Skip to main content

DNA a pus în mişcare acţiunea penală împotriva şefei CNA, Laura Georgescu

 
laura georgescu
laura georgescu

Preşedinta CNA, Laura Georgescu, a declarat la ieşirea de la DNA, că procurorii au pus în mişcare acţiunea penală în dosarul în care este cercetată pentru abuz în serviciu, iar de la acest moment poate studia actele cauzei, potrivit Mediafax.

Publicitate

Laura Georgescu a spus că a fost chemată la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a pus în mişcarea acţiunea penală în dosarul în care este urmărită penal pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, referitor la sesizări falsificate care ar fi stat la baza sancţionării cu amendă a 11 posturi de televiziune.

Preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a precizat că, potrivit prevederilor legale, de la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale poate fi studiat dosarul de urmărire penală.

Georgescu a adăugat nu doreşte să facă alte referiri la dosar şi nici să ofere detalii, la acest moment.
Preşedinta CNA declara, la intrarea în sediul DNA, că nu putea să dea sancţiuni fără votul a minimum şase membri din Consiliu şi că nu avea de ce să întocmească adrese false, dar că se aşteaptă la orice în dosarul în care este acuzată de abuz, inclusiv să fie reţinută.

Georgescu a mai arătat că din cei peste două milioane de lei stabiliţi drept prejudiciu în dosar, pentru care i s-a pus sechestru pe bunuri, peste un milion de lei l-ar reprezenta daune cerute Radu Moraru, proprietarul Naşul TV.

Ulterior, Direcţia Naţională Anticorupţie a emis un comunicat prin care anunţa punerea în mişcare a acţiunii penale în care sunt urmăriţi Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan, Laura Georgescu şi Narcisa Iorga.

Din faptele prezentat de procurori:

La data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de inculpatul Ştefan Gheorghe.

Licenţa a fost retrasă după ce Giga TV a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore. 

După 17 septembrie 2013, inculpata Iorga Narcisa – Clementina, fost membru al C.N.A., l-a îndrumat pe Ştefan Gheorghe să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze.

Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. Printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc.

Ştefan Gheorghe i-a solicitat sprijin inculpatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.

După numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

În perioada 2013 – 2014, în calitatea sa de preşedinte al C.N.A., inculpata Laura Georgescu a fost cea care a instigat, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a 11 posturi de televiziune.

Laura Georgescu a impus mai multor funcţionari din cadrul instituţiei pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea celor 11 posturi TV, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori.

În unele cazuri, sesizarea a fost redactată şi înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.

În cazul unuia dintre posturile tv sancţionate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenţei, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, din dispoziţia inculpatei Laura Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.

Urmare a sancţionării repetate şi a neprelungirii licenţei, în condiţiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate cu peste 600.000 lei.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus