Skip to main content

Mircea Badea a pierdut un proces cu şeful ANI, Horia Georgescu

 

mircea badea

Publicitate

Mircea Badea a pierdut un proces intentat de Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Potrivit deciziei Judecătoriei  Sectorului 1, Mircea Badea trebuie să-i plătească în solidar cu Antena 3 suma de 5.000 euro lui Horia Georgescu. Suma reprezintă „daune morale, pentru încălcarea dreptului reclamantului la demnitate”. În plus, instanţa obligă pârâtul să prezinte decizia în cadrul emisiunii „În gura presei".

Realizatorul emisiunii În gura presei a folosit apelative precum „ochelărică”, „giumbix”, „onanist”, „penibil” şi „slugă băsistă”.

Mircea Badea, realizatorul emisiunii În gura presei, a reacţionat pe Facebook după anunţarea deciziei: „Nu vă faceţi probleme, eu nu-mi fac. E doar fondul. Decizia e contrară jurisprudenţei CEDO, dar e ordin pe unitate să piardă ăştia care nu-l plac pe Băsescu. Merg mai departe.”

Mircea Badea a mai pierdut, la începutul lunii decembrie, în faţa lui Robert Turcescu, după cum paginademedia.ro a scris AICIBadea ar trebui să-i plătească lui Turcescu 1 leu, daune morale, şi să publice, pe cheltuiala sa hotărârea instanţei în trei ziare de largă circulaţie, după rămânerea definitivă a hotărârii. Dar şi în acest caz sentinţa poate fi atacată cu apel.

Ce spune decizia instanţei:

Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 5.000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea dreptului reclamantului la demnitate. Obligă pârâţii să redea dispozitivul prezentei hotărâri în cadrul emisiunii „În gura presei". Respinge restul solicitărilor reclamantului, ca neîntemeiate.

Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. Respinge cererea reclamantului cu privire la cheltuielile de judecată, constand in onorariu avocat, ca neîntemeiată. Ia act de faptul că pârâtul Badea Mircea şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Respinge cererea pârâtei S.C. ANTENA 3 S.A cu privire la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.12.2013.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alex_2 alex_2
    El a zis in emisiunea lui ca nu va plati nimic.
  • penibil penibil
    Horia Georgescu este fostul si actualul sef ANI
  • dan dan
    Penibilul asta si toate sleahta antenesciana(wow, ce termen!) sa taca din gura si sa bu mai latre ca bezmetiicii cum ca toti sunt impotriva lor.Am vazut secventele si eu l.as fi dat in judecata!
  • reporter reporter
    se pare că penele alea nu erau false...
  • Andrei Andrei
    Se pare ca Universul comploteaza impotriva baiatului asta inocent.

Trimite un comentariu

sus