Skip to main content

Câţi români s-au uitat la meciul Basel - Steaua. Categoria „alţii”, pe primul loc. Dolce, audienţe bune

 

steaua

Publicitate

Meciul Basel - Steaua a ridicat Dolce Sport pe primele locuri în topul audienţei. Canalul a avut un rating mult peste media obişnuită. Paginademedia.ro prezintă datele de audienţă de aseară de pe intervalul partidei.

Pe prima poziţie în clasament a fost categoria „alţii”, unde sunt incluse toate posturile nemonitorizate, inclusiv Digi Sport.

NAŢIONAL. Topul este condus de departe de categoria „alţii” (unde este şi Digi Sport), cu aproape 2,2 milioane de telespectatori pe minut. Cum categoria include toate posturile nemăsurate, este greu de spus câţi dintre aceştia au fost pe meci, dar este evident că o mare parte dintre ei au urmărit partida de fotbal. Imediat după categoria „alţii”, cel mai urmărit post monitorizat a fost Antena 1, cu emisiunea Te cunosc de undeva.

Dolce Sport a fost pe locul patru, cu o medie de aproape 600.000 de privitori.

URBAN. La oraşe, tot „alţii” au condus detaşat: peste 1,5 milioane de români pe minut se uitau la alte canale decât cele măsurate de sondaje. Şi în mediul urban, Te cunosc de undeva a fost în topul audienţei, peste celelalte posturi măsurate. Dolce Sport a fost urmărit de puţin peste 200.000 de orăşeni pe minut şi a fost pe poziţia a şaptea, ceva mai jos decât la nivelul întregii ţări.

Audienţa posturilor TV pe intervalul meciului Basel - Steaua, la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share
Altii 2.172.000 11,4 26,4
Antena 1 1.046.000 5,5 12,7
Pro TV 632.000 3,3 7,7
Dolce Sport 598.000 3,1 7,3
Kanal D 504.000 2,6 6,1
Prima TV 483.000 2,5 5,9
Antena 3 379.000 2 4,6
Acasa 197.000 1 2,4
National TV 194.000 1 2,4
TVR 1 185.000 1 2,2

Audienţa posturilor TV pe intervalul meciului Basel - Steaua, la nivel URBAN

URBAN Nr. persoane Rtg% Share
Altii 1.560.000 14,9 31,9
Antena 1 743.000 7,1 15,2
Pro TV 311.000 3 6,4
Prima TV 246.000 2,3 5
Kanal D 229.000 2,2 4,7
Antena 3 213.000 2 4,4
Dolce Sport 210.000 2 4,3
Acasa 112.000 1,1 2,3
National TV 104.000 1 2,1
TVR 1 61.000 0,6 1,2

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Meciurile de fotbal ii mai ridica si pe astia din cand in cand ca in rest topul e acelasi.
  • Eu am urmărit emisiunea și pot sa spun ca a fost nemaipomenita.
  • A vazut emisiunea "Te cunosc de undeva" si am uit de meci ...
    Si bine am facut ! ! !
  • Antena 1 are audienta buna, cu toate ca meciul era foarte important pentru romani. Eu una m-am uitat la Te cunosc de undeva, nu-mi plac meciurile.
  • care alte posturi sunt nemasurate? doar cele ale Digi, alea de documentare sau ala de stiri. altele mai sunt?
  • E simplu: ptr ca rcs are o cota f mare...in proportie covarsitoare fata de dolce. Ai dreptate in legatura cu hd-ul, ca antenele ar trebui sa treaca la el,dar sincer m-as uita si la alb-negru doar sa castige romania. Fitele astea nu ma intereseaza, si crede-ma ca nu intereseaza pe nimeni care e cu adevarat suporter. Deci, get lost!
  • De ce oare este audienta asta asa mare la SI ALTII?
    Nu pentru comentariu,desi nu e rau,ci penttru ca romanului ii place sa vada un meci de fotbal,in HD,cu claritate a imaginii.
    Ma intreb oare A1,cu ce o sa ne surprinda la Romania-Grecia,cu format 3:4 sau 16:9,SD!?
  • Intersant ar fi sa aflam audienta ''altii'' intro zi obisnuita pe acelasi interval orar

Trimite un comentariu

sus