Societatea Mediafax Group, deținută de Adrian Sârbu, și-a cerut insolvența, printr-o cerere depusă la Tribunalul București.
Cererea a fost înregistrată la data de 27 noiembrie, iar instanța nu a stabilit încă un termen de judecată.
Mediafax Group este o entitate care deține majoritatea afacerilor de presă ale lui Sârbu, agenția de presă, mai multe site-uri de știri, printre care Gandul.info, dar și titluri precum Business Magazin și ZF. În 2013, compania a avut o cifră de afaceri de 17,5 milioane de euro și pierderi de 2,6 milioane de euro.
Mediafax Group a avut mai multe probleme în ultima perioadă. În luna septembrie, ANAF a pus poprire pe conturile companiei.
Clienții Mediafax Group au primit înștiițări de la ANAF prin care sunt anunțați de “înființarea popririi asiguratorii”. ANAF spunea că măsura a fost luată din cauza datoriilor companiei Mediafax, după cum paginademedia.ro a anunțat AICI. Pe de altă parte, popririle au fost anulate în instanță (detalii AICI).
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii