Skip to main content

Membrii CNA, după discuţiile cu uşile închise din Comisia de Cultură a Senatului: Se va revizui Regulamentul de Ordine şi Funcţionare

 
laura georgescu
laura georgescu

Sursa foto: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

Publicitate

După trei ore de discuţii cu uşile închise între membrii CNA şi Comisia de Cultură a Senatului singura soluţie a fost: refacerea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru ca forul „să-şi reintre în întreaga sa funcţionare ca întreg”.

Astfel, a fost formată o subcomisie formată din trei membri (Monica Gubernat, Lorand Turoş şi Valentin Jucan) care se va reuni şi se va ocupa de revizuirea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare (ROF).

Din informaţiile paginademedia.ro, selecţia subcomisiei s-ar fi făcut astfel: un membru numit de putere, altul numit de opoziţie şi un altul de UDMR.

„Subcomisia va revizui regulamentul de ordine şi funcţionare al CNA în aşa fel încât consiliul să poată să-şi exercite în integralitatea sa mandatul conform prevederilor legii”, a explicat senatorul Georgică Severin la capătul celor trei ore de discuţii cu uşile închise.

Senatorul PSD a ţinut să sublinieze că în cadrul întâlnirii „s-au spus foarte multe lucruri, dar tonul s-a menţinut la un nivel politicos. A fost un dialog să spunem demn de o întâlnire între două instituţii importante ale statului român”.

Valentin Jucan a precizat că va propune în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare ca şedinţele CNA să fie transmise online.

La întâlnirea de astăzi au lipsit doi membri (Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea), restul fiind prezenţi: Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu, Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Cristina Trepcea, Lorand Turoş şi Florin Gabrea.

Din declaraţiile lui Georgică Severin:

  • Sunt bucuros să spun că a fost o discuţie constructivă. Dincolo de orgolii, de nemulţumiri şi toate celelalte astepte care au dus la blocajul CNA, am văzut din partea tuturor o discuţie pentru ca instituţia să înceapă să funcţioneze.
  • Concluziile discuţiei sunt următoarele: Consiliul Naţional al Audiovizualului îşi va relua lucrările cu participarea tuturor membrilor. Se va constitui o subcomisie în cadrul consiliului formată din doamna Monica Gubernat, dl Valentin Jucan şi dl Turoş care să se ocupe de o revizuire a regulamentului de ordine şi funcţionare a CNA în aşa fel încât în spiritul legii CNA, consiliul să-şi reintre în întreaga sa funcţionare ca întreg.
  • În acelaşi timp, doamna Laura Georgescu va continua să-şi exercite mandatul dar în deplină consonanţă cu Consiliul şi cu hotărârile luate prin vot cu consiliul.
  • Ne-am propus să iniţiem acest moment zero. Nu suntem în niciun fel implicaţi în activitatea curentă a consiliului. Consiliul este o autoritate autonomă şi aşa dorim să rămână. Am profitat de ocazie ca să-i rog pe participanţi să nu uite că una dintre marile calităţi ale acestei instituţii este faptul că politicul nu se poate amesteca. Membrii nu pot fi demişi, nu pot fi obligaţi să demisioneze şi în aşa fel se asigură autonomia.

Valentin Jucan, membru CNA:

  • Încercăm prin modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare să aducem la un nivel de funcţionare corect anumite aspecte pe care noi le-am reclamat î legătură cu o parte din comportamentul preşedintelui sau cu anumite decizii pe care le-am considerat abuzive.
  • Evident că bunul simţ şi buna creştere nu pot fi introduse printr-un articol, nici măcar articolul unu din regulament. Am discutat şi domnul preşedinte vă poate confirma, am discutat despre o atitudine a Consiliului dar şi un eventual punct de vedere al Comisiei pentru Cultură în legătură cu condamnarea limbajului.

Laura Georgescu, preşedintele CNA: „Încercăm să transparentizăm exact drepturile pe care le are Consiliul în integralitatea lui ca for colegial de 11 membrii cu voturi egale şi lăsând doar obligaţii şi interdicţii pentru fiecare membru luat separat

În curs de actualizare

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus