Skip to main content

Din nou pe TV. Gabi Safta va realiza o emisiune de sport la eStrada TV

 

Sursa foto: prosport.ro
Sursa foto: prosport.ro

Publicitate

Jurnalistul Gabi Safta va realiza, de joi, o nouă emisiune dedicată pasionaţilor de sport la televiziunea regională eStrada TV. Potrivit unui anunţ făcut pe pagina sa de Facebook, Safta va realiza o emisiune de luni până vineri, de la 12.00 la 13.00.

„Vreau să chem oameni pe care nu-i vede nimeni, decât când obţin medalii sau se califică la mondiale. Vreau să aduc oameni din rugby, tenis de masa, gimnastică, tenis, handbal, baschet, nataţie, chiar şi profesori de sport. Vrem să avem rubrici pentru centrele de juniori. Presa sportivă vorbeşte despre ele doar înainte şi după competiţii majore”, a declarat Gabi Safta pentru paginademedia.ro.

„Vreau să chem şi oameni în vârstă, gen Ion Voinescu, Ion Pârcălab, Mircea Pascu, Ion Motroc, despre care am citit în cărţi. Caut să arăt respect pentru sport şi performanţă, nu audienţă”, a mai spus Safta.

Jurnalistul îşi va continua şi emisiunile pe care le realizează la Radio GSP, de două ori pe zi în timpul săptămâni (de la ora 10.00 şi de la ora 15.00), iar sâmbăta şi duminica de la ora 16.00 până la miezul nopţii.

Gabi Safta a mai avut o emisiune la radio GSP şi preluată de răposatul GSP TV însă a fost scoasă toamna trecută de pe postul de sport al trustului Intact. Decizia a venit după ce două emisiuni care anunţau dezvăluiri despre Laurenţiu Reghecampf nu a mai intrat pe post, reprezentanţii GSP TV acuzând probleme tehnice.

Safta a declarat, la momentul respectiv, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro că fusese avertizat cu o săptămână înainte să nu-l mai critice pe antrenorul Stelei.

Postul eStrada, deţinut de fostul deputat Valentin Iliescu, a primit licenţă prin reţelele electronice în luna iunie 2013 şi acoperă judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa. Din acest an, postul a intrat în lista must carry a canalelor regionale.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Pai de unde alti oameni cand patronul e dat in judecata de angajati pentru ca nu-i plateste. Oamenii aia trebuie sa isi recupereze salariile. Neica asta o sa plece asa cum a plecat si Isopescu: dupa prima emisiune!
  • Chiar un "nimeni" nu este. Sunt 10-12 rapidişti care l-au recunoscut şi bătut.
  • "Vreau să chem oameni pe care nu-i vede nimeni"...si pe care in continuare n-o sa-i vada nimeni, pentru ca ii chemi la o televiziune la care nu se uita nimeni. In concluzie, Safta esti un nimeni.
  • La Estrada Tv nu se plateste munca, se face voluntariat sau practica ;) Din ce am auzit de la surse, e o atmosfera teribila si au plecat 2 serii de "matinali" neplatiti, in plus a fost in trecere si Manuel Isopescu care la fel, a crezut in vorbe dulci ale politicianului mai sus numit. Deja s-a dus buhul....
  • 18 aprilie 2010

    Rapid - steaua 5-1

    safta si restul (ste)aurolacilor izbucneau in lacrimi.
  • exssstrada tv ... hahahahahaaa .... fostul parlamentar iliescu este un patron de tv care nu plateste salariile oamenilor care lucreaza in teveul lui .... oamenii de acolo nu au primit banii nici pe decembrie .... hahahaaa ... safta gabriel ai luat o mare teapa!!!!!! .... hahahahaaaaa
    exxcrocul iliescu, patron de teve te va tepuiiiii!!!!!!!!
    VOI CEI DE LA PAGINA DE MEDIA PROTEJATI-VA COLEGII DE BREASLA .... INDEMNATI-IIIIIII SA NU SE DUCA SA MUNCEASCA PENTRU NISTE EicsCROCI, ASA CUM ESTE ILIESCU, FOSTUL PARLAMENTAR !!!!!!!!!!!!
  • 24 septembrie 2012 ( Steaua - Rapid 1-0 min 96 ) Safta si stadionul izbucneau :))))))))))))
  • Aia e viaţă în care se târăşte GSPTV? Îl înţeleg şi pe Safta. S-a dus şi el la un post ceva mai viu: eStrada. Dar pun o întrebare. Dacă se duce pe estradă, face şi trotuarul?
  • "raposatul" gsptv? inca n-a murit, inca traieste. unui bolnav ii spui tot "raposatule"?
  • Bre nea alarmistule. Cea mai mare audiență pe care a avut-o Safta (acest Mircea Badea al sportului) a fost atunci când l-au altoit vreo 10-12 rapidiști. În rest spune tu, că văd că le ai.
  • @Un om: ai auzit si tu de audiente? Habar n-ai cu ce se mananca termenul asta! Cand safta facea audiente la televizor, tu nu erai in grila familiei
  • Haios este că Safta nu vrea audiență. Păi cum să vrei ceva ce nici nu știi cum arată.
  • Safta e cel mai penibil realizator de emisiuni sportive. Nu pot uita felul gretos in care facea propaganda stelei la Sport Total FM. Era de-a dreptul nesimtit. Apoi a fost dat afara pe usa din dos pentru ca a facut reclama mascata unui produs de potenta. De la GSP l-au zburat pentru ca l-a ciugulit pe Reghecampf. Hopa, nu ne mai place steaua? Oare sa fie din motive financiare? Pentru ca nu i-au dat si lui Safta un post caldut pe acolo? (eventual crainic la stadion). Exact cum spunea cineva mai sus: Safta e un realizator minuscul la o televiziune minuscula. Vrei sa-l chemi pe domnul Motroc in emisiunea ta? Nu meriti tu onoarea asta. Eu in locul dumnealui nu as veni la un personaj care a jignit Rapidul de atatea ori. Cheama-ti la emisiune fosilele tale steliste penibilule. Iti urez audiente cat mai mici si nu uita ca noi toti rapidistii te iubim.

Trimite un comentariu

sus