

Mircea Badea se va întâlni la sală cu cu unul dintre motocicliştii care l-au confruntat joi seara, după emisiunea În gura presei.
„Am vorbit cu Teodor Emi, motociclistul de aseara cu provocarea si vom merge impreuna la sala si vom face si sport si sparring si tot ce vom mai dori. A ramas ca ne sincronizam programele si nu e niciun stres. E ok? Gata? Ne potolim acum?”, a scris Badea pe pagina sa de Facebook.
Reacţia vine după ce filmul cu întâlnirea Badea - motociclişti a circulat pe internet, iar realizatorul emisiunii În gura presei a fost ironizat pentru felul în care a reacţionat.
Iată un fragment din discuţie:
„M-ai ameninţat live, m-ai înjurat de mamă, mi-ai arătat semne obscene şi ai venit cu bâta la mine”, i-a mai spus unul dintre motociclişti.„Păi, bate-mă”, i-a spus Badea, întinzând obrazul spre el. „Eu sunt aici, tu m-ai ameninţat pe mine. Ai ocazia. Pune în aplicare ce ai spus că vei face”, i-a răspuns motociclistul. „M-am răzgândit. Am reevaluat”, i-a spus Badea.
Motociclistul cu care a purtat această discuţie era cel care în urmă cu câteva seri l-a bruiat pe Mircea Badea în timpul emisiunii, iar realizatorul, enervat, a luat o bâtă cu intenţia de a ataca un motociclist care l-a deranjat. „Prietene, dacă-l prind pe ăsta, va fi cel mai mare rating din istoria emisiunii. Dar, hai să fim optimişti, poate, când îşi agită el pârţâitoarea aia, se lipeşte dracu de un stâlp şi se rezolvă cazul”, a spus Mircea Badea.
Autor: Iulia Bunea
iulia.buneapaginademedia.ro
„Eu tot o să rezolv un handicapat mintal din ăsta rău de tot de o să intru la pârnaie pe bune, 10 ani cu executare, măcar. (…) Prietene, eu pe ăsta o să-l caut acasă (…) Hai să moară în chinuri groaznice dacă se poate şi să le sărim cu picioarele pe cap”, a mai afirmat Badea.
Comentarii
Este amuzant sa-l vedem pe mirciulica in lesa, precum cainele din desenele cu Tom & Jerry. Stai sa vezi acum cate o sa ia peste bot si lesa nu-l va lasa sa reactioneze. Intrebarea este: cat timp o va suporta?!
inteleg de asemenea ideea unui protest, dar motociclistii aia au fost amendati? daca nu, dc? este aproape de miezul noptii. dc fac zgomotul ala? e ceva obisnuit? nu mi se pare normal.