Skip to main content

Naumovici, Pepsi şi Media Pro Pictures au pierdut procesul intentat de Comitetul Olimpic Român pentru "Olimpiada oamenilor obişnuiţi"

 

olimpiada oamenilor obisnuiti
Un spot din campania "Olimpiada oamenilor obişnuiţi"

Publicitate

Quadrant Amroq Beverages (QAB), îmbuteliatorul băuturii carbonatate Pepsi, agenţia de publicitate 23 Comunications Ideas, controlată de Bogdan Naumovici, şi Media Pro Pictures au fost obligate de instanţă să plătească despăgubiri într-un proces în materie de proprietate intelectuală, scrie DailyBusiness.ro.

Cele trei companii sunt obligate fiecare la plata unor despăgubiri de aproximativ 2.000 de euro, pentru acoperirea prejudiciului moral. Decizia instanţei poate fi atacată cu apel.

DUPĂ CINCI ANI. Tribunalul Bucureşti a admis pe 17 decembrie, după cinci ani de proces, acţiunea formulată de Comitetul Olimpic Român împotrivă celor trei companii.

"Obligă pâratele să se abţină de la orice acte sau fapte de natură a aduce atingere dreptului de proprietate industrială a reclamantei asupra Mărcilor Olimpice, în special prin producerea, promovarea şi difuzarea pe canalele media a Concursului intitulat 'Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi' şi a sporturilor de promovare a acestuia, precum şi a oricărui alt produs", se arată în decizia instanţei, ce poate fi atacată cu apel.

De asemenea, Tribunalul a mai decis ca pâratele să plătească în solidar suma de 10.000 lei (puţin peste 2.000 de euro) sub formă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului moral.

ISTORIC. Despre campania "Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi"

Campania "Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi" a fost realizată de agenţia lui Naumovici (23 Communications Ideas) în vederea lansării unei noi indentitaţi vizuale pentru Prigat, brand din portofoliul QAB.

Aceasta a fost promovată sub forma unui concurs la Sport.ro, post deţinut de trustul Pro TV.

În vara lui 2008, Comitetul International Olimpic si Comitetul Olimpic si Sportiv Roman au declansat procesul impotriva celor 3 companii mentionate, solicitând daune de 168.000 lei, potrivit EVZ.ro.

Cele trei societăţi au fost acuzate, potrivit evz.ro, ca au afectat cu intenţie interesele Comitetului Olimpic, atât prin regulamentul campaniei publicitare „Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi“, cât şi prin faptul că aceasta a fost derulată în perioada pregătirii şi desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Beijing: 19 iulie-30 august 2008.

Ce spuneau avocaţii Comitetului Olimpic şi Naumovici despre acest proces, la începutul lui 2009?

"Pârâtele folosesc, pe lângă denumirea protejată de «Olimpiadă», şi o siglă de natură să creeze confuzia cu simbolul Olimpiadei, precum şi o torţă stilizată, care face trimitere la torţa olimpică." - „Muşat & Asociaţii“, firma de avocatură ce reprezintă Comitetul Olimpic, potrivit Evenimentului zilei.

Bogdan Naumovici:

"Ei pretind exclusivitate asupra unui substantiv comun, «Olimpiada». De altfel, în aceeaşi perioadă a mai fost şi «Olimpiada premiilor» într-un ziar, însă Comitetul Olimpic a acţionat numai împotriva noastră." - Bogdan Naumovici, directorul firmei 23 Comunications Ideas SRL, potrivit EVZ.

Spoturi ale campaniei Olimpiada oamenilor obişnuiţi

http://www.youtube.com/watch?v=NCKwqzDplhc

http://www.youtube.com/watch?v=UAkdQci3vTg#t=15

http://www.youtube.com/watch?v=sB6rxX08gPA

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • In cazul asta Ministerul Educatiei este dator vandut comitetului olimpic pentru ca organizeaza nu una ci zeci de olimpiade anual, la toate materiile de curs din scoli fara a plati vre-un ban comitetului olimpic.

    De asemenea cateva maicute cu numele Olimpiada trebuie sa ia aprobare de la comitetul olimpic pentru a purta acest nume pentru care nu au drepturi de copyright. De asemenea sfanta diaconita cu acelasi nume ar trebui scoasa din sinaxar daca Biserica Ortodoxa Romana nu vireaza anual un procent din banii obtinuti din vanzarea calendarelor catre Comitetul Olimpic Roman.
  • protv sigur nu va plati. nu sunt genu' :).
    din ce am inteles, cand e vorba de platit trag de timp pana renunta pagubitu'. nu stiu cu impozitele cum stau.

Trimite un comentariu

sus