Skip to main content

PROIECT. Postul Moldova 1, din Chişinău, obligatoriu pentru cabliştii din România. Dăm la schimb TVR peste Prut

 

tvr

Publicitate

Postul public de televiziune de la Chişinău ar urma să fie preluat obligatoriu de către cabliştii din România, potrivit unui acord ce urmează să fie semnat între Guvernul României şi Guvernul Moldovei. În schimb, TVR va fi din nou disponibil peste Prut.

Acordul, trimis la CNA sub forma unui Memorandum din partea Ministerului de Externe, a fost aprobat de către Consiliu.

„Semnarea acordul menţionat trebuie realizată cu celeritate având în vedere necesitatea soluţionării cât mai rapide a tuturor problemelor care privesc recepţionarea programelor SRTv în republica Moldova şi a discuţiilor referitoare la încheierea înţelegerii amiabile pentru stingerea litigiului aflat pe rolul CEDO (cauza SRTV contra Republicii Moldova)”, se arată în documentul care a ajuns pe masa CNA.

„Republica Moldova a avansat propunerea preluării, de către operatorii de cablu din România, a postului public Moldova 1, ca formă de blocare a unor pretenţii ale unor operatori care ar invoca precedentul revenirii SRTv în republica Moldova", mai arată documentul.

Acordul garantează la art 2 libertatea de recepţie şi de retransmitere pe teritoriile statelor lor a serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, indiferent de modaltatea de transmitere sau de retransmitere, fără a impune nicio condiţie, fără licenţă sau autorizaţie prealabilă.

La articolul 3, care este principala prevedere a acordului, se prevede că, „pe bază de reciprocitate, Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova asigură că distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice includ cu titlu gratuit în ofertele lor serviciile de programe ale radiodifuzorilor publici, aşa cum sunt ele notificate autorităţilor de reglementare în domeniul programelor audiovizuale din România şi Republica Moldova”.

Acordul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Asta cred ca a fost si problema cu Jurnal TV, care intr-o vreme era transmis de UPC si era chiar simpatic. Dar cand au bagat programe internationale a disparut.
  • Uraa!
    Voiam de multa vreme sa vad Moldova 1 in Romania.
    Or sa fie unele probleme cu filmele si serialele si emisiunile care implementeaza un format international, de-acum inainte atat TVR cat si TRM trebuie sa le achizitioneze atat pentru Rep. Moldova cat si pentru Romania.
  • bravo! Era si timpul nu e nici un program din Moldova disponibil pe cablu in Romania. Pe cand ar intra in vigoare?

Trimite un comentariu

sus