în presa scrisă?

Paginademedia.ro vă prezintă, în următoare săptămâni, mai multe studii despre presă realizate de World Association of Newspaper în ultimii ani. Astăzi, un articol despre modele de venit pentru publisheri, inclusiv plata pentru conţinutul online. Studiile pot fi descărcate gratuit, integral, de pe site-ul Antreprenoriat şi Inovaţie în Massmedia.

Acum câţiva ani, unele rapoarte vorbeau despre "moartea" ziarelor. WAN spunea că totul ţine de adaptare: „Da, unele vor muri, iar altele vor prospera. Noile media nu le ucid pe cele vechi, ci le învaţă să se adapteze”, spune un studiu WAN-IFRA. Este vorba despre adaptare nu doar la nivel de conţinut ci şi prin regândirea modelelor de a atrage venituri, se spune în raportul New Revenue Models for Newspaper Companies.

Jurnalismul „pe hârtie” este diferit de online. În cazul printului, materialele tind să „privească în trecut” pentru că au o natură reflexivă. Printul şi online-ul au nevoie de jurnalişti diferiţi. Într-o perioadă în care presa online trebuie reactualizată, este nevoie de un staff editorial mai flexibil.

Bani pentru conţinutul online

În 2009, Rupert Murdoch spunea că este nevoie de introducerea plăţilor pentru conţinutul online, iar greii industriei s-au întâlnit, în secret, pentru a discuta o strategia în acest caz. Mogulul de la News Corp spunea într-un interviu că conţinutul nu va mai fi gratis şi că publicaţiile vor ajunge să vândă abonamente pentru conţinutul premium. El dădea exemplu chiar The Wall Street Journal, publicaţie pe care o deţinea şi care funcţiona pe un model cu plată de succes.

Tot 2009 a fost anul în care s-a dezbătut intens, pe toate cananelel, problema plăţii conţinutului. Organizaţii ale presei, World Association of Newspaper and News Publishers (WAN - IFRA) şi Newspaper Association of America (NAA) au organizat mai multe dezbateri pe această temă. Rezultatul: în 2010 au început să apară primele modele cu plată. Nenumărate studii au arătat că cea mai mare parte a publicului nu era dispus să plătească pentru conţinutul online, însă 10% dintre amatorii de site-uri de ştiri ar fi fost de acord.

Cert este, spune studiul, că ziarele nu mai sunt doar nişte vehicule print, ci sunt multimedia. Din asta rezultă că şi modalităţile de a atrage veniturile se înmulţesc.

Presa scrisă trebuie să se îndrepte şi către alte platforme în loc să se concentreze doar la zona de print. „Jurnalismul va începe să se dezvolte în momentul în care companiile de media nu se vor limita a se gândi doar la print şi se vor concentra pe online, wireless, interactivitate şi orice fel de noutăţi vor mai apărea în zona digitalului. Jurnalismul de mâine va fi disponibil pe o varietate de platforme făcute să ajungă la cât mai multe persoane”, e de părere profesorul de jurnalism Stephen Quinn.

Presa internaţională a început să investească în zona de mobile încă din 2009. Spre exemplu, The Guardian a lansat în ianuarie 2010 o aplicaţie pentru telefonul mobil care costă 2,39 de lire. În doar câteva săptămâni de la lansare, aplicaţia a fost descărcată de 69.000 de ori.

În schimb, alte publicaţii lansează aplicaţii gratuite în care inserează reclame.
Singapore Press Holdings a venit, încă din 2008, cu o idee ce funcţiona doar local. Mai precis, compania a lansat Rednano, un director local, ce concurează Google, care oferă utilizatorilor orice fel de informaţie care are legătură cu Singapore. Serviciul nu numai că aduce trafic companiei, dar îi permite şi să înţeleagă mai bine preferinţele publicului.

Concluziile fac parte din studiul New Revenue Models for Newspaper Companies.

Puteţi descărca gratuit studiul, integral, dar şi alte materiale cu idei pentru presă, de pe site-ul Antreprenoriat şi Inovaţie în Massmedia.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus