Skip to main content

Realitatea TV, drept la replică pentru Asociaţia de Măsurare a Audienţei

 

CNA

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să oblige Realitatea TV să difuzeze dreptul la replică al Asociaţiei de Măsurare a Audienţelor pe subiectul scandalului audienţelor, după ce postul Realitatea TV a difuzat pe parcursul a trei zilei (25, 26, 27 februarie) ştiri despre o posibilă „fraudă” a sistemului de măsurare a audienţelor.

Realitatea TVARMA şi Kantar Media, compania care măsoară audienţele, au purtat discuţii timp de aproape trei ore în faţa membrilor CNA pe tema modului în care sunt măsurate audienţele.

Reprezentanţii Realitatea au pornit discuţia de la o emisiuni care ar fi înregistrat zero audienţă pe un anumit targetul comercial: 25 - 55 de ani, gradele Esomar A,B şi C (adică manageri şi persoane cu funcţii de conducere, cu venituri mari şi educaţie superioară).

Totodată, aceştia au ridicat întrebări legat de faptul că eşantionarea nu ar fi corect făcută din moment ce acoperirea cu peoplemetere este de 70% în mediul urban şi doar 30% în mediul rural. Aceştia au mai precizat şi că anumite emisiuni de la Realitatea TV, difuzate seara au în audienţă şi copii cu vârste între 8 şi 15 ani.

Măsurătorul audienţelor: respingem categoric acuzaţiile

„Aceste acuzaţii care se formează repetitiv pe postul de televiziune sunt nefondate, neadevărate şi tendenţioase. Noi le respingem categoric şi înţelegem să purtăm un dialog civilizat” a spus Liliana Mihăilescu, director general la Kantar Media.

La rândul ei, Lucia Antal, preşedintele ARMA, a declarat:

„Ce e important de spus pentru toţi membrii este că acest contract dintre ARMA şi Kantar se află sub egida dumneavoastră. Kantar nu a fost aleasă doar de comunitatea adveriserilor, ci a fost aleasă de o comisie paritară din care fac parte şi 5 membri CNA. (...) Realitate TV are contract cu asociaţia noastră, poate veni oricând să discute în cadrul asociaţiei. Nu văd de ce nu ar folosi dreptul lor de membru în asociaţia noastră”.

Antal a mai precizat că absolut nicio televiziune sau un membru al ARMA (organizaţie care reuneşte posturi de televiziune, agenţii de media şi clienţi publicitari) nu au dreptul să verifice adresele celor care deţin peoplemetere.

Răsvan Popescu, membru CNA – Înţeleg că disputa a plecat după ce Realitatea a constat că a avut audienţa zero.

Mura Frînculescu, director executiv Realitatea TV – Pe tronsonul 25 – 55 ABC, ratingul a fost 0,0 pe trei sferturi de oră. De la 15.00 la 15,45.

Liliana Mihăilescu – Postul a anunţat că pe publicul 25-55 a avut trei sferturi de oră audienţă zero. ABC sunt persoane cu venituri medii şi mari, cu educaţie medie şi înaltă. Un target restrâns ce reprezintă trei milioane de români şi care la acea oră nu sunt în faţa televizoarelor.

Postul Realitatea TV a fost reprezentat prin Rareş Bogdan, Florian Bichir, Mura Frînculescu, Andreea Creţulescu, un reprezentant al DBV Media House (regia care vinde publicitatea pentru Realitatea TV), dar şi redactorul şef şi şeful de programe ai postului.

Rareş Bogdan:

  • ”Aş vrea să spun că din tot ce am vorbit în emisiunea deschide lumea despre măsurătorile Kantar Media, îmi cer scuze petru un singur lucru, nu trebuia să-l alătur pe dl Muşetescu de vreun partid.
  • Eu fac emisiune politică la 22.00 şi la 15.25. Veţi vedea copii care se uită la această emisiune.
  • Astăzi nu doar noi suntem nemulţumiţi de datele de audienţă. Şi TVR şi Dolce şi Digi urmează să-ţi facă propriile societăţi de măsurare ale audienţei”

Mihail Vârtosu, preşedintele fondator al ARMA:

  • „Toate aceste întrebări trebuie să fie adresate ARMA. ARMA este organizaţia care a iniţiat măsurarea de către un măsurător unic şi suntem deja la al treilea furnizor în succesiunea anilor. Nu cred că trebuie făcut proces de intenţie multiplele percepţii pe care aceste date le pot provoca acestor oameni.
  • Aceste date sunt corespunzătoare nu numai prevederilor legale dar şi caietului de sarcini pe baza căreia s-a desfăşurat licitaţia. Furnizorul nu face altceva decât să-şi îndeplinească angajamentele formulate pe baza comenzii de către ARMA”.
  • Advertiserii au vrut să pună o lupă pe zona urbanului.
  • Noi nu am avut niciodată un membru al asociaţiei care să vină şi să se adreseze CNA direct. În loc să-şi dorească să lămurească aceste probleme în interiorul organizaţiei. În loc să meargă în comitetul tehnic, în acest caz Realitatea TV a ales să se adreseze CNA.
  • Solicit să înceteze imediat orice fel de discuţie pe Realitatea TV pentru că este pus în pericol chiar eşantionul. Afirmaţiile care se fac sunt extrem de dăunătoare. La un moment dat, sistemul va crăpa. Şi vă rog să se reţină în procesul verbal ce persoane acţionează împotriva sistemului.

Mura Frînculescu a declarat că televiziunile ar cotiza, împreună, 10 milioane de euro ARMA pentru aceste audienţe. Ea a fost contrazisă de Mihail Vârtosu care a precizat că aceasta este suma totală a contractului cu Kantar Media.

Întrebat în ce calitate a venit la şedinţă, Andrei Muşetescu, fost preşedinte Kantar până în 2011, în prezent director general TNS CSOP, a declarat:

  • „Mă aflu aici nu din partea Kantar Media, ci pentru că am fost invitat în chestiune prin menţionarea frecventă şi calomnioasă a numelui meu în scandalul datelor de audienţă. Este dreptul meu să fiu aici. S-a discutat despre o pretinsă legătură a mea cu domnul Adrian Sârbu. Aş vrea să precizez că nu există nicio legătură a mea cu domul Sârbu.
  • Am dorit să intervin în legătură cu eşantionarea. În caietul de sarcini, opţiunea comitetului paritar a fost pentru un eşantion disproporţionat.

Daniela Munteanu, reprezentant Prima TV: E adevărat, multe staţii au avut suspiciuni cu privire la audienţe. Prima TV a fost una dintre ele. Departamentul de cercetare al postului a făcut multe studii în acest sens. Acesta este este un sistem tehnic.

Cristina Trepcea – Această discuţie a fost una dintre cele mai interesant şi mai informative pe care le-am făcut aici la consiliu.

Christian Mititelu – Cred că această problemă trebuie să fie rezolvată prin negocieri sau la tribunal. Dreptul la replică s-a dat, dar într-o formă mai scurtă şi mi se pare normal, la cât este de lung documentul şi de reprtitiv.

Cristina Trepcea – Suntem parte interesată, parte implicată, noi am făcut parte din grupul care a ales ca şi câştigător Kantar Media. Diferenţa dintre primul şi al doilea clasat a fost semnificativă. A durat foarte mult licitaţia, au fost multe înfăţişări. Toţi şi-au putut prezenta soluţiile, inclusiv cele tehnice şi conceptuale. Au câştigat pentru că au fost net mai buni. Măsurătoarea cu peoplemetere este un sistem cu probleme, dar ca şi democraţia este cel mai bun sistem de până acum. Sistemul este cu transparenţă, cei măsuraţi nu sunt cu transparenţă şi este bine că este aşa.

Răsvan Popescu – Probleme din aceasta au mai fost dar nu au fost aşa mediatizate. Nicio televiziune nu a dus o campanie pe post. Au mai existat discuţii la ARMA, în condiţiile în care era un alt măsurător. Nu a mai câştigat acelaşi măsurător la care au fost nemulţumirile, a venit o altă multinaţională. S-a mai modificat eşantionul, s-a mai mărit, chiar şi raportul rural urban, e ceva mai bun. În faţa noastră au fost aduse nişte suspiciuni. Cred că părţile ar trebui să ducă această discuţie la arma şi nu aici. Cred că noi trebuie să vedem dacă informaţiile difuzate au fost sau nu corecte.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • eu inteleg sa trimiti sms-uri pentru cazuri umanitare, dar de ce sa trimiti sms-uri la televiziuni cu angajatii platiti cu mii de euro pe luna?
  • daca pot face bani din sms-uri, de ce nu? prost e cine da nu cine cere...
  • de la o televiziune care are audienta 0.0 ce pretentii sa mai ai? singura solutie este sa scoata o lege sa oblige lumea sa se uite la ei; ei nu inteleg ca in secolul 21 exista libertatea de a alege
  • citez:
    "Și TVR și Dolce și Digi urmează să-ți facă propriile societăți de măsurare ale audienței”
    adica o sa vedem si acolo un nene care indeamna telespectatorii sa dea sms? mult prea tare :)

Trimite un comentariu

sus