Skip to main content

S-a stins Wally Olins, unul dintre cei mai puternici oameni din branding

 
wally ollins
wally ollins

wally olinsA murit un geniu al brandingului. Britanicul Wally Olins, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în branding, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani, potrivit IQads.

Publicitate

Wally Olins a fost Chairman-ul Saffron Brand Consultants, co-fondator al firmei Wolff Olins, lider în identitatea de corporaţie, şi consultantul în identitate şi branding al unor companii precum Orange, 3i, Akzo-Nobel, BT, Repsol, Q8, Tata, Prudential, British Telecom, Guinness, Renault sau Volkswagen, dar şi al unor organizaţii ca Metropolitan Police (Politia Londrei) şi Guvernul Portugaliei. Olins a revoluţionat brandingul politic şi social prin concepte ca "New Labour" şi "Cool Britannia".

De-a lungul vieţii, a publicat şapte cărţi despre branding care au fost traduse în zeci de limbi străine (inclusiv în română), cea mai recentă fiind "Brand New - The Shape of Brands to Come", aparuta in 2014.

Agenţia Brandient, condusă de Aneta Bogdan, a postat pe pagina companiei un mesaj în memoria lui Wally Olins.

„Odată cu Wally Olins, s-a încheiat o eră a brandinguui  - o eră de aur, în care brandurile aveau curaj, viziune, autenticitate şi fani loiali. Cu toate acestea, el ne-a lăsat toate învăţăturile şi o viziune pentru viitor”, spune Aneta Bogdan în postarea de pe site-ul brandient.com.

„Părea mereu să ştie ce se va întâmpla în viitor, şi era încântat să-şi împărtăşească viziunea cu toată lumea. Dar, spre deosebire de alţi profeţi, el nu vorbea în ghicitori, ci în engleză simplă”, mai spune Aneta Bogdan.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus